Creșterea și educarea copiilor constituie fără doar și poate o provocare pentru toți părinții. Mereu apar dilemele dacă am făcut bine sau nu, cum să procedăm într-o anumită situație etc. Ceea ce este însă sigur, este faptul că naturalul nu dă greș. Atunci când este posibil, ar trebui să îl lăsăm își spună cuvântul și să ne ghidăm după el. Extrapolând puțin, este exact ca în celelalte domenii ale vieții când nu are rost să forțăm nota pentru a obține ceva care nu este pentru noi sau care nu ne este potrivit în acel moment. Poate fi o situație, un job, un iubit, apariția unui copil etc.; toate vin firesc, atunci când este momentul lor.
După ce am născut, mi-am dat seama cât de perfectă este natura și cum noi nu trebuie decât să îi urmărim semnalele. Nu aș dori să fie unul dintre articolele despre naștere naturală vs. cezariană, alăptare vs. lapte praf, diversificare vs BLW, cosleeping vs dormit separat etc., intenționez doar să subliniez cât de ușor poate fi să asculți semnalele propriului corp și pe cele ale copilului și să te ghidezi după acestea.
Am fost impresionată de cele nouă luni de sarcină și de cât de bine pus la punct este corpul femeii pentru a găzdui și dospi în interiorul lui sămânța de iubire. Cum dă puiul de om semnalele că este pregătit pentru a cunoaște lumea exterioară, cum vine el pe lume în mod natural și cum se cațără să prindă sânul pentru câteva picături de lapte miraculous în prima oră de viață. Cum trece timpul și se ridică singur în șezut, merge de-a bușilea, se ridică în picioare și pornește cătinel pentru ca ulterior nimic să nu îl mai oprească în a explora mediul exterior.
Deseori mămicile se grăbesc să așeze mai repede copilul între perne, să îl țină de subraț pentru a face pași prin casă, să îi dea să mănânce atunci când el nu dă semne că ar fi pregătit să o facă, să îl pună la oliță de la șase luni etc. Tot în aceeași linie, mai târziu părinții devin stresați că cel mic nu vorbește încă, că nu știe literele sau cifrele sau că nu învață limbi străine.
Cea mai ușoară cale și cea mai ferită de frustrări de ambele părți este ca mama să urmărească copilul și să îi respecte ritmul. Eșecul provine adesea din panicare excesivă, din dorința de a arde etapele, din comparația cu copiii altora. Așa se întâmplă de ex. cu renunțarea la alăptare, cu eșecul antrenamentului la oliță, cu refuzul oricăror alimente de către copil etc.
Bebelușii se descurcă singuri, căci natura i-a înzestrat cu tot ce au nevoie. Părinții trebuie doar să fie lângă ei, să îi supravegheze și să îi ajute atunci când au nevoie. Să nu facă lucruri în locul lor, să nu îi forțeze cu nimic
Alăptarea, dacă nu sunt probleme deosebite, ar trebui să decurgă lin, frumos, să fie hrană, conectare și armonie. În privința, introducerii solidelor, cei mici sunt capabili să mănânce singuri încă de la început. Este umitor cum funcționează de ex. gag reflexul în cazul în care copilul a introdus o bucată prea mare de alimente în gură. Sunt capabili să se deplaseze fără ajutor întâi de-a bușilea, apoi sprijinindu-se de mobilă până prind curaj în forțele lor. Nu au nevoie de ham, de premergător sau de alte artificii pentru a reuși să meargă. Intervenind în aceste procese naturale, rezultatul poate avea efect invers decât cel scontat. De ex. forțarea unui copil să mănânce poate duce la refuzul oricărui tip de mâncare. Copiii acceptă mâncarea mai ușor dacă atmosfera la masă este una plăcută, lipsită de stres și dacă procesul decurge firesc, sub formă de explorare și de joacă.
Antrenamentul la oliță la vârste fragede poate avea consecințe neplăcute pe plan psihologic pentru copil pe termen lung. Sfincterele se dezvoltă în jurul vârstei de doi ani. Dacă un copil este lăsat să folosescă olița atunci când este pregătit, dezvățarea de scutece poate decurge fără niciun stres.
Să ne privim, așadar, copiii ca pe niște ființe competente și să ne lăsăm ghidați de firesc în creșterea și educarea lor. Să învățăm despre fiecare etapă prin care trec copiii noștri, să nu intervenim în dezvoltarea lor și, mai ales, să nu îi grăbim în niciun fel. Nu vor purta pamperși până școală și nici nu vor merge de-a bușilea până la grădiniță. Efectele negative ale arderii etapelor și ale forțării copiilor se pot vedea însă în timp. Să le cream, în schimb, un mediu relaxant de învățare în joacă, în care ei să se simtă în siguranță, iar noi să îi încurajăm și să le fim alături în aventura devenirii lor.
de Eliza Biro
