Săptămâna a douăzeci și cincea din viața lui Pișcoțel

0

Pișcoțel e din ce în ce mai vesel. Toată ziua ne zâmbește, scoate sunete noi, exersează țipetele. De câteva zile, sunetele lui preferate sunt buf! Și-a descoperit picioarele și este tot timpul cu mâna pe ele, ba de multe ori și le vâră și în gură. Începe să semene tot mai mult cu un băiețel. Întinde mâinile spre noi, de parcă ne-ar lua în brațe și își apropie fața de noi de parcă ne-ar săruta. Îi place să stea în fund sprijinit de ceva. Dacă se întinde după vreo jucărie, nu are încă echilibru și cade. Este extrem de curios la tot ce este în jurul său. I-am coborât pătuțul la ultimul nivel pentru a-i putea pune caruselul. Când s-a trezit și nu a recunoscut locul, a început să plângă așa de tare, că ne era milă de el. I-am pornit caruselul, apoi încet, încet l-am îmbunat. De atunci nu am mai avut probleme, s-a învățat și cu această schimbare.

Pișcoțel și-a creat un ritual. Pe timpul zilei are cam patru reprize de somn de câte o oră, iar seara adoarme în jur de 22.00. Noaptea se trezește o dată, fie la 4, la 5 la 6 sau chiar la 7.00 (mai rar, e adevărat). Mă simt vinovată că nu mă joc suficient cu el, mă întreb dacă nu ar trebui să-i cânt, să-i vorbesc mai mult, să-l învăț mai multe. Ieșim afară zilnic de două ori, ne mai jucăm puțin ori eu ori taică-său cu el, râdem în hohote, gângurim, dar tot nu mi se pare de ajuns. E adevărat că mai trebuie să fac și câte ceva prin casă. E greu când nu are cine te ajuta cu treburile casnice. Iar timpul parcă zboară și mă simt tare neputincioasă când îmi dau seama că nu izbutesc să duc nimic la bun sfârșit, căci mă opresc să-l iau în brațe pe Pișcoțel și să-l calmez atunci când plânge. În week-end din nou Pișcoțel a mers în excursie. Am fost cu nașii lui la Lacul Sfânta-Ana, să o susținem pe prietena noastră care participa la un triatlon. Bineînțeles că Pișcoțel a fost cel mai fervent susținător. Din nou a fost hrănit, schimbat în aer liber, a dormit în manduca. Am rămas surprinsă de cât de mulți copii am văzut în diferite sisteme de purtare. Era așa o atmosferă faină! Ajunși acasă, Pișcoțel a dormit foarte bine. Tare îi place în excursii!

 

About The Author

Niciun comentariu on "Săptămâna a douăzeci și cincea din viața lui Pișcoțel"

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *