Inspirație pentru școală, inspirație pentru viață (II)

În ziua a doua, tot sub bagheta lui Marian Staș am lucrat. Ne-a provocat să ne prezentăm așteptările de la acest curs și răspunsurile au fost: Am venit pentru că vreau sa fiu mai bun., Să mă reinventez., Să fiu parte dintr-o comunitate a schimbării în educație., Să mă cunosc mai bine ca profesor., Să-mi formez un stil potrivit lumii sec. XXI., Pentru a afla metode noi pentru a înțelege mai bine lumea copiilor ș.a. Ne-a organizat ziua, în prima parte axată pe autocunoaștere și, în a doua parte, a fost o discuție pe Templul lui Knecht, ,, o conversație despre axiomatica valorilor în educație.,, Pe scurt, Marian Staș ne-a vorbit despre arta și măiestria de a fi profesor. Plecând de la observația că prin natura noastră suntem inerțiali – doar 4 din cele 12 stiluri sunt constructive – am aflat că stilurile individuale sunt constructive și defensive (pasive și agresive). Orientarea spre rezultate, autodezvoltarea, umanistul-încurajator, afilierea sunt stiluri constructive ( după Human Synergistics International), acestea fiind axate pe planificare, dar și pe creativitate, pe mentorat, inovație, interacțiuni sociale, pe relații de valoare, adică pe bucuria de a lucra în echipă. M-am gândit la școala mea și mi-am dorit să simt că împărtășesc cu colegii mei această bucurie. În stilurile care nu sunt constructive: aprobator, convențional, subordonare, evitare, opoziție, de putere, competitiv și perfecționist, am descoperit caracteristici ca: frica de a merge mai departe, evitarea conflictelor, a negocierilor, cramponarea de reguli, predictibilitatea, orientarea spre rezultate imediate individuale, reacția de apărare în fața criticii, dorința de a fi perceput ca superior, lipsa de încredere în ceilalți ș.a. S-a pus întrebarea: Cum pot motiva copiii demotivați?, răspunsurile fiind diverse: Să le dăm sarcini mai simple, mai variate. Să îi punem să conducă ei. Să pregătească/ să predea. Să punem în joc comportamentul adult-adult: Fii în locul meu profesor.
Mărturisesc că eu m-am întrebat: Cum pot fi motivați profesorii demotivați?
Am înțeles că sunt de parcurs niște pași: Conștientizare. Acceptare. Acțiune. Să scot din vocabular expresia: Ați înțeles? și să o înlocuiesc cu: Am explicat clar? Comportamentul asertiv este cel dorit pentru un profesor. Nici pasiv, nici agresiv. Să spun ce am de spus, fără să ofensez – mă concentrez pe problemă, nu pe persoană – și formulez opțiuni. Greu de făcut, dar nu imposibil. Greu de făcut poate, dar vital. Marian Staș ne-a spus ceva la care mă gândisem și altădată și mi-a căzut bine să o aud din nou: Comportamentele repetate devin deprinderi. Deprinderile devin atitudini.
In discuția despre valori și educație, un principiu vital este formularea corectă a problemei. Ce înseamnă EDUCAȚIA am definit împreună, fiecare echipă alegând un singur cuvânt: Valori, nevoi, adaptabilitate, autonomie, perspectivă, țintă, evoluție. Ne-am blocat la întrebarea: Ce valori cultivă școala românească acum? , neștiind ce să răspundem. Da, parcurgem programe, da, îi pregătim pentru examen, da, facem proiecte și voluntariat, completăm statistici (câți băieți, câte fete).
Care sunt valorile școlii?
Cineva a răspuns: ,,Rezistența,,.
M-am simțit tristă și gândul că trebuie schimbat ceva a apărut iar.
Ce valori ar trebui să cultive școala ideală? Răspunsurile au curs: aplicabilitate, patriotism, onestitate, excelență, curaj, toleranță etc.
Templul lui Knecht este o metaforă pentru educație, creată de la o idée din Jocul cu mărgele de sticlă a lui Hermann Hesse, care imaginează provincia pedagogică numită Castalia, ,,leagăn al împlinirii supreme prin deprinderea, stăpânirea la perfecție și practicarea cu măiestrie a jocului cu mărgele de sticlă,,. ( M. Staș). Scrie Hesse: ,, era cultivată (la școală) o tendință spre universalitate și spre înfrățirea științei și artei, iar simbolul suprem al acestei tendințe era jocul cu mărgele de sticlă.,, O imagine vizuală pentru actul didactic este aceea a unei mărgele de sticlă: Nu 100 de exerciții, ci câteva doar, dar alese bine, care să provoace copilul, din care să rămână cu ceva valoros. La fiecare oră să realizăm o mărgea de sticlă! De fapt, nu cred că putem realiza la fiecare oră, pentru că uneori ne întoarcem, șlefuim sticla, o suflăm, o muncim. Ne întoarcem iar la valori sau cum a spus Marian Staș: ,, Copiii la școală cred că facem matematica, de fapt facem despre încredere în sine.,, După un exercițiu de echipă – școala altfel – am plecat cu gândul că trebuie să recadrăm relațiile dintre noi și noi, dintre copii și copii, dintre școală și familie.
Ziua a treia: Înțelegerea mentalităților cu Alexandra Anton – fondatoarea Centrului educațional de inspirație finlandeză Yuppy Koti (Ploiești). Povestea Alexandrei Anton o știam din presă și eram curioasă să aflu direct de la sursă câte ceva despre educația finlandeză, mai ales că am auzit voci care erau pro și altele contra. Ne-a provocat cu intrebarea: Care este adevăratul nostru potențial și cum ne sabotează mintea? Am vorbit despre mentalitate, punând-o în relație și cu poporul – Profilul mentalității românești – și a reieșit că există încă tipul de comportament ghidat de expresia ,, Merge și așa.,, De folos mi-a fost clasificarea clară a mentalităților întâlnite în rândul copiilor – și iar m-am gândit că nu numai la ei se aplică! – și anume fixă și flexibilă. Copiii cu mentalitate fixă doresc să pară deștepți mereu, însă fug de sarcinile grele. De aceea nu se descurcă când dau de greu, spun că lecțiile sunt plictisitoare, dau vina pe alții, nu le place să depună efort. Copiii cu mentalitate flexibilă vor să învețe mereu, acceptă greșelile, înțelegând că sunt parte a procesului de învățare, acceptă și sarcini mai dificile, sunt și dornici să experimenteze. Alexandra Anton ne-a făcut atenți la un aspect pe care mi-am propus să-l dezvolt la ședințele cu părinții: Lauda adulților înfluențează copiii. Trebuie să lăudăm copiii pentru efort/ perseverență/concentrare, nu pentru inteligența lor! Copiii lăudați pentru proces nu refuză testele mai grele. Ei le acceptă și când se întorc la teste mai ușoare le rezolvă fără probleme. Exercițiul individual a avut două întrebări: 1. Cum îmi pot atinge potențialul maxim ca profesor? 2. Cum îi pot ajuta pe elevi mei sa-și atingă potențialul?
Prin „Mituri și realități în educația finlandeză” ni s-a făcut cunoștință cu acest sistem în care orice copil este susținut să învețe. Sintagma ,, Educație obligatorie și gratuită,, reprezintă acces la școală a tuturor copiilor, însemnând manuale, rechizite, transport, mese, profesori bine pregătiți. Accesul la internet este din 2010 un drept. Cel care dorește să devină profesor studiază gratuit și face practică pedagogică până la 5 ani. Grija statului pentru educație este reală. Alexandra Anton ne-a spus că și copiii din vârful muntelui au toate condițiile pentru învățare. Am rămas cu un gust…Amar, cred că e cuvântul potrivit.
După-amiază, am făcut cunoștință cu prof.doc. Dorina Gârbovan de la Transylvania College, care ne-a vorbit despre învățarea bazată pe cercetare ( IBSE – Inquiry Based Science Education), amintind cuvintele lui Einstein: Niciodată nu predau copiilor, le dau condițiile în care ei pot să învețe. Am vorbit despre motivația elevului – nu nota contează, ci satisfacția de a fi înțeles – și despre alegerea metodelor de predare bazate pe idei înțelese și sedimentate. Curiozitatea elevului și experiențele lui personale aduc un plus învățării. IBSE trebuie să aducă experimente științifice alese corect și să fie diferit în diferite clase. Și noi, și elevii trebuie să folosim doua surse complementare în investigație. Pentru mine a fost un moment extraordinar cand am făcut experimentele: am construit un spectometru – din hârtie și o bucățică dintr-un CD- și am produs curent electric. Curcubeul pe care l-am văzut m-a umplut de fericire și faptul că am produs curent electric a echivalat cu urcarea pe munte. Au fost primele experimente făcute de mine ( într-un fel e trist). M-a încântat și colega de la București ( d-na Ioana Stoica) ce ne-a spus că dânsa la clasă în loc de baterii folosește doi cartofi sau două lămâi. Imediat m-am gândit la ce legături putem face între hrană și curent, cum să leg ideea de lumină din literatură (poate Blaga?!) cu experimentul științific.
A treia zi am încheiat-o iar cu multe trăiri și multe informații. Am creat legături cu oameni pe care nu-i cunoscusem înainte și de care mă simțteam legată prin așteptări, prin aspirații. Simțeam că vrem să desăvârșim jocul cu mărgele de sticlă, dar și că trebuie să coborâm în stradă – nu știu dacă am ales bine imaginea, să mă explic: Pentru a-mi face datoria nu mă gândesc decât la copii, la clasă, la ce aduc nou, cu ce îi provoc. Nu mă gândesc că suntem departe de Finlanda sau chiar de Transylvania College din Cluj. Cred ca a venit timpul să cerem ca educația să treacă pe primul loc.
Pentru tot, multumesc.

Despre prima zi, găsiți informații aici.

de Violeta Daniela Nedelcu