Este bine să învățăm copilul să împartă jucăriile?

Circula deunăzi pe internet scrisoarea domnului cu plasă de rafie care căra în parc o mulțime de jucării și care se autocaracteriza ca fiind frustrat, deoarece alți părinți vin cu odraslele în parc , dar fără nicio jucărie. Îi înțeleg frustrarea părintelui care este nevoit să vadă cum jucăriile copilului sunt smulse de către alți copii și care nu pricepe de ce copilul lui este nevoit să le împartă cu ceilalți, pentru că, nu-i așa, cui i-ar plăcea să-i fie smuls smartphone-ul din mână sau să-și împartă bunurile cu niște necunoscuți.

Îi înțeleg și pe ceilalți părinți care nu sunt de acord cu autorul scrisorii, care consideră că trebuie să învățăm copiii să fie altruiști, să dăruiască și să împartă. Nu sunt de acord că toți părinții care nu aduc întotdeauna în parc o fac din comoditate sau din rea-voință.

Este clar, fiecare părinte acționează în mod diferit. Fie că aduc jucării în parc sau nu, problema împărțitului jucăriilor rămâne una arzătoare, deoarece nimic nu este mai interesant decât grebla sau găletușa altui copil. Disputa pe jucării este la ordinea zilei la copiii mici în cadrul unui grup de joacă. Este foarte dificil de gestionat acest conflict și de explicat copiilor de ce este important să împartă jucăriile.

Copiii mici nu pot empatiza cu ceilalți, acțiunile lor fiind determinate de nevoile și dorințele proprii. Este un comportament firesc și nu ar trebui considerat o agresiune.

În cazul în care doi copii mici se joacă frecvent împreună, iar cel mai mare sau mai puternic îi ia mereu jucăriile celuilalt, atunci este necesar ca părinții să intervină pentru a nu crea frustrări copilului mai mic. În celelalte cazuri, părinții nu ar trebui să intervină și ar fi bine să-i lase pe cei mici să învețe să rezolve problema.

Obligând un copil să împartă jucăriile pentru a deveni mai generos, este posibil să se obțină efectul contrar, făcându-l pe acesta să fie mai posesiv. Părinții trebuie să respecte alegerea copilului de a nu dori să împartă jucăriile, dar să explice în același timp cum se simte copilul refuzat. Atunci când copilul este mai mare, acesta poate fi pregătit înaintea întâlnirii cu alți copii și să aleagă el ce fel de jucării dorește să le împartă cu ceilalți. Este greșit să smulgem jucăriile din mâinile unui copil pentru că le vrea altul, să-i facem morală, să-i spunem că este rău, obraznic, dificil sau că trebuie să dea jucăriile că el este mai mare. Această abordare poate știrbi stima de sine, poate genera frustrări și umilință.

În cazul disputelor prelungite, este indicat ca părinții să acționeze ca mediatori, reflectând sentimentele fiecărui copil și permițându-le să-și elibereze furia prin plâns. Ex. – primul copil este luat în brațe:„ Ești supărat că Mihai ți-a luat jucăria, nu-i așa? Și Mihai vrea să se joace cu ea. ” Celui de-al doilea copil i se spune la fel: „Maria plânge pentru că i-ai luat jucăria. Vrea să se joace cu ea. Știu că și tu vrei. O să-i spui când nu te mai joci cu ea?Când nu îți mai trebuie?”

Părinții nu rezolvă problemele în locul copiilor, nu țin prelegeri de cât de frumos și de bine este să împarți jucăriile. Cu timpul copiii vor învăța să conceapă strategii proprii pentru a interacționa cu alții și să empatizeze cu aceștia.

Voi cum procedați pentru a gestiona conflictele apărute între copii? Dar pe cele între frați ?Ce soluții ați încercat cu succes ?