Ce-o să fac când nu o să mai omor balauri?

Când nu o să mă mai lupt cu pirații? Când nu voi merge în patru labe ca vreun personaj din Patrula Cățelușilor? Când nu voi mai Fantoma care îi sperie pe copii și fuge din calea Vânătorului de fantome…

Vine o vreme când îți duci copilul la grădiniță. Și te bucuri. O nouă etapă! Vine o vreme când îți înscrii copilul la școală. Și te apucă așa un sentiment de sufocare și o angoasă existențială. Uf! Copilul ăsta a crescut!  Nu mai are loc în brațe și nici nu le mai caută așa de des!

Vine o vreme în care copilul ăsta al tău care se agăța disperat de ușă când plecai și care stătea lipit de piciorul tău prin casă, vrea să vină singur de la grădiniță. Și îți spune să rămâi în urmă ca el să meargă singur până acasă.

Și vine o vreme când copilul ăsta al tău care nu îți imagina joaca fără tine, se joacă ore întregi fără să observe că ești prin preajmă.

Și vine o vreme când copilul ăsta al tău pentru care tu erai centrul universului, îți zice că el preferă să stea cu prietenii lui. Și că tu nu mai ai prea mult loc în lumea lui.

Și vine o vreme când copilul ăsta al tău care nu te lăsa să speli vase, să gătești sau să stai de vorbă cu cineva, nu te mai cheamă să îți arate ce castel mare a construit sau ce joc a inventat.

Vine o vreme în care copilul ăsta al tău îți trântește ușa în timp ce îți strigă niște vorbe dulci de te gândești cu ce-ai greșit. Sau cine ți-a schimbat copilul și când ți-l aduce înapoi.

Data viitoare când fiu-meu îmi va pune o sabie în mână, o să o iau fără să mă plâng că am atâta treabă și fără să mă gândesc: „Of, iar trebuie să mă lupt!” și o să întreb: „Cu cine ne luptăm azi?” Pentru că timpul trece al naibii de repede și copiii ăștia cresc parcă ca Feții din poveste. Cu siguranță, mă voi bucura de fiecare etapă din viața lor. Până atunci mă duc să mă lupt cu balauri, cu pirați sau cu dinozauri…