Doi copii diferiți – două metode diferite de a renunța la scutece

1

Studiile spun că în jurul vârstei de doi ani, copiii sunt pregătiți să renunțe la scutece. Înainte de această vârstă, copilul nu are controlul sfincterian bine pus la punct. Fiecare copil are propria sa evoluție și propriul său ritm. Niciun copil nu ar trebui să fie grăbit să facă ceva pentru care nu este pregătit la acel moment. Părinții trebuie să observe mereu copilul și să vină în întâmpinarea nevoilor sale. Așa este și în cazul renunțatului la scutece. Misiunea „oliță” îi stresează foarte tare pe părinți, iar antrenamentul la oliță se poate dovedi un chin pentru copii.

Fiecare dintre cei doi copii ai mei au reacționat diferit la renunțatul la scutece, nu numai pentru că sunt foarte diferiți, ci și pentru că experiențele lor de viață sunt diferite.

Experiența cu olița la primul copil

Înainte de doi ani, i-am prezentat băiețelului meu olița, i-am explicat la ce folosește. L-am lăsat să se împrietenească cu ea fără stres. La 1 an și 10 luni a mers la creșă. Acolo erau puși de două ori pe zi toți copiii pe oliță, chiar dacă aveau scutece unii dintre ei. Acest dresaj nu a funcționat la copilul meu, pentru că a refuzat să facă la oliță. Ba chiar cred că prinsese ură pe ea, chiar dacă noi acasă nu îl stresam niciodată. După 6 luni nu a mai mers la creșă. Era vară și stătea fără scutece prin casă. Nici așa nu am reușit. De cele mai multe ori făcea pe jos. Foarte rar folosea olița. Așa că am renunțat și am hotărât să mai așteptăm. Erau prea multe evenimente noi pentru el. Eram însărcinată cu sora lui, el urma să înceapă grădinița. După ce s-a născut sora lui, a vrut și el, desigur, să fie bebeluș și nu a mai fost chip să discutăm despre operațiunea „olița”.

– Eric, când renunțăm la scutece?

-Când o să renunțe și Alma.

Abordarea prin joc

Avea deja peste trei ani și dacă îl lăsam fără scutece, făcea intenționat peste tot. Mi-am dat atunci seama, că trebuie să schimb abordarea. Am încercat atunci câteva jocuri. Primul joc a fost cu o jucărie de pluș. Am mers împreună cu jucăria în baie.

-Unde vrei să facă ursulețul pișu?

-La WC.

-Uite, ursulețule, stai aici.

-Mi-e frică! Mi-e frică! Nu vreauuuu să fac la WC!

-De ce ți-e frică?

-Mi-e frică de WC! E așa de mare! Dacă o să cad înăuntru! Nu vreauuu! Nu vreauu! se lamenta urșulețul într-un mod caraghios. În acest timp, fiul meu se prăpădea de râs.

Am încercat de câteva ori acest joc, până când am văzut că începe să dorească să stea și el pe WC.

Apoi, am încercat alt joc. Pentru că el făcea mereu în mod voit lângă WC, am luat o jucărie și am început să mă joc cu ea.

-Unde să făcă omulețul caca? A… gata, știu: pe televizor.

-Nu, mami, pe televizor, nu e voie.

-Nu? Atunci gata știu: pe dulap.

Și am continuat în maniera aceasta, în hohotele de râs ale copilului.

Pentru că la noi renunțatul la scutece se suprapunea și cu rivalitatea între frați, am lucrat mult cu jocuri și cărți și la diminuarea geloziei pe surioara sa.

Încet, încet a renuțat la scutece. Le-am păstrat încă o vreme pentru orele de somn, apoi în jur de 3 ani și jumătate a renunțat definitiv la ele. Am scăpat și de făcutul prin casă. E drept că olița nu l-a tentat niciodată, el a ales să folosească direct vasul de toaletă.

A doua experiență cu renunțatul la scutece

Cu surioara lui a fost mult mai ușor. Ea l-a văzut mereu pe fratele ei mergând la baie sau pe prietenele lor mai mari. Așa că, la ea, totul a decurs foarte ușor și firesc. S-a așezat singură pe oliță, înainte de a avea doi ani. Uneori făcea, alteori refuza olița. Am lăsat-o în pace până în momentul în care am văzut că simte când îi vine și că ne anunță. Atunci am lăsat-o fără scutece și i-am spus că, atunci când simte, să se așeze pe oliță. De multe ori, a vrut direct la WC, așa cum l-a văzut pe fratele său. Au fost câteva accidente, dar nu semnificative. Pe ea a ajutat-o faptul că nu a mers la creșă și a rămas cu bona acasă. Bona nu a stresat-o niciodată și nici nu a certat-o, chiar dacă a avut și episoade când și-a udat sau murdărit hainele. Astfel, la doi ani și câteva luni, Alma deja nu a mai folosit scutece. În cazul său procesul a fost nesperat de ușor.

Doi copii, două povești, două experiențe, două metode diferite. Și în cazul antrenamentului la oliță este nevoie de multă răbdare și atenție la momentul în care copilul este pregătit! Și nu uitați, joaca este o armă mai puternică decât cearta, morala sau rușinerea copilului!

Voi ce povești aveți cu renunțatul la scutece? Mi-ar plăcea să cunosc și experiența voastră cu operațiunea „olița”.

Dacă v-a plăcut acest articol, mă bucur dacă îl apreciați cu un like sau îl dați mai departe:) Pentru a fi la curent cu ultimele articole, urmăriți pagina de Facebook sau de Instagram.

 

Total 3 Votes
0

Tell us how can we improve this post?

+ = Verify Human or Spambot ?

About The Author

Sunt Eliza Biro, Instructor de Aware Parenting, profesor, mămica a doi pitici năzdrăvani care mă inspiră și mă provoacă să evoluez zi de zi.