Cum să crești un băiat așa cum ți-ai dori să fie partenerul tău

2

Îmi amintesc că bunica mă punea mereu să o ajut să strângă masa după ce mâncam. Pe fratele meu, nu. El avea voie să se ridice imediat și să se joace. Știu că nedreptatea asta m-a revoltat mereu în copilărie. Îi simt fiorul chiar și acum la o distanță considerabilă de acele momente. Nu înțelegeam și pace de ce băieții nu sunt obligați să strângă masa, iar fetele da. Ea îmi explica că eu sunt fată, că trebuie să învăț să fac aceste lucruri ca să mă descurc în viață. (Desigur multe m-au revoltat de-a lungul timpului legate de stereotipurile sexiste)

De ce sunt dăunătoare aceste stereotipuri de gen?

Aceste stereotipuri sunt dăunătoare pentru copii, deoarece limitează ceea ce pot simți și face aceștia, împiedicându-i astfel să-și dezvolte întregul potențial uman.

Mesajul cultural este acela că băieții sunt mai inteligenți și mai capabili decât fetele și că principalul rol în viață al fetelor este să devină mame și gospodine. Nu că ar fi ceva rău în avea grijă de casa și de familia ta. Dar este ceva rău să ți se insufle ca fată încă din copilărie mesajul că doar acesta este rolul care te va defini. Iar ca băiat că totul ți se cuvine, că mereu va fi acolo o femeie care să aibă grijă de tine.

Cu timpul, am înțeles că aceasta este o mentalitate adânc înrădăcinată la generațiile mai în vârstă. Am cunoscut o mulțime de femei care săreau imediat ce băiatul lor, indiferent de vârstă, cerea ceva, Fie că avea nevoie de un pahar de apă, de mâncare sau de altceva. Iar când băiatul mamei a plecat de acasă, cordonul ombilical nu a fost tăiat. Din contră, mamele cărau în continuare sacoșe, cu oale mai mici și mai mari, să nu moară copilul de foame.

De aceea, există adulți care la 30 de ani plus încă locuiesc cu mama și sunt dependenți de ea. Adulți are nu pot face un pas fara validarea mamei.

De aceea, există parteneri care nu au grijă de copil, care consideră că educația și creșterea copilului reprezintă doar grija mamei. Există parteneri care așteaptă ca masa să fie pusă, strânsă, casa să fie lună. Care așteaptă de la soție să îl îngrijească așa cum o făcea mama lui. De aceea, există bărbați care nu se implică în nimic ce ține de casă.

Unde greșesc mamele de băieți?

Greșesc atunci când îi cresc ca pe niște bibelouri care se pot sparge cu ușurință. Greșesc atunci când îi cocoloșesc prea mult și le îngrădesc spațiul personal. Atunci când nu îi lasă să își dezvolte autonomia în mod firesc. Atunci când mamele sădesc în băiatul lor semința fricii, a neîncrederii în forțele proprii. Atunci când mama îi spune mereu ce trebuie să facă, când face lucrurile în locul copilului sau îi arată ea cum e mai bine, copilul pornește în viață cu un handicap. Când mama sare imediat să împlinească nevoia băiatului său. În acest fel copiii nu își pot găsi puterea lor interioară. Acești băieți primesc mesajul: „Lasă că tu ești neputincios, face eu în locul tău.”

Cum putem noi mamele de băieți să ne creștem băieții așa cum ne-am dori să fie partenerii noștri

  1. Să-i învățăm să comunice, să își exprime sentimentele și emoțiile.
  2. Să le spunem că este în regulă să plângă, dar că nu este acceptabil să fie agresivi.
  3. Să îi învățăm să accepte că un „Nu” este „Nu”. Că nu toate li se cuvin și că este important să îi respectăm pe cei din jur.
  4. Să îi lăsăm să se cațere, să alerge, să se murdărească.
  5. Să îi învățăm să fie empatici cu cei din jurul lor și să le pese și de sentimentele celorlați.
  6. Să îi implicăm de mici în treburile casnice și în ritualul lor de îngrijire. Să învețe să se spele singuri, să își lege șireturile, să spele o cană sau o farfurie, să șteargă praful sau să își strângă jucăriile. Să îi luăm lângă noi atunci când gătim și să îi învățăm și pe ei să o facă. Așa vor învăța să fie autonomi.
  7. Să nu îi lăsăm să înțeleagă că cineva este mereu în spatele lor să strângă, să le împlinească toate capriciile.
  8. Să îi învățăm să aibă răbdare și să își gestioneze frustrările.
  9. Să le oferim un model masculin.
  10. Să nu încurajăm stereotipiile legate de gen atunci când le alegem jucăriile. Să nu le spunem că există doar jocuri de fete și jocuri de băieți.

Bineînțeles că asta nu înseamnă să ne dorim să facem copii independenți de la naștere, să nu-i ținem în brațe și să-i drăgălim, să nu dormim cu ei sau să nu fim lângă ei atunci când au o nevoie autentică. Nu înseamnă că nu le spunem mereu că îi iubim și nu le oferim toată atenția de care au nevoie. Viața emoțională a băieților este deosebit de complicată.

Tot bunica mea m-a învățat și ceva foarte adevărat. Atunci când cunoști un bărbat să îi cunoști și mama care l-a crescut. Pentru că noi, mamele de băieți, avem într-adevăr un rol foarte important. Noi creștem viitorii adulți bărbați, viitorii parteneri, viitorii tați. Și e o treabă a naibii de grea. Dar și nespus de frumoasă!

Să lăsăm rolul de mamă cloșcă deoparte și să ne creștem băieții așa cum ne-am dori să se poare cu noi partenerii noștri.

 

 

 

About The Author

Sunt Eliza Biro, creator de conținut, profesor, Instructor de Aware Parenting, mămica a doi pitici năzdrăvani care mă inspiră și mă provoacă să evoluez zi de zi.