Eu cred în Moș Crăciun. Eu cred în magia lui Moș Crăciun. E adevărat că au fost câțiva ani în care nu m-am simțit învăluită în vraja Moșului. De când am copii, trăiesc din nou cu ei, prin ei, emoția Crăciunului.
Îmi amintesc cu plăcere bucuria Crăciunului din familia mea. Pentru noi, lucrurile erau simple. Moș Nicolae așeza cadourile în cizmele din fereastră. Era un fel de duh pe care nu îl văzuse nimeni niciodată. În schimb, Moș Crăciun, era un bătrân simpatic, care sosea în carne și oase, cu desaga plină de cadouri pentru copii.
În fiecare an, în Ajun, împreună cu tata, eu și fratele meu împodobeam bradul. Mama punea ață bomboanelor de pom, noi le agățam de crengile bradului. Apoi, așteptam cuminți să se însereze să vină Moșul. Îmi amintesc o singură dată despre sosirea unui Moș în carne și oase. Cred că eram tare mică atunci. (Peste ani, am găsit costumul Moșului din trecut și l-am folosit pe post de jucărie.)
În ceilalți ani, nu mai știu exact cum se derula scenariul de Crăciun. Probabil, ieșeam la plimbare cu unul dintre părinți sau ne trimiteau în vecini. Cert este că, atunci când reveneam acasă, sub crengile strălucitoare ne așteptau cadourile. Parcă simt și acum zâmbetul tatălui meu, care se bucura, mai mult ca noi, de cadourile primite. La vederea lor, uimirea lui părea autentică. Acum, când tatăl meu nu mai este, aceste amintiri sunt și mai valoroase pentru mine.
Tradiția a continuat la fel, chiar și după vârsta de 6 ani, atunci când bunica mi-a spulberat brutal visul cu Moș Crăciun. După ce am trecut peste profunda dezamăgire că Moșul nu există, am jucat în continuare scena cu sosirea Moșlui. Îl luam pe fratele meu la plimbare prin fața blocului, apoi alergam acasă. Îmi bătea inima de emoție. Și fericirea era la fel de mare, chiar dacă știam că nu Moșul era cel care a așezat frumos cadourile sub brad.
Acum retrăiesc emoția din trecut prin fiul meu cel mare. În cazul nostru, decizia legată de Moș Crăciun nu a fost greu de luat. A venit în mod natural, ca o continuare a tradițiilor din familiile din care provenim. Și nu, la noi în familie, nu obișnuim să ne mințim. Copiilor le spunem mereu adevărul.
La primul Crăciun, Eric avea 11 luni. Atunci s-a îndeletnicit mai mult cu cartonul cutiei de la cadou decât cu cadoul propriu zis. La următorul Crăciun, s-a uitat puțin la cadouri, dar nu a părut prea impresionat.
La aproape trei ani, i-am scris prima scrisoare Moșului, dar nu prea a înțeles despre ce era vorba. S-a jucat apoi cu un costum de Moș, toată iarna, de-a adusul cadourilor.
Jocul a continuat și în anul următor când a cerut prima oară în mod conștient anumite cadouri Moșului. De atunci, el îl așteaptă mereu pe Moș, își face planuri ce să îi deseneze, ce biscuiți să îi ofere etc.
Nu îmi place nici mie invazia de Moși din magazine, de pe stradă, de peste tot. I-am spus că sunt oameni deghizați, așa cum și el o face în joacă. Încerc să îl feresc de marketingul acesta agresiv și de cumpăratul în exces de obiecte în această perioadă. Și de Moș Crăciun, folosit uneori pe post de „bau-bau”, care condiționează cadourile de „cumințenia” copilului.
Îi explic despre farmecul de a oferi cadouri de Crăciun. Despre generozitate. Încercăm să pregătim pentru bunici cadouri confecționate de noi. Pregătim și cadouri pe care le donăm celor aflați în nevoie. Anul acesta o să introducem și dimesiunea religioasă a Crăciunului. Am încercat câte puțin anul trecut, dar nu am reușit mare lucru. În fiecare zi a lunii decembrie, vom face activități specifice iernii și Sărbătorilor. Pentru că decembie este despre introspecție, despre ritm încetinit, despre timp de calitate petrecut cu cei dragi.
Când va veni momentul să îi spun adevărul, voi găsi atunci forma potrivită ca să îmbrac acest adevăr, în funcție de cum va decurge discuția. Probabil ne va ajuta acest articol: https://imgur.com/gallery/qHrK6
Moș Crăciun există! Este iubire, bunătate, generozitate, magie. Se află în fiecare dintre noi și stă în puterea noastră să îl facem să trăiască.
O listă cu cărți despre iarnă și despre Crăciun găsiți aici.
Despre idei de cadouri pentru cei mici, am scris aici.
Dacă cosiderați util acest articol, vă invităm să îl dați mai departe. Dacă doriți să ne urmăriți în continuare, nu uitați să dați like paginii noastre de Facebook.
Text de Eliza Biro
