Toate relațiile umane impun limite. O societate nu poate funcționa fără limite și reguli. Dar ce sunt limitele ? Jesper Juul, în „Acesta sunt eu ! Tu cine ești ?” vorbește despre două tipuri de limite, cele generale (normele general acceptate de cultura din care facem parte) și cele personale (individuale, care decurg din personalitatea părinților, din temperamentele, experiențele sau valorile acestora), ambele fiind descoperite de părinți pe parcursul celor 15-20 de ani în care copiii locuiesc în casă. Tot el consideră că unele limite le avem dinainte de a se naște copilul, de altele ar trebui să ne eliberăm când acesta apare pe lume. Pe parcursul trecerii timpului, păstrăm anumite limite, iar pe altele le schimbăm. Relația cu copiii ne învață să fim flexibili cu acestea.  Când vine vorba despre limite, se pot naște multe controverse. Este bine să le impunem reguli copiilor noștri? Să-i creștem liberi fără reguli și constrângeri ? Ce limite să impunem și unde trebuie să ne oprim ?

Adepții stilului autoritar trasează limite bazate pe adevăruri absolute, care nu trebuie contestate („Pentru că așa spun eu !”) și sunt exprimate impersonal. Între copil și părinte există o relație de subordonare, bazată pe condiționare și frică. Încălcarea limitelor atrage după sine pedeapsa. La polul opus, se află părinții permisivi care oferă o libertate totală copilului, relația cu acesta nefiind condiționată de nicio regulă sau limitare. De aceea, linia de demarcație între impunerea și absența regulilor este foarte fină. De multe ori atașamentul și respectul față de copil pot fi adeseori prost înțelese ca permisivitate în relația cu copilul. A crește un copil într-un stil conștient și democratic, nu înseamnă a fi permisiv și a renunța în totalitate la limite.

De ce au nevoie copiii de limite

Copiii au nevoie de limite sincere și personale, care nu vin din dorința de a condiționa, ci provin dintr-o nevoie autentică. În primul rând, trebuie să ne stabilim valorile și propriile limite. Apoi să privim motivația acestora. Sunt ele într-adevăr necesare ? Aduc ele beneficii reale copiilor noștri ? Oferă acestea repere clare? Sau au ca scop doar constrângerea copilului, îngrădirea sa fără să respecte nevoile noastre autentice și ale copilului nostru ? Pentru a se simți în siguranță, copilul are nevoie să se simtă iubit, acceptat și prețuit de părinții săi. De asemenea el are nevoie de limite, de informații clare în legătură cu ce i se permite să facă și ce se așteaptă de la el. Absența oricărei reguli și limite îl face pe acesta să fie confuz, să devină capricios și nefericit că i se îndeplinște fiecare nevoie. Câteodată, când copiii se dovedesc dificili și greu de mulțumit, ei de fapt au nevoie doar de a-și elibera sentimentele acumulate prin plâns și crize de furie. În asemenea situații, de fapt ar avea nevoie doar de trasarea cu blândețe a unor limite ferme și să fie lăsați să se exprime prin plâns. Pe de altă parte, nu este benefic nici să se stabilească limite arbitrare, iar nevoile autentice ale copilului să nu fie luate în seamă.

Cum impunem limite copilului

Este bine ca atunci când se impune o regulă sau o limită, aceasta să fie bine explicată copilului ca să înțeleagă de ce trebuie să se comporte într-un anumit mod. Interdicțiile și explicațiile trebuie însoțite de exprimarea sentimentelor proprii cu sinceritate. „Mă deranjează muzica dată tare,  sunt foarte obosită și nu mă pot odihni . Te rog, da-o mai încet.” „Nu mă pot juca acum cu tine. Sunt nervoasă.” , „Nu-mi place când te joci la laptopul meu. Sunt îngrijorată că l-ai putea strica sau mi-ai putea șterge fișiere importante. Te rog, nu îl mai folosi.” O altă posibilitate este aceea de a oferi alternative. „Nu îmi place să sari în pat, l-ai putea rupe. Știu că te distrează, de aceea poți sări peste acest maldăr de rufe.” Dacă i se impun limite raționale, copilul va fi cooperant cu părinții săi. Copilul ar putea fi implicat în stabilirea regulilor și a limitelor.

Copilul se joacă cu mingea în casă. Puteți să îi spuneți : „Văd că îți place să te joci cu mingea. Dar jucatul cu mingea în casă nu îmi place, pentru că poți sparge ceva sau strica peretele.  Ce am putea face ? Ce zici să ieșim în parc să facem asta ? Dacă mă ajuți cu curățenia, putem ieși pentru o oră. ”

În concluzie, limitele sunt esențiale pentru siguranța copilului. Ele trebuie spuse pe un ton blân, dar ferm. Cu cât ne cunoaștem mai bine limitele și cu cât le exprimăm mai ușor, cu atât mai mulțumiți vom fi de relațiile cu ceilalți.

Dacă v-a plăcut acest articol și dacă îl considerați util, m-aș bucura dacă l-ați aprecia cu un like sau dacă l-ați distribui mai departe. Pentru ultimele articole urmăriți pagina mea de Facebook sau de Instagram.