Primul copil aduce cu sine pe lângă bucurie imensă și griji și emoții negative pentru tinerii părinți. Îmi amintesc cum, după ce am născut primul copil, am fost copleșită de o serie de sentimente, de multe ori contradictorii. Simțeam că noul rol mă sufocă, eram îngrijorată că micuțul nu se satură, nu ia în greutate, că laptele meu nu e bun, nu e suficient etc. Eu nu îmi mai aparțineam, eram mereu obosită și agitată. Desigur că îi transmiteam starea mea și el plângea într-una. În plus informații diferite veneau din toate părțile, chiar și medicii se contraziceau, instinctul nu mă ajuta prea mult, presiunea celor din jur era mare, fiecare avea o părere, fiecare știa mai bine. Îmi amintesc și acum foarte clar senzația de libertate pe care am avut-o când la două săptămâni după ce am născut, am mers singură până la medicul de familie pentru concediul postnatal. Deși a fost o plimbare foarte scurtă, mă bucuram ca un om bolnav care după mult timp iese din casă însănătoșit.
Toate acestea au durat o vreme până am învățat să cern informațiile, să trăiesc momentul prezent într-un mod conștient și să mă bucur de minunea din viața mea cu tot sufletul. Apoi totul a început să mi se pară mai ușor, să nu mai fiu așa de încrâncenată și să am încredere în copilul meu.
La al doilea copil, lucrurile se așază cumva lin, normal. Totul curge firesc, relaxat. Știi deja ce te așteaptă, care sunt etapele prin care vei trece, cum trebuie să reacționezi și unde să găsești informația dacă ai nevoie de ea.
Pentru mine, al doilea copil a venit la momentul potrivit. Nici prea devreme, astfel încât am avut timp să îmi revin după nașterea băiețelului și să ies cu bine din tantrumurile lui sfâșietoare, nici prea târziu cât să apuc să mă reobișnuiesc cu nopțile dormite și cu viața cât de cât recuperată.
Micuța a venit pe lume frumos, punctuală și hotărâtă așa cum îi stă bine unei scorpioance autentice. Am avut o naștere împlinitoare, așa cum mi-am dorit-o, cu tatăl alături, cu ora magică și cu un start bun în alăptare. Plânsul nu m-a mai speriat, nici nopțile nedormite, deși au fost câteva săptămâni grele, în care micuța încurca ziua cu noaptea, deoarece ritmurile circadiene nu erau încă bine reglate. Am știut la cine să apelez cu încredere atunci când am avut dileme legate de mesajele pe care le transmite bebelușul, de alăptare sau de diversificare.
Presiunea din jur nu a mai existat, deoarece noi aveam mai mult curaj și încredere în competențele noastre de părinți.
La al doilea copil nu a mai existat stresul că nu îmi pot lăsa copilul cu nimeni altcineva de teama că nu se descurcă cu acesta și din convingerea că doar eu sunt capabilă să mă ocup de el. Așa că am fost foarte liniștită lăsându-i pe bunici sau pe bonă să o plimbe din când în când pe micuță, timp în care mă puteam ocupa de băiatul cel mare sau de treburile casei.
Provocarea imensă la al doilea copil mi se pare pregătirea primului copil și gestionarea rivalităților între frați, faptul că adesori te simți sfâșiată că nu poți răspunde promt amânduror copiilor în același timp, că trebuie să alegi care nevoie primează etc. Cu toate acestea, fericirea este inegalabilă când îi privești pe copii cum interacționează, când vezi lumina din ochii lor atunci când se caută și se regăsesc.
Eu cred că fiecare familie își găsește soluția potrivită atunci când un nou membru apare. Atitudinea părinților este cea mare dictează starea generală a copiilor și relațiile între aceștia. Noi învățăm zi de zi să fim mai calmi și mai relaxați, mai prezenți și astfel să ne bucurăm din plin de cele două minuni din viața noastră.
Dacă v-a plăcut acest articol și dacă îl considerați util, m-aș bucura dacă l-ați aprecia cu un like sau dacă l-ați distribui mai departe. Pentru ultimele articole urmăriți pagina mea de Facebook sau de Instagram.
