Fetița mea de un an plimbă mașinuțele prin casă în timp ce face „brumm-brumm”… E tare haioasă.
Băiețelul meu de 4 ani merge cu bebelușul lui la grădiniță, îl poartă în sistem de purtare, îi dă țiți, îl ia cu el la masă, ba chiar îl naște câteodată. Dacă nu e bebelușul păpușă, atunci este câinele mare sau câinele mic, cel de care are grijă.
Desigur, că și într-un caz sau altul, ei imită ceea ce văd. Fetița îl imită pe fratele său, băiețelul mă imită pe mine.
Limitările sexiste restrâng aria de interes a copiilor. „Aceste stereotipuri sunt dăunătoare pentru copii, deoarece limitează ceea ce pot simți și face aceștia, împiedicându-i astfel să-și dezvolte întregul potențial uman.
Mesajul cultural este acela că băieții sunt mai inteligenți și mai capabili decât fetele, și că principalul rol în viață al fetelor este să devină mame. Multe din manierele în care părinții, rudele, prietenii și educatorii îi tratează pe copii se bazează în ultimă instanță pe aceste două presupuneri sexiste subiacente.!” (Aletha Solter)
Aceste diferențieri încep încă de la naștere de la culorile diferite cu care sunt îmbrăcați bebelușii, la jucării, la modul în care sunt tratați sau la replici de genul: „Băieții nu plâng” sau „Ce băiat ești tu dacă plângi?” Fetelor li se permite o gamă mai largă de emoții, în timp ce de la băieți se așteaptă mai multă duritate și independență.
În contextul modernității, diferența dintre roluri se estompează. Sarcinile omului preistoric s-au schimbat puțin. Bărbatul nu mai este doar vânătorul care aduce prada acasă, iar femeia face mai mult decât curat în peșteră și îngrijit copiii.
Oare fetițele noastre nu vor ajunge să conducă propriile mașini? Sau de ce nu să conducă și alte mașini, avioane sau tractoare dacă asta le va face fericite? Sau poate vor conduce multinaționale sau expediții pe alte planete. Băiețeii noștri nu vor ajunge tați? Iar nouă, mamelor nu ne plac tații implicați? Nu lăcrimăm emoționate când vedem un tată care își poartă puiul în sistem de purtare? Sau nu ne dorim ca aceștia să se descurce să le dea de mâncare micuților și să îi culce? Sau, de ce nu, să ne pregătească micul dejun sau cina?
Sau poate fiul nostru va dori să se descurce singur fără să ajungă un adult neterminat, care la 30 de ani locuiește tot cu mămica ori așteaptă ca ea să îi aducă sefertașul cu mâncare și să îi calce hainele.
Părinții pot începe încă de la vârste mici să încurajeze absența stereotipiilor prin jucăriile cumpărate copiilor. Astea înseamnă că păpușile, mașinuțele, bucătăriile pot constitui cadouri pentru ambele sexe. De asemenea îi putem încuraja să se joace cu toate jucăriile, chiar dacă par nepotrivite pentru ei.
Totodată, este bine ca prietenii copilului să fie de ambele sexe, pentru a învăța de mici să dezvolte relații armonioase atât cu fetele, cât și cu băieții.
În privința cărților pentru copii, recomandarea este alegerea cărților în care personajele masculine și feminine nu sunt fixate doar în rolurile tradiționale. De ex. în povești, figura mamei este dominantă, ea este cea care are grijă de copii, ea îi culcă. Deseori fiul meu mă întreabă: Dar tatăl unde este?
Ideal este să lăsăm băieții să își exprime sentimentele și să plângă la fel cum facem cu fetițele, iar acestora să insuflăm mesajul că și ele sunt puternice și pot repara lucruri asemenea băieților. Vom reduce în acest fel comportamentele agresive și izbucnirile impulsive ale bărbaților și vom spori independența fetelor.
În privința sarcinilor domestice, este bine să îi implicăm în același fel și pe băieți și pe fetițe în funcție de interesul lor într-un anumit moment. Desigur că și băieții pot așeza sau strânge masa, pot spăla o farfurie sau pune rufele la uscat. Iar fetele pot bate un cui sau înșuruba un șurub. Și acum îmi amintesc cum atunci când eram copii bunica mă punea doar pe mine să strâng masa, deoarece eu aveam nevoie să învăț acest lucru, fiind fată.
Este clar că atitudinea sexistă nu aduce avantaje nimănui. Să o limităm, așadar, pentru a descoperi potențialul copiilor noștri și pentru a le lăsa acestora libertatea de a face alegerile care îi fac fericiți și posibilitatea de a deveni autonomi.
de Eliza Biro
