Parcul tematic Aristotel din localitatea Stagira, Peninsula Halkidiki

1

Anul trecut am mers în Halkidiki, Sithonia, pentru a doua oară. Dintre toate minunățiile văzute, parcul Aristotel din localitatea Stagira ne-a impresionat cel mai tare și am promis atunci că revin cu un articol detaliat despre el. Iată că a trecut un an și abia acum reușesc să scriu despre el, cu dor în suflet, după fascinanta Grecie.

Nouă ne plac vacanțele active, care îmbină relaxarea cu explorarea. Ne place să trăim experiențe diverse, iar călătoriile noastre să fie și o sursă de învățare. Copiii noștri, purtați după noi de mici, sunt la fel. Le place să fie mereu în mișcare, să descopere ceva nou tot timpul. Fiul meu a rămas cu o amintire vie a acestui parc tematic din Stagira, pe care ni l-a recomandat gazda noastră din Nikiti.

Stagira este un sat mic de munte (cu aproximativ 300 de locuitori), situat în partea de Nord a Greciei, în Nord-Estul Peninsulei Halkidiki, pe țărmul Mării Egee (cel mai apropiat sat find satul Olympias).

În Antichitate, aici a existat orașul antic Stagira, locul de naștere al filosofului și omului de știintă, Aristotel.

Din Nikiti până la Stagira am făcut cam o oră. Traseul din Nikiti către Stagira este foarte frumos. O bună parte din drum am mers pe lângă mare și am admirat de sus turcoazul Mării Egee. O altă parte a drumului șerpuiește printre munții acoperiți de păduri de pin.

Le-am povestit copiilor pe înțelesul lor că vor vedea un părculeț, inspirat de descoperirile unui om care a trăit de mult, care a fost foarte înțelept și care a ajutat lumea cu ideile sale. Apoi le-am spus că vom vedea ruinele cetății antice Stagira (locul unde s-a născut Aristotel).

Am ajuns întâi la Parcul tematic. Am parcat într-o parcare mare, umbrită. Taxa de intrare a fost de 1 Euro. Parcul se află pe o culme de deal, de unde puteți admira panorama.

În centrul parcului, se află impunătoare statuia marelui filozof, Aristotel, fiind înconjurată de obiecte interesante, inspirate din scrierile acestuia despre fizică:

Discurile optice pot fi învârtite de către turiști. Atunci când le privești în timp ce se învârtesc, au efect hipnotizant.

Prisma – când razele soarelui pătrund prin ea, se pot observa culorile spectrului solar.

Turbina cu apă– copiii au privit fascinați la mica tornadă din cilidru, atunci când noi manevram manivela.

Lentila a fost un alt punct de atracție. Lentila amplifică lumina solară până în punctul în care se poate obține o flacără. Noi am aprins o hârtie spre deliciul copiilor.

Telescoapele ne-au oferit posibilitatea să admirăm minunatele peisaje din împrejurimi.

Reflectoarele parabolice– la început nu am înțeles cum funcționează. Dar când am descoperit că sunt de fapt două discuri din piatra, așezate la 50 m unul de celălat și care comunică și ajută la propagarea sunetului, am fost foarte încântați. Dacă spui în șoaptă ceva în centrul unuia dintre ele, sunetul poate fi auzit în centrul celuilalt.

Pentaphonul– a fost atracția pentru fetița noastră, mare iubitoare de muzică. Cinci bare de metal, cu lungimi diferite, care, atunci când sunt lovite, emit sunete diferite în funcție de lungimea lor.

Ceasul solar, pendulul, sferele cu inerție și compasul au fost alte obiecte interesante din acest parc tematic, unde copiii s-au distrat mai bine decât pe plajă.

De aici, am pornit pe urmele lui Aristotel și am ajuns la ruinele cetății Stagira.

Pentru că am nimerit aproape de ora închiderii (15.00), nu am putut vizita foarte mult. Am admirat de sus apa albastră, ne-am plimbat puțin și am coborât repede, cu regretul de a nu fi dedicat mai mult timp acestui loc încărcat de istorie.

Parcul tematic și ruinele cetății nu merită ratate, mai ales dacă doriți să le oferiți copiilor și alte experiențe în timpul vacanțelor!

Dacă v-a plăcut acest articol, mă bucur dacă îl apreciați cu un like sau îl dați mai departe:) Pentru a fi la curent cu ultimele articole, urmăriți pagina de Facebook sau de Instagram.

Mai multe articole despre călătoriile noastre cu copiii găsiți aici.

 

 

 

 

About The Author

Sunt Eliza Biro, creator de conținut, profesor, Instructor de Aware Parenting, mămica a doi pitici năzdrăvani care mă inspiră și mă provoacă să evoluez zi de zi.