Ce trebuie să conțină bagajul pentru maternitate

2

Îmi amintesc plasa de plastic,  pe care o căram după mine din salon în salon în acea dimineața de sfârșit de ianuarie, din 2013, în care s-a născut fiul meu. Înghesuisem acolo toate lucrurile trebuincioase celor câteva zile de spitalizare. Nu o scăpam din ochi, de parcă acolo ar fi stat toată averea mea.

Înainte de naștere, ne facem o mie de griji, mai ales dacă suntem la primul copil. Ne organizăm, ne facem planuri. Căutăm nume pentru copil. Facem curat în casă, pentru că, apoi, cine știe când mai apucăm, Pregătim mâncare la congelator să avem în caz de nevoie. Aranjăm a mia oară hăinuțele bebelușului. Le aruncăm o privire galeșă și îi pregătim pătuțul. Știți patul ăla în care bebelușul nu ajunge să doarmă de prea multe ori. Și care va deveni cu timpul un loc de depozitat lucruri pe care nu știm unde să le punem, atunci când ne grăbim. Dar, să revenim la pregătiri. Printre atâtea griji de „oare cum o să fie”, se strecoară și stresul bagajului pentru maternitate. Fie vorba între noi, acum mi se pare un stres mic, când am de pregătit bagaje pentru doi copii. Mai ales, dacă sunt și ei prin preajmă. Dar, recunosc că, înainte să nasc primul copil, a fost un stres imens. Am întrebat în dreapta și în stânga, am luat notițe, mai ales că urma să nasc la Maternitatea de Stat, acolo unde nu primeai nimic. Uneori, nici măcar atenția cuvenită. Așa că a trebuie să am grijă de plasa de plastic (nu era permis alt tip de bagaj) peste tot pe unde m-am plimbat în dimineața de ianuarie cu pricina.

La a doua naștere, la privat, nu m-a mai stresat nimic, căci în afară de încărcător și lucruri personale, nu am dus absolut nimic.

Pentru că momentul nașterii poate surveni oricând după săptămâna a treizeci și șaptea de sarcină, este bine ca bagajul să fie pregătit din timp. Este greu ca, între emoțiile momentului, între cronometrarea contracțiilor și învârtitul fără rost prin casă, să găsești cooerența să aduni toate lucrurile necesare celor câtorva zile de spitalizare.

Așadar, fie că venirea pe lume a bebelușului tău te ia prin surprindere, fie că este programată, este indicat ca bagajul pentru maternitate să fie pregătit din timp. Astfel poți evita clipele de panică în cazul în care travaliul se declanșează atunci când te aștepți mai puțin. Sigur că te gândești ce să iei mai întâi cu tine, la o primă strigare se pot aduna o mulțime de lucruri despre care ai putea avea impresia că ți-ar folosi pe perioada spitalizării. Este doar o iluzie, iar la o analiză mai atentă vei vedea că nu toate acele obiecte la care te-ai gândit inițial, îți vor servi în maternitate. De fapt, nu pleci în concediu, mergi într-un spital pentru 3-4 zile, în cazul în care nu este o naștere cu complicații. Dacă familia se află în orașul în care este maternitatea, atunci este și mai ușor, deoarece poți pregăti și alte plase pe care cei dragi ți le pot aduce ulterior, astfel încât nu vei căra toată casa după tine din prima zi. Dar să trecem în revistă obiectele care nu ar trebui să lipsească din bagajul de maternitate în cazul în care alegerea este un spital de stat. Căci la privat lucrurile stau puțin diferit, în afară de  acte și de obiecte de uz personal nefiind nevoie de absolut nimic.

Obiecte necesare în bagajul pentru maternitate

Acte necesare

  • Cartea de identitate/buletin (original și copie);
  • Carnetul(Caietul) de gravidă (de la medicul de familie);
  •  Adeverință de la serviciu;
  • Dosarul cu toate analizele, investigațiile sau ecografiile făcute în timpul sarcinii;

Obiecte de igienă personale

  • săpun sau gel de duș;
  • pastă și periuță de dinți;
  • lamă de ras;
  • antiperspirant (de preferat fără aluminiu sau parabeni) ;
  • un prosop pentru corp, un prosop pentru ștergerea sânilor și altul pentru față ;
  • perie de păr, agrafe, elastice, clame de păr ;
  • cremă de față ;
  • un strugurel ;
  •  șervețele umede ;
  • șervețele demachiante ;
  • șervețele uscate ;

Obiecte nelipsite pentru mamă

  • portofelul;
  • telefonul mobil și încărcătorul acestuia;
  •  numere de telefon importante salvate în telefon, dar și într-o agendă în cazul în care se întâmplă ceva cu telefonul;
  •  2-3 cămăși de noapte și un halat (numai dacă spitalul permite)
  • o pereche de papuci comozi;
  • o pereche de șlapi pentru duș
  •  3-4 perechi de șosete;
  • 6  perechi de chiloți largi, lejeri de bumbac sau de unică folosință ;
  • 1-2 pachete de tampoane superabsorbante ;
  •  2-3 pachete de vată de calitate ;
  • comprese sterile ;
  •  sticle de apă plată (preferabil sticle de 500 ml) ;
  • mâncare (biscuiți, covrigei, fructe deshidratate)  pentru perioada de după naștere;

Obiecte pentru bebeluș

  • pamperși New Born
  • hăinuțe pentru ieșirea din maternitate, în funcție de vreme
  • o păturică tot pentru scosul copilului din materitate

Obiecte opționale

  • sutien cu deschidere în față sau sutien special pentru alăptare (acesta va fi de mare folos pe toată perioada alăptării)
  • un caiet pentru a scrie primele impresii/detalii despre bebeluș sau gândurile cu care îl întâmpinați în viața voastră ;
  • pompă pentru sâni ;
  • cremă pentru mameloane ;
  • tampoane pentru sâni .

Eu pe acestea le-am avut în două plase la prima naștere. Pe prima am purtat-o cu mine ca pe un obiect prețios, pe cea ce-a doua i-am lăsat-o soțului cu instrucțiuni. Dar, cam acestea sunt plus minus obiectele care ar fi bine să existe în bagajul pentru maternitate. Din momentul în care ajungi în spital, totul se învârte ca un carusel și bagajul devine ultima preocupare pentru tine.

Voi ce ați cărat după voi în bagajul de maternitate?

Dacă v-a plăcut acest articol și dacă îl considerați util, m-aș bucura dacă l-ați aprecia cu un like sau dacă l-ați distribui mai departe. Pentru ultimele articole urmăriți pagina mea de Facebook sau de Instagram.

 

Total 3 Votes
0

Tell us how can we improve this post?

+ = Verify Human or Spambot ?

About The Author

2 comentarii on "Ce trebuie să conțină bagajul pentru maternitate"

  1. Luminita

    Cat de cuprinzator ai scris…daca gaseam articolul tau inainte sa nasc, era super. Acum citesc doar de nostalgie, cred. Si eu am nascut in spital de stat in 2018 si pe langa cele enumerate de tine mai adaug hartie igienica (mega importanta ), o forfecuta pentru a taia pansamentul/ fasa sterila pentru ,,absorbantele” din vata imbracata in pansament si in portofel bani ,,marunti” ca trebuie sa dai la toata lumea (asistente, moasa, medic cu care nasti, medic care vine la control) si in rest, curaj pentru nastere . Ce usor imi e acum la 8 luni dupa nastere sa citesc sau sa vorbesc despre asta

    • Mulțumesc pentru mesajul tău! Și eu tot cu nostalgia acum. Mie, în Brașov, unde am născut, mi-au fost suficiente cele enumerate. Este drept că la maternitatea de stat, unde am născut primul copil, în 2013, am avut norocul să pot sta în rezervă (contra cost) și condițiile erau ceva mai bune decât în saloanele celelalte. Da, de bani nu am vrut să îmi amintesc, pentru că mă doare acest subiect. Să te bucuri din plin de copil și de perioada în care ești cu el acasă. Trece mult prea repede.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *