A patruzeci și una săptămână din viața lui Pișcoțel – activități fără Pișcoțel

0

Pișcoțel se ridică în picioare în pătuț și se uită nervos la noi ce facem fără el. Ne ceartă și țipă la noi să-l luăm de acolo. Exersează în continuu ridicatul în două picioare. Are mai multă stabilitate, dar totuși mai trage câte o căzătură. Câteodată este mai preocupat cu exercițiile sale decât cu somnul.

Miercuri a adormit la 12 nooaptea, s-a jucat, a fost energic și vesel, în timp ce eu eram lipsită de vlagă, adormită și cu o mie de treburi pe cap. În rest, sunt zile când are două reprize de somn și zile când abia doarme o dată. Apoi e agitat și nervos, deoarece îi este somn și nu poate să adoarmă. A înceăput să mănânce mai bine, nu mai este așa de disperat dacă plec și rămâne cu tatăl său. Într-o seară am plecat la un curs de prim ajutor și am lipsit vreo 5 ore, a stat cu taică-său, a mâncat mai bine decât cu mine, a și adormit fără să bea prea mult lapte, căci biberon cu lapte lăsat de mine nu a mai știut să mânânce. Adevărul este că a uitat să bea din biberon, ultimul biberon l-a băut acum 6 luni. A doua zi dimineața a rămas din nou singur, eu am avut din nou program fără bebelin la un atelier de pictură obiecte pentru Crăciun pentru un târg caritabil. Din nou nu a fost foarte afectat de plecarea mea, nu a părut să-mi simtă lipsa.

Câteodată simt nevoia și eu de repaus și am nevoie de socializare și de activități diferite de rutina zilnică. Duminică am avut musafiri din familie, care l-au suprastimulat pe Pișcoțel. Acesta a devenit chiar iritat de faptul că toată lumea trăgea de el și-l lua în brațe. Bineînțeles că din nou discuțiile au degenerat în polemici, atunci când au trecut în panta alăptării și a co-sleepingului. Am obosit să tot explic că laptele matern nu se strică după un an, că oricine poate alăpta dacă are voință, că există alăptat în tandem și autoînțărcare etc. Lumea ne compătimește că dormim cu bebe și ne tot dă sfaturi de cum să dormim și cum să-l hrănim. Cu greu îmi pun stavilă la gură și îmi reprim toate pornirile. Cred că părem niște ciudați în ochii neamurilor pentru care nu există altă realitatea decât cea cu care au fost obișnuiți.

Voi ce polemii aveți în familie pe tema creșterii bebelușului vostru?

 

 

 

Total 0 Votes
0

Tell us how can we improve this post?

+ = Verify Human or Spambot ?

About The Author

Niciun comentariu on "A patruzeci și una săptămână din viața lui Pișcoțel – activități fără Pișcoțel"

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *