Luna decembrie este despre spiritualitate. Este despre încetinirea ritmului, despre pauză, despre suflet. Sfârșitul de an ne aduce mai aproape de noi înșine. Este un moment propice întâlnirii autentice cu sinele, al introspecției, al vindecării. Este momentul să ierți, să iubești, să te iubești. Când ești mamă și ești copleșită de atâtea roluri sociale, pare un lux să te gândești la tine, să stai în liniște cu tine. Dar avem atâta nevoie de aceste clipe de regăsire și de conectare cu noi însene. Pentru ca, din acea energie și lumină, să putem da, apoi, mai departe, familiei noastre. De aceea, azi, la provocarea de vineri am invitat o persoană deosebită să ne învețe să privim spre noi mai întâi și să facem acolo lumină.
Da, toată lumea te felicita ca ai devenit mămică! Îți spune cât de minunat este să ai un copil și ce frumoasă este viața cu el! Și câtă bucurie îți aduce doar faptul că îl privești și cât de drăgălașe sunt pulpițele lui pufoase și ochii lui mari și dornici de prezența ta permanentă. Da, așa este, complet adevărat. Doar că acestea sunt momente dintr-o zi. Pe lângă toate acestea, există și o altă realitate, care, pare de neconceput să o poți povesti. Aceea, că, ceea ce știai tu ca fiind viața ta, de fapt, nu mai este și nici nu va mai fi ca înainte. Probabil acest lucru ar speria pe foarte multă lume, dar ceea ce îți aduce un „ghemotoc ” mic prin apariția lui, nu îți aduce un milion de cursuri de dezvoltare personală.
Procesul tău de vindecare
De fapt, de abia acum începe cunoașterea și descoperirea în profunzime a cine ești tu, acum în acele momente în care ești complet epuizată și te simți pierdută de tot și de toate. Acesta este momentul cel mai bun să poți începe propriul tău proces de vindecare, și, să o faci cu blândețe față de tine. Știu că vei zice, ce vindecare, eu nu dorm de nu știu câte luni și nu am ajutor cu cel mic și sunt complet epuizată ! Dar dacă îți dai voie să fii vulnerabilă, să te lași să simți tot ceea ce trăiești, să îți observi frustrările și neputințele și să nu te gândești că tu, deja, ar trebui SĂ ȘTII cum să FII mamă, ci pur și simplu că acum începi și tu sa înveți ce înseamnă acest rol pentru tine, vei scăpa de o mare presiune și vei putea să îți folosești acea energie de a face totul perfect, pentru sufletul tău, pentru a-ți acorda măcar 5 minute în fiecare zi, în care să te poți încărca.
Știu ce înseamnă să stai cu cel mic de dimineața până seara și să nu ai nici acele 5 minute doar tu cu tine și, atunci când le ai, sa nu știi ce ai vrea mai întâi sa faci. Cel mai probabil vei adormi, pentru că ești obosită. Apoi, îți pare rău că ai avut și tu un timp pentru tine și, de fapt, ai dormit, când puteai sa faci și altceva. Sau dacă schimbi unghiul din care privești, vei putea sa iti dai seama că a fost tare bine să dormi și corpul și mintea ta au avut un moment de refacere profundă, mai profundă decât dacă ai fi făcut altceva. Sau poate ai putea încerca și un alt unghi din care să privești situația, acela că, acum testezi ce înseamnă să ai și tu o viată cum o au bebelușii și respecți programul lor de activitate și somn. Astel, îți poți da seama cât de solicitant este pentru ei să facă tot ceea ce fac. Sau……… Ați prins ideea, nu?
Totul depinde de unde și cum alegem sa ne poziționăm noi față de fiecare etapă din viața noastră. Dacă nașterea a scos la suprafață multe emoții care au nevoie de vindecare, poziționarea va fi în defensivă și, poate, vei alege să fii în rolul de victimă, conștient sau nu.
Dragă mămică, te înțeleg, te simt și te vad. Îmi dau seama cum este pentru tine, dar să știi ca în tot acest haos poți ajunge cel mai ușor către tine, către cine ești tu cu adevărat.
Sunt multe metode de reîncărcare a bateriilor, dar pentru mine cele care îmi dau tot ce am nevoie sunt Reiki&Yoga și azi vreau să vă introduc puțin în lumea mea Reiki, în momentul meu de încărcare, în momentul în care îmi dau voie să eliberez toată neputința și fricile mele și să mă văd de la nivel de suflet care știe ce are de făcut aici și știe și cum să o facă dintr-un spațiu de iubire și armonie. Când intru în meditațiile Reiki sunt aici și pretutindeni, timpul se dilată și își găsește o altă conotație, răspunsurile pentru mine vin din spațiul inimii mele. Tot ce am nevoie găsesc în interiorul meu, în aceste momente de conexiune cu energia divină, care curge constant către noi și oferă atât de multe. Trebuie doar să ne dăm voie să ne oprim puțin și sa devenim conștiente de ea și de energia noastră vitală, care curge prin corpul nostru neîncetat.
Ce îți pot aduce 10 minute de relaxare?
VIAȚA
V- VINDECARE a emoțiilor care te încolțesc și te fac să crezi că ești acele emoții, când, de fapt, nu ești, ci ești o ființă de lumină și iubire.
I-IUBIRE, prima dată față de tine și de limitele pe care le ai în acel moment, iubire față de corpul și sufletul tău
A-ANDURANȚĂ, pentru că vei avea nevoie de ea în procesul acesta de vindecare al sufletului tău
T-TĂRIE ca să îți dai seama cât de puternică și magnifică ești cu toate slăbiciunile tale
A-ATITUDINE, ca să te poți poziționa și repoziționa față de tine cu iubire, acceptare și înțelegere
Cum poți obține 10 minute de relaxare
Vreau să vă invit în spațiul care îmi aduce mie liniște printr-o meditație ghidată cu lumină, iubire și armonie.
Găsește-ți un loc în care să poți sta întinsă sau așezată, important este să ai coloana dreaptă.
Doar respiră, și observă cum este respirația ta la început. După câteva respirații, mută-ți atenția către abdomenul tău și urmărește-l cum se mișcă ușor și fără grijă. În acest timp, imaginează-ți cum ești ținută în brate de raze de lumină, iubire și armonie și fiecare celulă a corpului tău respiră împreună cu abdomenul tău.
Lasă să vezi cum o lumină albă coboară din Univers și pătrunde în corpul tău prin creștetul capului și acum coboară pe coloană, prin fiecare vertebră, până ajunge sub buric. De aici, această lumină se duce către toate celulele corpului tău și se extinde în aura ta și se întoarce către Univers.
La început, doar vizualizează acest lucru pentru 5 minute și observă cum starea ta se schimbă după primele 5 minute de practică.
Practicând, vei reuși să intri în starea de liniște și calm, după câteva respirații. Te poți ajuta de acest lucru ori de câte ori vei avea nevoie într-o zi!
Încheie acest exercițiu cu afirmația: „Sunt iubire pură”
Să fim iubire cât putem de mult și de des 💓
Ana Werczberger este o ființă ca și tine care se descoperă cu fiecare experiență și căreia îi place să fie în procesul cunoașterii de sine și să treacă dealurile care îi apar și să se bucure de văile care o coboară către câmpurile line unde se găsește liniște, iubire și armonie. Și pentru a învăța cum să facă față la bolovanii de pe dealuri și cum să se cațăre până sus și să se bucure de coborârea văii, Ana a trecut și experimentat câteva formari care au adus-o în punctul în care se află acum
Maestru și Profesor Gendai Reiki, Terapeut Theta Healing , Practician Remedii Florale Bach
Practician terapie cu îngeri, Trainer NLP Rezonanz, Cofondator Yoga Academy România și Yugen-Ai , Instructor Yoga&Pilates, Portdebras, Kinetoterapeut
Pe Ana o puteți găsi pe https://yugen-ai.ro și pagina sa de Facebook.