Săptămâna a doua din viața lui Pișcoțel

0

Luni dimineață m-am trezit cu gândul că trebuie să fac ceva să grăbesc vindecarea rănii cauzate de epiziotomie și să îmbunătățesc igiena în zona respectivă. Așa că mi-am amintit de betadina cu care ni se curăța rana în spital și mi-am trimis soțul să cumpere. Odată utilizată, mi s-a părut o altă viață. M-am felicitat pentru ideea de a o folosi și îmi părea rău că nu am încercat-o mai repede. La sfatul unei asistente drăguțe din maternitate mă spălasem cu tantum rose, dar nu era suficient. Fizic mă simțeam mult mai bine. Renunțasem să-mi mai caut un colac pe care să stau, deoarece durerile erau mult mai suportabile. De la o stare fizică bună era numai un pas spre îmbunătățirea celei psihice. Intrasem într-o oarecare rutină cu alăptatul, îi mai dădeam zilnic și suplimente de lapte praf, dar Pișcoțel prefera laptele matern așa că era mai mult o risipă. Nu îmi mai notam orele și gramajul pe care îl mânca Pișcoțel, încercam să fiu cât mai calmă și relaxată și să privesc cu detașare noua experiență.

Marți am ieșit în sfârșit din casă. Era o zi superbă. Am mers până la medicul de familie să-mi iau concediul postnatal. Eram atât de fericită să respir aerul de afară ! Atunci am înțeles că noi oamenii ne plângem de diferite neajunsuri și uităm să apreciem lucruri simple. Apreciam că sunt sănătoasă, că pot merge, pot vedea. Numai când ești privat de anumite lucruri, te poți bucura din plin de ele și le poți recunoaște valoarea. Era straniu sentimentul de a nu mai fi în preajma copilului, simțeam că deja îmi era dor de el. Miercuri am prins curaj și am mers pe jos până la supermarket. Era o schimbare radicală în programul meu cotidian, o diversificare bine venită.

Viața noastră în trei începea să capete contur, iar noi deveneam din ce în ce mai stăpâni pe situație. Noaptea reușeam să dormim mai bine, în schimb ziua Pișcoțel dorea doar să sugă și dormea numai câte o jumătate de oră. Deoarece începeam să mă înzdrăvenesc, în puținul timp în care dormea făceam câte ceva prin casă. Secretul să nu o iei razna în primele săptămâni este munca în echipă cu soțul și o bună organizare.

Am înțeles că pentru a reuși să alăptez este foarte important ca eu să fiu liniștită și odihnită. Așa că soțul avea grijă să mănânc suficient, după-amiaza dormeam o oră și încercam să fiu cât mai echilibrată și calmă. Mă stresa puțin factorul financiar, deoarece zilnic se cheltuiau sume mari de bani pentru mâncare și cumpărăturile necesare lui Pișcoțel. Soțul meu, deși stătea acasă, și-a reluat proiectele personale pentru a ne putea descurca. Așadar eu stăteam cu bebelinul cea mai mare parte a timpului. Mi-era drag să-l țin în brațe, dar totodată era obositor. Mă durea încheietura de la mâna dreaptă.

Pe la jumătatatea săptămânii, deși era încă frig, fiind început de februarie, am decis că este momentul ca Pișcoțel să se obișnuiască cu aerul de afară. L-am îmbrăcat bine și am deschis fereastra. Aerul rece și tare l-a năucit și l-a adormit instantaneu. L-am ținut 5 minute în fața geamului, apoi în zilele următoare am crescut progresiv durata.

Noi am devenit relaxați, ne-am bucurat de vizita nașilor, eu mi-am reluat convorbirile telefonice cu prietenele mele. În continuare în timpul zilei, totul se desfășura în sufragerie. Eu mi-am dezvoltat deprinderea de  a alăpta în același timp în care și mâncam.

În ziua în care a împlinit două săptămâni l-am cântărit și era încă sub greutatea cu care ieșise din spital. Nu m-am panicat foarte tare, deoarece știam că fiecare copil are ritmul său de creștere în greutate și aveam încredere în copilul meu. Tot în această săptămână am observat că zona sânilor micuțului este puțin umflată și înroșită, dar documentându-mă am aflat că este vorba de criza genitală care trece de la sine, fără nicio intervenție și că este ceva normal la această vârstă. Am remarcat de asemenea că Pișcoțel are scaune dese și foarte moi. M-am chinuit să-mi amintesc cu exactitate numărul de scaune din ultimele 24 de ore și-mi dădeau cam multe. Imediat ne-am panicat gândindu-ne că micuțul ar putea avea diaree și am început să căutăm pe net și în cărțile din dotare despre diareea la bebeluși. Astfel am aflat că un nou-născut poate avea 10 scaune moi pe zi, fără ca aceasta să constituie o problemă. În special, copiii alimentați la sân nu se confruntă cu această situație în primele luni. Scaunele bebelușilor alăptați sunt moi, de culoare galben-deschis, sunt moi și conțin uneori niște particule care seamănă cu niște semințe. O altă nelămurire în primele săptămâni a constitui-o exfolierea pielii lui Pișcoțel, pentru a afla ulterior că și aceasta este o situație normală.

Se pare că încă eram pe un teren virgin și novici în ale bebelușitului și zi de zi aveam să descoperim noi informații despre creșterea copiilor și învățam să ne cunoaștem bebelușul și să comunicăm cu el. În primele săptămâni de viață sunetele emise de Pișcoțel semănau cu cele ale unui mâț drăgălaș. Puiul de om creștea încet încet, încercând să ne comunice non stop nevoile sale fizice și afective.

 

Total 0 Votes
0

Tell us how can we improve this post?

+ = Verify Human or Spambot ?

About The Author

Niciun comentariu on "Săptămâna a doua din viața lui Pișcoțel"

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *