Săptămâna a 5-a de sarcină

0

Primele patru săptămâni de sarcină

În primele două săptămâni nu se poate vorbi de o sarcină, deși vârsta gestațională se calculează începând cu  prima zi a ultimei menstruații. În jurul celei de a 14-a zile a ciclului menstrual, unul dintre ovare eliberează un ovul matur, care poate supraviețui până la 24 de ore. Prin fuzionarea spermatozoidului cu ovulul, se formează o celulă. După fecundare urmează apoi diviziunea celulei în tot mai multe celule, pe măsură ce coboară prin trompa uterină. În cavitatea uterină ajunge cam în a patra zi după fecundare.  În această perioadă oul este metamorfozat într-o sferă cu aproximativ 100 de celule. Din acest blastocit, partea exterioară va deveni ulterior placenta, cordonul ombilical și membranele care vor proteja fătul, iar cea interioară va evolua în embrion. Este încă prea devreme pentru a-ți da seama că ești însărcinată.

Spre finalul celei de-a treia săptămâni, oul fecundat începe să se scufunde în stratul moale și gros care acoperă uterul, proces ce poartă numele de nidație. Când oul este pe deplin fixat în profunzimea acestui strat exterior al cavității uterine, conceperea este considerată a fi completă.

Acest moment corespunde aproximativ cu perioada când ar trebui să ai menstruație. În timp ce are loc implantarea oului fertilizat la nivelul uterului, poți simți dureri abdominale, pot apărea mici sângerări ce se confundă câteodată cu cele ale ciclului menstrual.

Săptămâna 1

Din punct de vedere medical, calculul săptămânilor de sarcină începe cu prima zi a ultimei menstrații.

Săptămâna a 2-a

Se eliberează un ovul .

Săptămâna a 3-a

Spermatozoidul întâlnește ovulul și se formează zigotul. Ovulul fertilizat ajunge în uter, unde o parte va deveni placenta, iar cealaltă va deveni viitorul embrion.

Săptămâna a 4-a

Oul fertilizat s-a implantat în uter, fenomen numit nidație.

About The Author

Niciun comentariu on "Săptămâna a 5-a de sarcină"

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *