„Poate povestea e partea cea mai frumoasă a vieții omenești. Cu povești ne leagănă lumea, cu povești ne adoarme. Ne trezim și murim cu ele”.
(Mihai Eminescu)
Basmele reprezintă o oglindire a vieții într-un mod fabulos. Personaje ca Alba ca Zăpada, Ileana Cosânzeana, Cenușăreasa, Mica Sirenă, Crăiasa Zăpezii, Făt-Frumos etc. și-au găsit un loc special în copilăria noastră. Am visat, am iubit, ne-am creat o lume a noastră în care eram zâne, feți-frumoși, ne luptam cu zmeii etc. Cu o baghetă fermecată, transformam banalul în magie. Căci acesta este principalul rol al basmelor, să ne transpună într-un univers mirific.
Cititul unei povești face parte din ritualul de seară al copiilor. De multe ori, micuții au un basm preferat, pe care doresc să li-l recitim la nesfârșit.
Psihanaliștii consideră că basmele fac parte din procesul de sociologizare a copiilor. Probele la care sunt supuși eroii ar simboliza punerea în scenă a unei ucenicii, a autonomiei și acceptării principilului realității și ar ajuta copilul să se integreze în lumea adultă. Unul dinte cei mai influenți psihologi pentru copii ai secolului 20, Bruno Bettelheim vorbește despre importanța jocului în viața copiilor pentru rezolvarea conflictelor și despre poveștile clasice care ajută la stabilitatea psihologică a copiilor.
Părinții moderni sunt excesiv de protectori cu copiii lor. Ei sunt îngrijorați că basmele ar fi prea violente pentru sufletul inocent al unui copil și că i-ar face pe aceștia insensibili. Ei consideră că atmosfera sumbră și încărcată cu imagini îngrozitoare i-ar putea traumatiza pe micuți. Printre cele mai blamate povești se regăsește „Capra cu trei iezi”.
Însă psihologii afirmă ca ei nu percep violența așa cum o percepem noi adulții și în plus, basmele îi ajută să verbalizeze, să defuleze multe temeri și frustrări pe care le simt. Copiii au nevoie atât de binele, cât și de răul reprezentate în povești pentru că, cea mai bună modalitate pentru a deprinde aceste concepte este de a le pune în opoziție. Ei învață să facă distincția dintre bine și rău. Dacă sunt feriți de orice pericol și de orice aspecte negative, riscă să nu se dezvolte ca viitori adulți siguri pe ei și independenți. Ei trebuie învățați să perceapă și moartea ca pe ceva firesc, care face parte din viață. Copiii care nu sunt expuși la modelele sociale inerente în basme pierd ocazia de a învăța ceva din ele.
Pe de altă parte, trebuie să avem în vedere că basmele nu reprezintă numai o narațiune care fascinează copilăria, care impune anumite modele. Dincolo de întâmplările fantastice care par a a fi adresate unei anumite vârste, întâlnim de fapt adevăruri despre realități de mult apuse. Cercetătorii au evidențiat primitivismul atâtor aspecte din basme, cu totul anacronice pentru vremurile noastre, urme de canibalism, totemism, sacrificiu uman, alături de procedee certe de gândire magică. Aceste ecouri ale vremurilor preistorice au fost deseori îndulcite de povestitorul popular.
Părinții pot alege să omită pasajele considerate a fi îngrozitoare sau să le estompeze. Scopul educativ al basmelor trebuie să se reducă la explicarea metaforelor prezente în basm. În niciun caz copiii nu trebuie amenințați cu personajele negative din basme. Prezența părinților îi liniștește pe copii, îi ajută să înțeleagă diferența dintre realitate și ficțiune, le oferă echilibru și siguranță.
Copiii nu ar trebui privați de lectura basmelor. În afară de efectul moralizator, basmele îi poartă pe tărâmuri nebănuite, le dezvoltă imaginația, gândirea, pasiunea pentru literatură, îi ajută să-și depășească temerile și să-și rezolve conflictele.
Dacă v-a plăcut acest articol și dacă îl considerați util, m-aș bucura dacă l-ați aprecia cu un like sau dacă l-ați distribui mai departe. Pentru ultimele articole urmăriți pagina mea de Facebook sau de Instagram.
