Ce repede trece timpul! Cu pași repezi ne apropiem de trei lunițe! Se încheie ultimul trimestru de sarcină. Cum am citit undeva, primele trei luni din existența bebelușului sunt cele de adaptare la viața extrauterină și el este tot strâns legat de mamă. Este foarte adevărat, deoarece diferența între primele săptămâni și acum este atât de mare! Pișcoțel e un mic omuleț acum, care s-a acomodat la noul mediu, care ne recunoaște și s-a obișnuit cu noi. În primele zile ale săptămânii a fost cam mârăit și plângăcios. Ca o constantă a săptămânii a fost faptul că dimineața nu prea a avut chef să sugă și îmi refuza sânul. Câteodată s-a mai întâmplat și peste zi sau seara. Mă gândeam că poate o fi greva suptului, despre care am tot citit pe net. Sau puseul de creștere. Dar observându-l mai bine, am remarcat că face asta, fie când este prea obosit și nervos și nu se poate calma singur sau adormi, fie când nu are scaun pentru mai multe zile. Din dorința de a-l distrage și de a-l amuza, i-am arătat o carte foarte drăguță și i-am descărcat cântece pentru copii, încercând să-i cânt și eu. Nu a părut prea impresionat, ba chiar s-a plictisit foarte repede. E adevărat că nici eu nu am o voce de privighetoare, ba chiar e posibil mai degrabă să-l sperii decât să-l distrez. A început să țină o zdrăngănea în mănă pentru mai multe minute și chiar să o scuture. E așa de drăgălaș! Este foarte curios și vrea să stea ridicat să vadă în jurul său. Am profitat de vremea frumoasă și am ieșit în parc la plimbări lungi.
Într-una dintre zile, ne-am întâlnit cu o mămică, interesată să-și achiziționeze și ea manduca și care a dorit să o testeze pe a noastră. În parc mai era o mămică prietenă cu fetița ei, așa că s-a creat o adevărată întâlnire de bebeluși. Dar ei nu au fost prea încântați de cunoștință, având în vedere că s-au pus amândoi flăcăii noștri pe plâns. Pișcoțel plângea că l-am pus în căruciorul celuilalt băiețel și a simțit că nu-i al lui, iar celălalt nu era prea încântat de manduca! Erau așa de simpatici. Într-un final au adormit, iar noi ne-am bucurat de o plimbare plăcută prin parc. Am împrumutat de la una dintre mămici Conceptul continuum, un fel de Biblie al noului tip de parenting, despre care citisem pe forumuri si pe care eram foarte curioasa sa o citesc si eu.
Sâmbătă, am ajuns și eu în sfârșit la un salon de coafură. Am fost în familie, toți trei și cu manduca, bineînțeles. Am plimbat copilul cu rândul afară. Am fost foarte mândră de Pișcoțel că a stat destul de liniștit, cu mici excepții spre final, când, din cauza oboselii a început concertul. Cred că l-a calmat și sunetul uscătorului de păr și muzica liniștitoare de la salon. Ne place să-l purtăm cu noi peste tot, să fie parte din viața noastră. Seara a dormit greu după atâtea experiențe noi. De obicei adoarme greu când este expus la prea mulți stimuli sau dacă noi suntem supărați și agitați, deoarece bebelușii preiau și ei energia transmisă de părinți și o descarcă prin plâns. E așa de fascinantă lumea bebelușilor și suntem foarte încântați de câte ori mai dezlegăm câte un mister al acestei lumi. Duminică au venit bunicii lui în vizită și s-au bătut care să-l țină mai întâi în brațe. A primit un centru de joacă nou și a început să vorbească și să se joace cu noii lui prieteni. Seara, în timp ce-l țineam în brațe să-l liniștesc ca să doarmă, mă gândeam cât e de minunat copilul meu, cât de fericită mă face și cât de mult îi mulțumesc lui Dumnezeu că ni l-a dat pe Pișcoțel. Nu vreau să plece niciodată de lângă mine, îmi vine să-l țin strâns, strâns și să nu-i dau niciodată drumul.
Niciun comentariu on "Săptămâna a doisprezecea din viața lui Pișcoțel"