Pe zi ce trece Pișcoțel îmi pare tot mai băiețel. Reacționează când îmi aude numele, știe când ajungem în fața blocului atunci când ne reîntoarcem acasă, își dă seama când ne pregătim de plecare, vine de multe ori când îl strig de-a bușilea. Stă în fund prin casă și mai meșterește ceva. Este extrem de curios și are o privire tare inteligentă (desigur așa ni se pare nouă). Își face de lucru cu roțile de la cărucior, cu pantofii noștri de pe hol, împinge scaunele din bucătărie. Trage sertarele, scoate cursurile mele și mănâncă hărtiile, vrea să se cațere pe mobilă, pe pătuțul lui, pe canapea. Se ridică pe vârfuri și încearcă să se urce. Bineînțeles că nu reușește. Câteodată se dezechilibrează și cade, apoi plânge foarte tare de frustrare că nu a reușit să-și atingă scopul. Plânge și când vrea să ajungă undeva unde nu are voie sau să bage în gură chestiile interzise și i le iau din mână.
Masa este o altă poveste. Când se plictisește, și asta se întâmplă destul de repede, îmi dă cu mâna peste linguriță, iar mâncarea zboară și se așază peste tot, pe pereți, pe jos, pe hainele lui Pișcoțel și ale mele.
Este din ce în ce mai energic și curios, năzdrăvanul!
Niciun comentariu on "Săptămâna 43 din viața lui Pișcoțel- sus, tot mai sus"