Ne dorim să avem de-a face cu oameni responsabili. Ne enervează copiii noștri când dovedesc lipsă de responsabilitate. Dar așa am fost și noi și, mai devreme sau mai târziu, ne-am confruntat cu consecințele faptelor noastre. Viața dă cu noi de pământ și ne oferă lecții din care învățăm să trăim conștient. Există voci care spun că viața este grea și trebuie să ne învățăm copiii să fie duri ca să răzbească. Să îi lăsăm să plângă cât sunt mici, să nu îi luăm în brațe că se răsfață, să lovească alți copii atunci când sunt loviți etc. Nu cred că aceasta este calea, cum nu sunt de acord nici cu atitudinea de „totul mi se cuvine” și „eu pot face tot ce vreau fără să îmi pese de cei din jur.” Nu consider nici că, dacă oferim copiilor iubire, dacă le împlinim nevoiele cu atenție, vor fi lipsiți de responsabilitate. Pledez ca întotdeauna pentru echilibru. Dacă vreți să creșteți adulți responsabili, iată câteva sugestii.
Sugestii pentru a crește un copil responsabil
Nu este nicio problemă dacă atunci când este mic, copilul este total dependent de mamă. Stai fără grijă, nu va dori să doarmă cu tine în pat toată viața, nici să fie purtat în sisteme de purtare până merge la școală. Într-un mediu securizant, copilul se desprinde treptat de părinți, în ritmul său. Atașamentul din primii ani de viață este deosebit de important pentru o viață de adult echilibrată din punct de vedere emoțional. Nu există prea multă iubire oferită copiilor. Nu le creăm, astfel, obiceiuri rele și nici nu îi facem lipiți de noi pentru tot restul vieții. În cazurile în care se întâmplă acest lucru, altele sunt cauzele care au dus la un atașment greșit.
Permite-i copilului să fie independent de mic. Despre independența copilului am mai scris. Nu este vorba despre o independență forțată, nici de a arunca copilul în greutățile vieții. Părintele trebuie doar să ofere un spațiu sigur, în care copilul să simtă că poate face lucruri singur fără să se simtă frustrat. De ex., la 2-3 ani, eu i-am oferit fiului meu un cuțit care nu tăia bine și l-am lăsat în Learning Tower să taie ciuperci. Sau bucăți de pâine. Fiica mea se îmbracă singură dinainte de 2 ani. Mănâncă singură de la început. Le creez mereu oportunități de a face singuri ceea ce își doresc, pentru a nu rămâne cu frustrări. Desigur, într-un mediu sigur și controlat de adulți. Nu am răbdare sau timp, întodeauna, să îi las să facă singuri lucruri, dar mă străduiesc.
Explică-i mereu consecințele faptelor sale atât pentru el, cât și pentru ceilalți. Dacă i-a vorbit unui copil urât, dacă i-a smuls jucăria din mână, dacă a lovit sau a mușcat, explică-i ce simte celălalt copil și de ce sunt greșite aceste comportamente. Copilul trebuie să înțeleagă, desigur, în funcție de vârsta sa că poate face anumite lucruri care pun viața sau sănătatea în pericol. Lui sau celorlalți. În acest fel îi învățăm și empatia.
Lasă-l să găsească soluții la probleme. Nu este nevoie să sărim să le rezolvăm toate problemele și conflictele. Trebuie doar să fim acolo, să îl învățăm să caute soluții și să intervenim numai în cazul în care nu se descurcă.
Nu face în locul să lucruri. Fii lângă copil și asigură-te că intervii doar când nu se poate descurca singur. Nu îi oferi pe tavă răspunsuri, soluții.
Lasă-l să se joace fără să intervii în jocul său, fără să îi servești lecții prin joc. Joaca liberă este extrem de importantă. Acolo, copilul repetă scenarii din viață. Așa învață despre sine, despre ceilalți, despre situații cu care s-ar putea confrunta zi de zi. Joaca liberă, mai ales afară, în natură, ar trebui să ocupe cea mai mare parte a timpului unui copil. Copiii aleg joaca de care au nevoie în acel moment să proceseze o informație, să vindece ceva. Așadar chiar dacă băieții se joacă cu păpuși și fetele de-a războiul nu constituie vreo problemă.
Permite-i copilui să aibă responsabilitatea acțiunilor sale. Este vorba despre a le arăta copiilor consecințele naturale ale faptelor lor. Nu mă refer aici la pedepse, este o linie fină între cele două. De ex, dacă copilul nu pune o jucărie la loc și apoi cineva calcă pe ea și o rupe, este o consecință naturală. Dacă părintele decide să îl priveze pe copil de jucăria respectivă, pentru că nu a pus-o la loc, este o pedeapsă. Nu este sănătos să îi ferim pe copii de consecințele faptelor lor, din teama de a nu-i face să sufere. Nu este bine nici să îi pedepsim, pentru a-i învăța lecția responsabilității. Copilul trebuie să învețe că nu este în regulă să facă ceva nepotrivit sau care îi deranjează pe ceilați, nu de frica unei pedepse, ci din cauza consecinețelor naturale car rezultă din faptele sale. Aceasta este o cale mult mai dificilă și mai îndelungată, dar este și mult mai productivă pe termen lung.
Oferă-i posibilitatea să îți spună „nu”. Uneori, trebuie să ne ascultăm copiii și atunci când ne spun „nu”. Ne dorim copii cooperanți, care învață să gândească singuri, nu copii obedienți, care spun mereu „da”, fără să știe de ce. Când știm că nu este ceva grav sau care îi poate afecta, să le dăm ocazia să își manifeste și ei voința și să spună nu. Chiar dacă greșesc. Și greșelile pot fi surse foarte bune de învățare. Cu toții învățăm și din eșecuri. Vedem ce nu merge și învățăm să schimbăm planul pentru a ne atinge obiectivul. Copiii trebuie să învețe să își descopere propria voce. Și, în plus, nu e normal să învețe să spună „nu” ca să poată accepta și „nu-ul” nostru ?
Și, nu uita de propriul model. Copiii nu învață din discursuri moralizatoare, învață din interacțiunea cu noi. Dacă ne asumăm consecințele faptelor noastre și le explicăm copiilor acest lucruși ei vor face la fel cu timpul.
Toate aceste lucruri trebuie integrate ușor și cu blândețe în educația copiilor. Ei nu trebuie forțați sau amenințați să le facă. În timp, aceste comportamente le vor deveni naturale. Astfel, vom crește adulții care dorim să devină copiii noștri. Pentru ei și pentru ceilalți.
Dacă v-a plăcut acest articol și dacă îl considerați util, m-aș bucura dacă l-ați aprecia cu un like sau dacă l-ați distribui mai departe. Pentru ultimele articole urmăriți pagina mea de Facebook sau de Instagram.
Sursă foto: Pexels
