Sunt o mămică fericită!

Să mă prezint: Sunt mămică fericită de năzdrăvan de 4,5 ani şi bebeluşă de 7 luni.

Ştiţi cum toată lumea iţi spune că a doua oară va fi mai uşor, ca totul devine simplu? Ei, eu reuşisem să îmi complic foarte mult existenţa şi cea de-a doua sarcină. Prin prisma primei experienţe cu bebe, îmi fixasem o ştachetă foarte sus şi eram oarecum în mare tensiune propunându-mi să mă descurc mai bine în multe privinţe, iar cea mai mare dorinţă era să alaptez. Cu baieţelul mai mare cedasem la trei luni jumătate, când i-am dat prima completare. Era noapte, plângea mai mult ca de obicei şi mi-am spus: “Gata, nu mai am lapte suficient!”. Era capcana clasică, în care am căzut cu brio. Era de fapt primul puseu de creştere al micuţului meu şi prima mare înfrangere a mea.

Pe parcursul ambelor sarcini, sânii mei mi-au dat semne clare că sunt pregătiţi. Din cel de-al doilea trimestru am observat că tricourile se pătează. Mă masam în fiecare seară, atât pe şolduri cât şi pe sâni. Corpul meu se pregătea şi eu eram nerăbdătoare. Nu mai conta nimic, nici faptul că urma o cezariană si “laptele vine mai tarziu” sau că voi fi desparţită de bebe primele 12 ore.

La 30 de minute dupa cezariană, soţul meu mi-a pus puiuţa la san. Şi a tras. A tras cu guriţa ei mică atât cât a putut de tare, suficient să ne legăm pentru mult timp de atunci înainte. Foarte curând lăpticul avea să se arate şi să fie suficient pentru dezvoltarea ei. De când am ajuns acasă, suntem împreună. Biberonul stă sigilat pe frigider.

Cu primul bebe am trecut prin toate, cântărire zilnică, proba suptului, muls. N-au fost de mine. Între timp, am primit cea mai importantă lecţie. Nu ardoarea dorinţei a contat, ci faptul că am acceptat naturaleţea alăptării, firescul ei, cu încredere, relaxare şi iubire.

de Diana Balint, mămică fericită a doi copii minunați