Divertiland continuă programul de responsabilitate socială “Un val pentru un zâmbet”, alături de Asociația SOS Viețile Copiilor, dedicat copiilor instituționalizați
Peste 100 de copii instituționalizați vor veni vara aceasta la Divertiland
București, 23 iulie 2014 – Peste 100 de copii instituționalizați sunt așteptați vara aceasta la Divertiland, prin programul de responsabilitate socială „Un val pentru un zâmbet”, dezvoltat de cel mai mare parc de distracții din România, în parteneriat cu Asociația SOS Viețile Copiilor.
Campania „Un val pentru un zâmbet” a fost reluată astăzi, cu o primă vizită a unui grup de copii, cu vârste cuprinse între 4 şi 13 ani, de la Centrul “Adăpostul de Noapte și Zi pentru Copiii Străzii” din cadrul Direcției Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 4. În următoarele săptămâni, copii din alte centre din București vor avea ocazia să viziteze și să se bucure de vară, soare, valuri, nisip și tobogane la Divertiland.
În 2013, zeci de copii din diverse orfelinate au avut ocazia de a se bucura de nenumărate activități și distracții în incinta parcului. Anul acesta, parteneriatul Divertiland – SOS Viețile Copiilor continuă să aducă zâmbete în rândul copiilor instituționalizați, prin activități dedicate de responsabilitate socială.
Divertiland are mai multe zone destinate copiilor, precum piscina pentru cei mai mici (cu înălțimea de sub 1,20 m), unde se pot bucura de apă în cele mai depline condiții de siguranță, un loc de joacă prevăzut cu pistoale cu apă și țâșnitoare, Splash Attack, construit ca o fortăreață cu peste 70 de mici atracții care folosesc 148 de jeturi de apă, o plăcere imensă pentru copii în zilele toride de vară, precum și un spațiu special indoor. De asemenea, animatori profesioniști sunt la dispoziția copiilor în fiecare zi.
„Este în puterea noastră să le aducem un plus de bucurie și energie pozitivă acestor copii și ne-am dorit în mod deosebit să reluăm proiectul lansat anul trecut, în parteneriat cu Asociația SOS Viețile Copiilor. Planul nostru este să continuăm și anul acesta să le dăm motive celor mici să zâmbească, iar programul sustenabil de responsabilitate socială pe care îl desfășurăm va ajuta în acest demers”, a declarat Irina Popescu, Marketing & Communication Manager, Divertiland.
“Campania ‘Un val pentru un zâmbet’, realizată în parteneriat cu Divertiland, a fost așteptată cu multă nerăbdare de copiii de care ne ocupăm. Când au fost întrebați ce le-a plăcut cel mai mult în vacanța anului trecut, toți au răspuns că ziua petrecută la Divertiland a fost cea mai frumoasă zi trăită de ei până atunci. Faptul că participă la astfel de acțiuni îi face pe acești copii să se simtă iubiți și integrați în societatea noastră. Divertiland aduce valuri de zâmbete și bucurie acestor copii”, a spus Gabriela Enache, președintele Asociației SOS Vieţile Copiilor.
Divertiland a dat startul sezonului estival 2014 la finalul lunii mai. Până la finalul verii, cel mai mare parc de distracții din România așteaptă peste 120.000 de vizitatori, cu atracții incitante și cu servicii moderne și de calitate, printre care 22 de tobogane inedite pentru toate vârstele, singura piscină cu valuri și unica plajă cu nisip din București.
***
Despre Divertiland
Divertiland este cel mai mare parc de distracții în aer liber din București, care în prezent oferă piscine cu cea mai înaltă calitate a apei, tobogane, singura piscină cu valuri din București, plajă cu nisip, singurul lazy river din oraș, restaurante, zone VIP și pentru copii. Plasat în Militari, Divertiland reprezintă o investiție semificativă, care aduce locuitorilor din București și din orașele din apropiere 7,2 hectare de distracție.
Deschis în 2012, Divertiland este primul concept de parc de distracții dezvoltat după cele mai înalte standarde internaționale din industria divertismentului. În următorii ani, în urma unor investiții continue în facilități de distracție în aer liber, dar și acoperite, Divertiland va deveni cea mai importantă destinație de entertainment pentru Europa de Sud-Est.
Urmăriți-ne pe Facebook: www.facebook.com/DivertilandPark sau pe www.divertiland.ro.
Despre Asociația SOS Viețile Copiilor
Asociația SOS Viețile Copiilor a fost înființată cu misiunea de a îmbunătăți calitatea vieții copiilor, precum și a familiilor care traversează perioade dificile, de a contribui la dezvoltarea sistemului de protecție a copilului și de a crea servicii sociale eficiente.
Scopul Asociației SOS Viețile Copiilor este de a oferi servicii sociale, culturale, educaționale și medicale copiilor abandonați, copiilor străzii și celor instituționalizați. În același timp, Asociația urmărește promovarea și sprijinirea procesului de adopție în România, pentru a crește numărul copiilor integrați în familii iubitoare, precum și monitorizarea legislației privind adopția și respectarea drepturilor părinților adoptivi.
În România sunt peste 40.000 de copii abandonați, dintre care 23.000 se află în Centre de Plasament, conform statisticilor oficiale. Mai mult, la fiecare șase ore, un copil este abandonat în maternitate.




Niciun comentariu on "Peste 100 de copii instituționalizați vor veni vara aceasta la Divertiland"