La bunici, televizorul merge în continuu. Dulapurile sunt pline de chestii interzise. Bunicii au mereu ceva dulce, pregătit pentru nepoței. Un sirop, o ciocolată, cacao cu lapte, bomboane sau alte bunătăți. La oricare dintre bunici, în bucătărie, este mereu un miros de „ceva bun”, la cuptor, pentru nepoți. La bunici este un paradis. Cel puțin pentru ai mei. Și așa trebuie să fie (nu vorbim aici despre bunicii toxici, despre ei este o altă discuție).
Acasă avem reguli. Nu ne uităm prea mult la televizor, nu mâncăm dulce zilnic și, nici, în cantități enorme. La bunici sunt alte reguli. Când i-am lăsat la început acolo, am fost puțin stresată. Că se vor uita prea mult la desene, că îi va afecta televizorul care merge în continuu, că vor mânca prea mult dulce și prea multe chestii nesănătoase.
Lupta cu bunicii este, uneori, lupta cu morile de vânt. Au crescut în alte vremuri, au altă mentalitate, văd altfel lucrurile. Acum m-am mai relaxat. E adevărat că și bunicii au mai înțeles motivația regulilor noastre. Mă bucur că, uneori, cei mici rămân câte o noapte la ei. Și că sunt atât de fericiți acolo. Și că bunicii le fac toate voile. Că îi iubesc și îi răsfață. Căci acesta este rolul bunicilor, de când este lumea: să îi iubească, să îi răsfețe pe nepoți. Să pună împreună bazele unor amintiri memorabile. Să creeze o legătură puternică. Să le spună povești din trecut. Să le vorbească despre strămoșii lor. Copiii să simtă că au rădăcini.
Bunicii nu trebuie să crească nepoții. Nu e treaba lor să aibă grijă de nepoți, în locul părinților. Copiii sunt crescuți de părinți. Dar sunt „răsfățați” de bunici. Bunicii au ocazia să repare relația cu propriii lor copii. Poate în tinerețe nu au avut timp să se joace. Poate nu au știut cum să o facă. Poate au fost copleșiți de prea multe griji. Acum pot face toate aceste lucruri cu nepoții lor.
Noi am hotărât, de la început, că ne vom crește singuri copiii. Și așa, cred, că este normal. Este greu, uneori, trebuie să ne dăm peste cap, să facem tot felul de strategii când apar anumite evenimente, dar merită. De aceea, timpul pe care copiii mei îl petrec cu bunicii lor este și mai valoros. Uneori sunt doar câteva ore, alteori o noapte întreagă. Și este un imens ajutor și pentru noi.
Să ne bucurăm cât bunicii sunt în putere și vor/pot să petreacă timp de calitate cu nepoții.
Căci rolul bunicilor nu este să crească nepoții, ci să le fie aproape așa cum știu ei mai bine! Să îi facă pe copii să se simtă într-un paradis al copilăriei!
Niciun comentariu on "Rolul bunicilor nu este să crească nepoții, ci să îi „răsfețe”"