Scris de: Brindusa Dan
Referitor la dezvoltarea emotionala a copilului mai putin cunoscut este faptul ca, de la parintele de acelasi sex copilul invata cum sa se iubeasca si sa daruiasca iubirea, iar de la parintele de sex opus copilul invata cum sa se lase iubit si sa primeasca iubirea. Altfel spus, baiatul invata de la tatal sau cum sa iubeasca, iar de la mama sa cum sa primeasca iubirea, iar fata va invata de la mama ei cum sa iubeasca, in timp ce tatal este profesorul pentru modul in care ea va sti cum sa primeasca iubirea.
Relatiile de iubire ale copilului depind de parinti. Iata cum il influentezi fara sa stii
Arta de a iubi si a te lasa iubit se invata din copilarie
Capacitatea de a iubi si aceea de a te lasa iubit se formeaza inca din primele clipe de viata si devin cu timpul valori extrem de importante pentru viata emotionala si sentimentala a copilulului, care, adult fiind, va sti sau nu va sti cum sa gestioneze, intr-o relatie, cel mai important sentiment omenesc.
Daca fetele sunt mult mai intuitive si mai deschise pentru a iubi si a se lasa iubite, pentru baieti aceste abilitati necesita, uneori, o mai mare atentie din partea parintilor.
Mamele de baieti au un rol important in dezvoltarea emotionala a baiatului, viitor barbat
Din pacate, nu multi parinti sunt constienti de rolul pe care il au in dezvoltarea deprinderii de a iubi sau a se lasa iubit a copilului. Iar mamele de baieti pot bloca pentru mult timp capacitatea baiatului de a se lasa iubit. Astfel, la maturitate, acesta va fi deseori pus in dificultate in relatia cu o femeie. El nu va sti cum sa accepte iubirea cu care partenera vine in cuplu.
Mai in gluma, mai in serios, de aici rezulta o multime de vorbe de duh despre faptul ca femeia este o enigma, un mare mister, o problema imposibil de rezolvat. Din fericire aceasta enigma are dezlegare, iar solutia ei sta in lectia pe care baiatul a primit-o chiar de la mama lui.
Mama de baiat – prima femeie din viata acestuia
Nu este deloc de ignorat faptul ca mama, pentru baiat, este prima femeie cu care acesta relationeaza si ca, ulterior, prin prisma creata de comunicarea pe care a avut-o cu aceasta, va privi si va relationa cu restul femeilor din viata lui. Astfel, fara sa stie, el va cauta modelul oferit de mama sa, singurul pe care il cunoaste si fata de care stie cum sa accepte iubirea.
Deloc intamplator, se spune ca daca vrei sa stii cum se va purta barbatul cu femeia din viata lui, urmareste relatia dintre acesta si mama sa si vei afla raspunsul.
De aceea, pentru mamele de baieti, responsabilitatea este foarte mare, ele fiind cele de la care viitorul barbat invata arta de a se lasa iubit, fara a deveni un solitar intr-o relatie de cuplu.
Citește mai departe pe: http://woman2woman.ro
Niciun comentariu on "Relatiile de iubire ale copilului depind de parinti. Iata cum il influentezi fara sa stii"