– Ce-ar fi să mergem în Apuseni? Așa ne întrebam noi prin luna iulie, când vacanța în Grecia se apropia de final, dar nu și cheful de călătorit cu rulota. Am ales pentru această minivacanță, sfârșitul lunii august. Am pornit către Remetea de Bihor într-o după-amiază de miercuri. Era deja întuneric când am ajuns cu rulota în camping Turu.

Ce am vizitat în Apuseni?

Prima destinație – Peștera Urșilor, aflată în imediata apropiere a localității Chișcău, comuna Pietroasa, la o altitudine de 482 m. Din Remetea am făcut cam 40 de minute până acolo. Peștera a fost descoperită în mod întâmplător de minerul Traian Curtaîn anul 1975. Este o peșteră impresionantă prin diversitatea formațiunilor de stalactite și stalagmite existente. Nici urmele și fosilele ursului de cavernă – Ursus spelaeus – care a dispărut în urmă cu 15.000 de ani, nu sunt de neglijat.

Peștera are o o lungime de peste 1.500 m și galerii aflate pe două nivele. Doar prima prima galerie, cea superioară, poate fi vizitată de turiști, cea de-a doua, fiind rezervată cercetărilor științifice.

Când ieși din peșteră, te întâmpină un șir lung de comercianți cu produse așa zis tradiționale. Deși nu obișnuim să cumpărăm produse din astfel de locuri comerciale, de data asta am cumpărat un gem de cireșe amare și o sticluță mică cu pălincă. S-a dovedit că gemul nu văzuse prea multe cireșe, iar perele din pălincă erau de fapt o esență de pere, așa cum am aflat 10 minute mai târziu, când am vizitat Muzeul Etnografic Horea si Aurel Flutur din satul Chișcău. Aici, în schimb, chiar am dat peste produse tradiționale. Am cumpărat un sirop de brad pentru copii, cu gust intens și autentic. Muzeul se vizitează gratuit și chiar merită un popas.

Cum vizita la Peștera Urșilor doar le-a deschis apetitul copiilor pentru peșteri, următoarea noastră oprire a fost la Peștera Meziad, la doar 10 km de Remetea. Ca să ajungem la peșteră am făcut o plimbare plăcută prin pădure. Peștera se află într-un cadru natural deosebit. Intrarea se face din oră în oră, iar vara ultima intrare este la ora 17.00. Peștera Meziad este una din cele mai interesante peşteri amenajate în scop turistic din carstul Munţilor Apuseni şi are statut de arie naturală protejată. Este peștera cu cel mai lung traseu vizitabil, am stat în ea aproximativ 45 de minute.

Copiii au fost foarte încântați să vadă coloniile de lilieci. Formațiunile din peșteră ne-au pus imaginația la încercare. Și aici erau fosilele unui urs de cavernă, „Vlăduț”, cum îl poreclise ghidul nostru.

Mie personal mi-a plăcut mai mult decât Peștera Urșilor. Mi-au plăcut și tinerii care erau ghizi și făceau parte din asociația, care se ocupa cu promovarea acestei regiuni și modul lor glumeț în care prezentau peștera. În apropiere de peșteră, am găsit și un restaurant, unde am mâncat niște păstrăvi delicioși. De notat, pentru că, cu greu poți găsi ceva decent de mâncare în zonă.

A doua zi am mers la celebra plajă de la Șuncuiuș. Din cauza drumului îngust și șerpuit, până la Șuncuiuș am făcut cam o oră, desi erau doar 30 de km din Remetea.

Am rezervat șezlonguri cu o zi înainte. Peisajul este superb, cu peretele acela de stâncă, pe lângă care curge Crișul. Oamenii binevoitori, dar serviciile foarte proaste. Nu recomand să mâncați la restaurantul lor, rar ni se întâmplă să nu putem mânca ceea ce am comandat.

Plaja cu nisip este mică, apa este rece, ca orice apă curgătoare de munte, dar te poți relaxa acolo câteva ore. Copiii și-au construit baraje din pietre, bețe și frunze, în apă. În apropiere este Peștera Unguru Mare, dar noi nu am mai avut chef și enrgie de încă o peșteră. Am preferat să ne relaxăm în camping, pe terasa noastră din fața rulotei.

A treia zi dimineață am mers la Peștera cu Cristale din Mina Farcu-Roșia, care se află la vreo7 km de Remetea. Inițial, am vrut să sărim peste ea, căci ne săturasem de peșteri. Noroc cu fiu-meu care văzuse o poză și a insistat. Nu e de ratat această peșteră. Este unică în Europa și a doua din lume, încă una asemănătoare fiind în Africa. În primă fază, intri într-o mină, unde este și un fel de muzeu al minerilor. De acolo, pe niște culoare foarte înguste și alunecoase pătrunzi într-o lume misterioase, cu formațiuni inedite și fascinante. Și această peșteră a fost descoperită întâmplător, în anul 1987, în urma avansării frontului de lucru a Galeriei miniere Farcu.

De la Peștera cu Cristale, am pornit spre Glăvoi, în Rezervația Naturală Apuseni, locul de unde încep toate traseele montane. Cu doi copii mici, nu ne-am încumetat pe niciun traseu. Ne-am bucurat, în sfârșit de bucate tradiționale la două terase din poieniță : terasa Micu și terasa Grill la Costi.

E o zonă foarte frumoasă, păcat cu mizeria. Cât vezi cu ochii printre copaci, este o mare de hârtie igienică. Am ignorat priveliștea dezolantă și ne-am îndreptat privirea către brazi, pârâiaș și verdele din jur.

Ultima zi a fost destinată plecării. Dar nu puteam pleca fără să mai bifăm un obiectiv turistic : Peștera Scărișoara. De data asta, am pornit cu rulotă cu tot. Am luat ultimul dejun în natură, am strâns lucrurile și am plecat. Am avut emoții cu drumul, dar s-a dovedit destul de bun până în Gârda de Sus. Am ajuns cam într-o oră jumătate, am parcat rulota într-o parcare pe marginea drumului și am plecat doar cu mașina către peșteră. Am mers cam 20 de minute pe un drum șerpuit, iar din parcare încă vreo jumătate de oră până la peșteră. Ne-a plăcut mult plimbarea prin pădure până la peșteră, intrarea spectaculoasă în peșteră și plăcintele moțești din care ne-am înfruptat la plecare. Peștera pe noi nu ne-au impresioant. Am stat foarte mult până am intrat, copiii își pierduseră răbdarea. Ghidul era foarte grăbit și a aruncat, practic, niște informații fără discursul acela captivant din celelalte peșteri pe care le vizitasem. Peștera este mică și, în afară de Ghețar, nu prea e nimic interesant înăuntru. Fiu-meu a zis că am pierdut timpul în peșteră, că ne puteam uita de sus, de la intrare și vedeam tot. Dar a meritat drumul pentru plăcintele moțești de care nu ne mai săturam.

Ne-am luat rămas bun de la Apuseni cu promisiunea că vom face și niște trasee montane, atunci când copiii vor mai crește puțin.

Dacă v-a plăcut acest articol și dacă îl considerați util, m-aș bucura dacă l-ați aprecia cu un like sau dacă l-ați distribui mai departe. Pentru ultimele articole urmăriți pagina mea de Facebook sau de Instagram.