După o serie de webinarii foarte interesante, susținute de la începutul anului școlar de Mihaela Feodoroff, Claudia Badiu, Vasile Brașovanu, Doug Mader, Marius Lobază, în cadrul comunității ,,Aspire for Teachers, ieri, Adina Drenga ne-a oferit, la invitația Carminei Trâmbițaș Vakulovski, din echipa ,,Comunity Engagement Team”, un webinar pe tema ,, Politici comportamentale,” Scriu ,, oferit”, gândindu-mă la dăruit și primit, căci așa mă simt în comunitatea Aspire.
Îmi doream o asemenea întâlnire, din multe motive, toate având legătură cu stima pe care i-o purtăm d-nei prof. Adina Drenga, actualmente profesor de matematică în UK, fost profesor în țară 20 de ani.
Dintre informațiile auzite, dau mai departe:
1. „Etica școlii e foarte importantă”. Există preocupare atât pentru cunoștințele intelectuale ale elevilor, cât și pentru comportamentul lor. Educația de comportament se face printr-o muncă de echipă: toți profesorii au aceeași atitudine față de comportamentele negative, despre care tot mai multe studii semnalează că pleacă de la lipsa capacității empatice. Unii elevi nu înțeleg reguli elementare de conduită, familia fiind o cauză. Am aflat că fiecare elev are un istoric al comportamentului, înregistrat în baza de date a școlii, deoarece fiecare profesor e obligat să anunțe și să noteze tot ce a făcut elevul. Se urmărește echilibrul între recompense și sancțiuni.
Recompensele sunt certificate, premii, felicitări, dulciuri, excursii etc. Sancțiunile sunt diferite, incluzând discuția față în față, prin care i se explică elevului că un anumit gest (comportament) este inacceptabil și ajungându-se la detenție, izolare, activitate practică în anumite centre, instituții cu regim aproape militar, și excludere.
Mă gândesc la detenție, cuvântul, în sine, provocând reacții negative din partea noastră, fie că suntem profesori, fie că suntem părinți, însă am înțeles că nu e perceput așa, și nici nu e gândit așa. Detenția are un scop pozitiv și poate fi de 10, 20 de minute, de o oră sau de o zi. Este un instrument prin care elevul este ajutat să înțeleagă că a greșit. În cele 10 minute, elevul stă împreună cu profesorul care i-a dat detenție și discută.
2. O persoană – ofițer de prezență, se ocupă de absențele elevilor, sunând imediat, dacă nu ajung la școală în aceeași zi. Dacă elevul este bolnav, părinții trebuie să sune zilnic. Sunt monitorizate absențele, chiar dacă sunt motivate. Părinții primesc amendă, ba, chiar amândoi părinții, fiecare în parte (Dacă în familie, există doar un părinte, atunci amenda este, de ex, de 60 de lire; dacă sunt ambii părinți, amenda este de 120.) Pe scurt, statul vrea să știe zilnic ce se întâmplă cu copiii.
3. În funcție de nivelul intelectual, elevii dintr-o clasă sunt împărțiți în 3 grupe, care lucrează după 3 programe diferite. Clasele mai numeroase sunt alcătuite din elevi care lucrează după programa mai avansată, elevii care au probleme făcând parte din clase cu efective mai mici. Deci, există interes să fie ajutați copiii care au anumite dificultăți de învățare, de aceea nu sunt puși în colective mari.
4. Contact inițiat de părinți nu există. Ei discută cu echipa de management a școlii, directorul fiind responsabil pentru tot ce se întâmplă. Pe de altă parte, ei sunt informați constant (prin telefon sau email) despre situația copilului.
Adina Drenga ne-a spus că în Anglia muncește foarte mult, dar nu are stresul din România și am înțeles că se simte apărată de sistem. ( Ce sentiment!)
La întrebarea ce ar face dacă ar fi invitată să-și spună părerea și ce ar schimba referitor la comportamentul elevilor români, Adina ne-a răspuns:
1. Un sistem care nu are o politică coerentă de comportament, care să se aplice de la CP la clasa a XII-a, nu va avea rezultate. Așadar, e necesară o politică de comportament.
2. Trebuie creată o politică a școlii prin care să se formeze comportamentul elevilor.
3. Profesorii trebuie formați pentru a reacționa cu calm: Sanctionează greșeala, nu elevul!
Înțeleg și simt că la noi se pune presiune pe profesori, ei fiind responsabili pentru tot. Dacă au elevi cu probleme, sunt găsiți vinovați, că nu-i știu stăpâni. Nu există instrumente – nici recompense, nici sancțiuni reale. Societatea, aflată în lupta pentru supraviețuire, a împins educația tot mai jos. La noi se vorbește despre educația cu dragoste, cu blândețe, prin joc, educația cu sens – Și aș zice că, din punctul acesta de vedere, suntem în câștig. Pe de altă parte, e necesar să ne preocupăm instuțional de comportamentul elevilor și acesta e un aspect pe care îl putem învăța de la sistemele care au experiență în domeniu.
de Violeta Daniela Nedelcu
Violeta Nedelcu este profesor de limba română la Școala Gimnazială nr. 2, din Brașov și fondatoarea grupului „Inspirație pentru școală.”
