Săptămâna a douăzeci și opta din viața lui Pișoțel – Marea diversificare

Pișcoțel e în perioada achizițiilor. Acum nu-i mai trebuie să stea în fund, vrea în picioare. Stă pe un picior ca un cocostârc. Încă nu are curajul și încrederea în el să stea pe amândouă. Pe burta lui Taică’su, susținut a făcut timd primii pași. Ce-ar mai porni în explorare! Nu are răbdare nici să sugă, nu are chef nici să doarmă din teama de a nu pierde ceva din aventura spre care a pornit. Toate obiectele îi fac cu ochiul, în continuare găsește telecomanda din orice unghi, butoanele de la laptop reprezintă o imensă tentație, plânge când nu obține ce vrea, este foarte ambițios în a-și atinge scopul. Am descoperit împreună jocul cu o minge din material moale și e foarte fascinat de acesta. Stă singurel în fund, susținut și de perne câteodată înconjurat de jucării și își găsește câte o ocupație. Dar pare mai captivat de câte un șnur, o pungă, o hârtie sau pachetul de șervețele umede decât de jucăriile frumos colorate și cântătoare. Dar a fost vrăjit de cana sa albastră cu cioc din care i-am dat primele picături de apă în această săptămână. Când a văzut-o chiuia, se bucura și era disperat să o prindă și să o bage în gură. A învățat repede să soarbă din ea. Fascinat a fost și de farfuria și de lingurița sa, pregătite pentru marea diversificare. Dar doar de ele. Deși în prima zi când i-am pus în față piureul lung de morcov, a părut foarte interesat și a mâncat vreo 4-5 lingurițe, în zilele următoare a refuzat cu obstinație să se atingă de acesta. Ba chiar s-a enervat și a început să plângă când a simțit în gură mâncarea. Nu l-am forțat și l-am lăsat în pace. Poate ar fi o soluție și autodiversificarea, însă mi-e tare teamă să nu se înece. Cumva vom găsi noi rețeta perfectă pentru Pișcoțelul nostru. Până atunci tot laptele de la mami rămâne cel mai sănătos și gustos. În săptămâna aceasta am participat cu Pișcoțel și la un workshop destinat alăptării, organizat de Mihaela Drilea, consultant în alăptare și găzduit de Clinica Eva.  Ce rău îmi pare că nu am avut acces la aceste informații înainte să nasc. Dar cât mă bucur, că, deși nu știam mare lucru, totuși instinctul m-a ajutat și de data aceasta și nu m-am dat bătută în lupta cu laptele. Nu există fericire mai mare decât să-ți poți hrăni copilul astfel și să știi că ești capabilă să-i asiguri tot ce are nevoie să crească și să se dezvolte armonios. Ca să nu mai vorbim de intensa legătură care se creează cu micuțul conectat la ființa ta! În week-end la reuniunea cu prietenii noștri, Pișcoțel a socializat cu două fetițe minunate, una în vârstă de doi ani și opt luni, iar alta de un an. Deși fetițele aveau o mulțime de jucării care mai de care mai atractive, au avut nevoie tocmai de cele două jucării ale lui fiu-meu, un cațel fain Lamaze, jucăria lui preferată și o zornăitoare de ronțăit. El le-a lăsat ca un adevărat cavaler, privind totuși cu o ușoară tristețe spre ele. E frumos cu copii, dar este atât de obositor!Și nu te mai poți bucura de compania adulților ca în timpurile de mult apuse.