Monitorizarea inteligentă a temperaturii copiilor

0

Acum câteva săptămâni am mers la botezul unui bebeluș tare drag nouă. Toate bune și frumoase. Peisaj de munte, terasa pe malul lacului, mulți copii, distracție maximă. Cele câteva rafale de vânt și câțiva stropi de ploaie nu au știrbit cu nimic bucuria copiilor, doar au amplificat-o. Alergau prin ploaie, se jucau cu apă. A doua zi distracția a continuat la pensiune. Vremea a devenit din ce în ce mai proastă, dar copiii tot nu au putut rezista să rămână în casă. Așa că, fetița noastră a făcut puțină febră. Cum nu aveam termometrul la noi, nu am reușit să îmi dau seama ce temperatură are. Am simțit doar că nu este decât o stare febrilă, însoțită de câțiva muci. Am tot urmărit-o, starea ei nu s-a agravat, iar curând am plecat acasă. Mi-a părut tare rău că nu am avut un termometru la noi.

Oricum termometrul nostru era cam stricat, în ultimul timp am avut dubii că înregistra temperatura corespunzător. Mi-am amintit de momentele când copiii noștri au făcut temperatură din senin. Mai ales când erau bebeluși. Peste noapte te trezeai cu ei arzând și că nu pot dormi. Câte nopți nu am vegheat ba eu, ba soțul meu să le monitorizăm temeperatura! Știți ce complicat este să iei unui copil temperatura! Mai ales că noi avem un termometru rectal și acest procedeu implică dezbrăcarea copilului. Așa că somnul sare garantat și durează mult până ce copilul adoarme înapoi. Iar în timpul zilei, chiar cu febră, copiii noștri sunt mereu foarte vioi. De trebuie să alergi după ei și să cauți tot felul de strategii să îi ții nemișcați câteva minute. Și cum ei se mișcă mai mereu, iar termometrul ne face figuri, trebuie să o luăm de la capăt.

Din fericire, de data aceasta nu a fost grav. Starea fetiței nu s-a agravat, febra a trecut, au rămas doar niște muci și tuse. Dar noi ne-am învățat lecția. Am reînceput căutările după un termometru performant. Din întâmplare, chiar în acea perioadă am descoperit termometrul inteligent pentru copii MyKi Care, intrat de curând pe piața românească.

Cum eu nu mă împac foarte bine cu tehnologia și nu am înțeles prea bine, la început, cum funcționează, am fost cam reticentă. Dar așa am fost și cu mașina de spălat vase fără de care acum nu mai pot trăi. Soțul, în schimb, iubește gadgeturile și ar accesoriza toată casa cu butoane. Dacă ar putea, ar avea câte o aplicație pe telefon pentru orice situație. El este fan chestii SF, așa că i s-a părut tare interesant să avem un termometru inteligent, care funcționează cu o aplicație pe mobil.

Copiii au fost foarte curioși când au văzut acest termometru, s-au jucat puțin de-a doctorul și au vrut să își ia unul altuia temperatura.

De ce am ales termometrul inteligent

Dispozitivul inteligent oferă liniște prin furnizarea constantă a informațiilor despre temperatura corpului, 24/7, printr-o aplicație dedicată pentru smartphone-uri. Termometrul MyKi Care măsoară temperatura corpului copiilor la fiecare opt secunde și permite utilizatorilor să primească permanent informații despre temperatura copiilor, oriunde s-ar afla în lume, să primească alerte telefonice declanșate de temperaturi ridicate și chiar să trimită informații pediatrului, prin intermediul aplicației mobile dedicate. De foarte multe ori a trebuit să plec la serviciu și să las copilul cu febră cu bona. Ne-ar fi ajutat în acele momente să avem o aplicație prin care să îi putem monitoriza temperatura.

– Termometrul salvează istoricul temperaturilor înregistrate pe parcursul ultimelor 365 de zile și poate furniza informații direct medicului pediatru. Nu ne notăm mereu temperatura, iar atunci când ajungem la medic, nu îi putem oferi informații exacte despre temperatura copiilor. Ne ajută o astfel de aplicație, care să înregistreze pentru noi aceste informații.

– Temperatura corpului copiilor este măsurată cu o precizie de 0,01 grade Celsius Termometrul este extrem de precis și nu este afectat de factorii externi. Design-ul patentat special îi permite să nu fie afectat în niciun fel de umiditatea pielii, temperatura ambiantă sau alte surse de căldură. Acest lucru mi se pare foarte important pentru că ajută la punerea unui diagnostic corect și îți indică dacă boala se agravează.

Nu este intruziv- Copiii se pot juca în voie, iar părinții pot citi temperatura direct pe smartphone, indiferent dacă se află în aceeași cameră, alături de cei mici, sau în alt oraș.

Nu are limitări de folosire , iar bateria durează mult

Ca timp de folosire, dispozitivul are o durată a bateriei de șase luni, dacă este pornit în permanență. Cum nu are limitări – bineînțeles, din rațiuni de igienă, recomandarea este de a schimba periodic plasturele hipoalergenic cu care este prins de corp. Fiecare părinte alege timpul cât dorește să monitorizeze temperatura copilului, câteva ore sau câteva zile, în funcție de necesitățile fiecărei familii și de fiecare situație în parte.

Cum utilizați termometrul MyKi Care

– Instalați pe telefon aplicația – MyKi Care, care poate fi descărcată gratuit din Play Store și App Store.Vă creați un cont, apoi urmați pașii recomandați de aplicație.

-Introduceți USB-ul într-un adaptor de încărcare a telefonului și, apoi, conectați-l la priză de perete.

-Ca să activați termometrul, trebuie să îl agitați intensiv timp de trei secunde. Când dispozitivul se aprinde, o lumină roșie își face apariția.

-Se atașează sub axilă un leucoplast hipoalergenic, deasupra termometrului.

Mai multe detalii despre modul de funcționare a termometrului inteligent găsiți în intrucțiunile de utilizare și pe site-ul oficial MyKi Care.

Cui se adresează

Termometrul este conceput special pentru nou-născuți, sugari și copii. Tare rău îmi pare că nu am beneficiat de acest termomentru, mai ales la primul copil. M-ar fi scăpat de multe neliniști și temeri. Eu cred că pentru părinții de bebeluși este ideal acest tip de termometru.

Modul de funcționare nu îi limitează în niciun fel aplicabilitatea, având în vedere că, prin contactul cu pielea, „citește” și transmite temperatura corpului. Datorită faptului că, prin dimensiuni, nu depășește mărimea unei monede, poate fi utilizat de oricine, indiferent de circumstanțe.

Produsul își propune să ofere liniștea părinților, dar și să ofere sprijin suplimentar medicului și să faciliteze un diagnostic precis.

 

De ce să nu beneficiem de instrumente moderne pentru a pentru a monitoriza starea de sănătate a celor dragi? Așadar, chiar dacă eu mă împac mai greu cu tehnologia, pot spune că acest termometru m-a cucerit și că mă bucur că l-am descoperit.

Dacă v-a plăcut acest articol și dacă îl considerați util, m-aș bucura dacă l-ați aprecia cu un like sau dacă l-ați distribui mai departe. Pentru ultimele articole urmăriți pagina mea de Facebook sau de Instagram.

 

 

 

 

About The Author

Sunt Eliza Biro, creator de conținut, profesor, Instructor de Aware Parenting, mămica a doi pitici năzdrăvani care mă inspiră și mă provoacă să evoluez zi de zi.