Cum să construim o relație armonioasă cu copiii noștri Atelier de mindfulness si parentaj conștient la Brașov- Eveniment în cadrul campaniei naţionale „Te aşteptăm în librărie!”

0

Fugim mereu. Trăim în trecut sau facem planuri de viitor. Stăm lângă copiii noștri, dar ne gândim la atât de multe sarcini pe care le avem de îndeplinit, încât nu apucăm să ne bucurăm conștient de prezența lor, nu reușim să ne conectăm cu ei.

Ca părinți, suntem prinși nu numai în vâltoarea îndatoririlor zilnice, dar și supuși provocărilor parentajului modern. Uităm, așadar, să privim în noi înșine cu sinceritate și cu curaj și să ne descoperim sinele autentic.

Cu toţii avem capacitatea de a creşte copii flexibili şi conectati emoţional. Cu toate acestea, mulţi dintre noi nu reuşim, fiindcă suntem orbiţi de concepţii greşite despre ce înseamnă parentajul modern şi de propriile limitări interioare. Ceea ce fac în Familia conştientă este să vă arăt cum puteţi cultiva cu copiii voştri o relaţie care să îi ajute să înflorească; mai mult, veţi fi transformaţi pentru a atinge de asemenea acea stare de mai mult calm, mai multă compasiune şi înţelepciune. (Shefali Tsabari, Familia Conştientă)

Vă invităm joi, 20 septembrie 2018, ora 18.30, la evenimentul Cum să construim o relaţie armonioasă cu copiii noştri – Atelier de mindfulness şi parentaj conştient, eveniment ce se va desfăşura în cadrul campaniei naţionale „Te aşteptăm în librărie!”, organizat de Editura Herald şi de Librăria Şt.O.Iosif din Braşov (Strada Mureşenilor, nr. 14).

Cum separăm iubirea de frică?

Cum înţelegem corect viaţa emoţională a copiilor noştri?

Simţim că nu le putem fi tot timpul aproape copiilor în momentele dificile?

Cum învățăm copiii să își păstreze prospețimea, să trăiască cu mindfulness?

Avem nevoie să fim conectaţi la viaţa lor emoţională, dar simțim că nu îi înțelegem de fiecare dată?

Nu există părinţi perfecţi, nu există copii perfecţi şi nici relaţii fără tensiuni, iar cărţile pe care vi le propunem sunt un companion şi un sprijin în călătoria alături de oamenii mai buni pe care vrem să îi creştem şi cei care vrem să devenim noi înşine.

Problema nu este că gândim, ci că cei mai mulţi dintre noi au tendinţa de a lua în serios orice gând care le trece prin cap, indiferent de calitatea, justeţea, relevanţa sau utilitatea sa. Ne pierdem cu uşurinţă în hăţişul ideilor care ne trec prin minte şi alocăm exagerat de mult timp şi energie pentru a le cerceta, a le înţelege, a le deconstrui, a le depăşi sau a le învinge. Se întâmplă foarte rar ca acest proces să ne aducă un plus de luciditate; cel mai adesea ne adânceşte în galeriile întortocheate ale creierului nostru şi ne îndepărtează de experienţa noastră reală, adică de singurul loc din care putem realmente schimba ceva în vieţile noastre. Adevărul este că gândurile sunt doar gânduri (ele nu sunt totuna cu realitatea) şi că ne influenţează realitatea numai dacă noi le permitem să o facă. (Carla Naumburg, Pe locuri, fiţi gata…respiraţi!)

Alături de Cătălina Şerban (psihoterapeut, organizator de ateliere pentru copii pentru dezvoltarea inteligenției emoționale) Alina Moldovan (consilier psihologic și psihoterapeut, membru fondator EquilibruPsi – Societate Civilă Profesională de Psihologie) vom discuta pe marginea titlurilor Familia Conştientă de Shefali Tsabari, din colecţia Parentaj, și Pe locuri, fiţi gata…respiraţi, de Carla Naumburg, publicată în colecţia Mindfulness. Evenimentul va fi moderat de Sorin Lucaci (PR Editura Herald).

Vă invităm, aşadar, la un atelier de mindfulness si parentaj conştient, prin intermediul titlurilor din colecțiile Parentaj şi Mindfulness, atelier în care vom discuta alături de părinţi şi de invitaţi despre conectare şi empatie, despre cum putem îmbunătăţi conştient viaţa emoţională a copiilor noștri.

Familia conștientă   – O revoluție în parentaj sau despre cum să ne creștem copiii cu atenție și înțelepciune de Shefali Tsabary

Un părinte înțelept este conștient că paradigmele tradiționale ale parentajului, în care părintele este considerat superior copilului, sunt anacronice în lumea modernă, cauzând

disfuncționalitate și lipsa conexiunii autentice în familie. În schimb, acești părinți doresc să devină arhitecții unui nou model de parentaj, în care părintele și copilul sunt parteneri

egali, care se ajută reciproc și sunt împreună pe un drum al dezvoltării, fondat pe o conștientizare tot mai mare.

Pe locuri, Fiți gata… Respirați! Practicați mindfulness alături de copiii voștri pentru diminuarea crizelor emoționale și o familie mai liniștită de Carla Naumburg

Reglarea emoţiilor, sau capacitatea de a nu te manifesta imediat după cum îți dictează orice emoţie pe care o simți, reprezintă una dintre cele mai mari provocări cu care se confruntă copiii. Când aceștia nu își pot controla emoțiile, au tendința de a țipa, de a arunca cu obiecte, de a lovi, de a mușca sau de a adopta alte comportamente problematice. Le poate fi greu să se liniștească. […] Deși până la un punct problemele de gestionare a emoțiilor puternice fac parte din procesul normal de creștere (nimeni nu se așteaptă ca un prunc să aibă răbdare până la ora mesei dacă îi este foame), există modalități de a interacționa cu copiii noștri și de a le răspunde, astfel încât să-i ajutăm să evite o criză de furie sau măcar să se liniștească cât mai rapid după un astfel de episod.

Prin sloganul „Cărți deschise pentru minți deschise“, Editura Herald îşi doreşte să pună în prim-plan rolul crucial pe care cărțile îl joacă în educația non-formală şi în demersul individual de îmbunătăţire a propriei vieţi. Campania „Te așteptăm în librărie” este un demers cultural menit să evidenţieze atât importanţa librăriilor ca spaţiu cultural activ în viaţa comunităţilor din care fac parte, cât şi a librarului care ii poate facilita cititorului o altă experienţă în interacţiunea cu universul cărţilor.

Parteneri: Herbagen, VivaNatura, Deja Vu Natural, Itsy Bitsy, Realitatea Tv, Gold FM, Radio România Cultural, Bucuresti FM, TANĂNANA, Radio 7, Radio România Cluj, Radio România Timisoara, Radio România Târgu Mures, Radio Iasi, Radio Brasov, TVR Timisoara, Mix TV Brasov, Radio Brasov, Antena 1 Pitesti, Radio 3Net „Florian Pittis”, România Liberă, AdPlayers.ro, Bio Life & Style Expo, 4arte, Agentia de carte, Bookaholic, Bookuria, Bookblog, Bookhub, Booknation, Drumul spre centru, Filme-Cărti, Literatura pe tocuri, Fundatia Calea Victoriei, IQool, LiterNet, Povesti de călătorie, PRwave, Rabbit Media, Gratuitor, Raftul cu idei, România Pozitivă, Serial Readers, Sfatul părintilor, GOKID!, SuntPitic, Trăieste constient, Gazeta de stiri, ZMEU Bucuresti, Andreea Ignat, Belva.ro, Aventuri în Parenthood, Diana Vijulie, Cărti, Cafea si Tutun, Cinemagia, Shape, Edu-News.

 

 

 

 

 

 

 

Total 1 Votes
0

Tell us how can we improve this post?

+ = Verify Human or Spambot ?

About The Author

Sunt Eliza Biro, Instructor de Aware Parenting, profesor, mămica a doi pitici năzdrăvani care mă inspiră și mă provoacă să evoluez zi de zi.