Mi-am șters lacrimile înnodate pe sub ochelari. Băiatul meu dansează la ultima lui serbare de la grădiniță. Este atât de frumos, cu cămașa lui albă, cu vesta de culoare roșie, semnul distinctiv pentru toți cei care urmează să meargă la școală, cu tunsoarea lui cea nouă. La fel strălucea și pe scenă, când a dansat alături de colegii lui la un spectacol caritabil. Toată scena era plină de zâmbetul său fericit.
Nu mai este țâncul acela care se ascundea după picioarele mele la fiecare serbare. A spus chiar și poezia cu multă seriozitate. A ales să o spună în maghiară, limbă pe care nu o stăpânește, încă, foarte bine. Ba chiar i-a cerut lui taică-său să o repete cu el. Nu a vrut să fie mai prejos decât colegii lui. Cu o mare parte dintre ei, merge la școală. De câțiva prieteni, însă, se desparte. Este emoționat cu traista lui simbolică în spate, care îl va călăuzi pe drum, mai departe. A primit instrumentele necesare cu care se va descurca de acum înainte.
Îl văd mic, abia născut când nu știam ce să fac cu el. Mi-era frică să îl iau în brațe să nu îl scap. Acum, abia mai are loc în brațele mele. Dar mă bucur când le caută și când ne cufundăm unul în altul. Aș vrea să opresc timpul în loc.
Este mare băiatul meu. Ultimele săptămâni au fost pline de emoție. Pentru mine, pentru el. Mi se perindă prin cap secvențe cu el bebeluș, apoi când începe să meargă. Apoi când devine frate mai mare. Când începe grădinița. Și acum, prima absolvire din viața lui.
Ce comportamente au generat emoțiile puternice?
Toată perioada a fost plină de emoție nu doar pentru noi, ci și pentru el. Este copleșit de sentimente confuze. Înțelege și nu înțelege ce se întâmplă. Simte povara responsabilității unei noi etape, deși ne-am străduit să nu o punem pe umerii lui. I-am vorbit mereu frumos de școală, i-am prezentat totul în mod luminos. Deși, poate a auzit cuvântul școală mai mult decât ar fi trebuit.
Este un copil sensibil, care se leagă de oameni, care trăiește profund emoțiile. De aici anxietatea. Angoasa că se desparte de colegii mai mici. Și de cei care merg la altă școală. De „óvó néni”. Că merge la școală și nu știe ce-l așteaptă. De dorul de jucăriile lui de la grădiniță.
De fapt este dorul de o perioadă care simte că se încheie.
Toate aceste emoții l-au făcut să se comporte, uneori, dificil în ultimele săptămâni. Să nu „ne audă” când îl strigăm sau când îl rugăm ceva. Să folosească uneori cuvinte dure la adresa noastră sau a surorii sale. I-a reaprins gelozia față de surioara lui. I-a declanșat o anxietate de separare și, în unele momente, a devenit lipit de mine, așa cum o făcea la 2-3 ani.
Pe parcursul avestor zile, am discutat des despre ce simte I-am spus că este normal ceea ce simte, l-am încurajat să vorbim despre aceste emoții. Când buncii l-au întrebat. „Ce face școlarul nostru” s-a declanșat tristețea. Atunci ne-a spus că el nu vrea să meargă la școală, pentru că îi va fi dor de jucăriile lui de grădiniță.”
Ce facem cu emoțiile de sfârșit de grădiniță?
Nu este ușor să descifrezi și să accepți întotdeauna emoțiile unui copil. Mai ales unul de 6-7 ani, care are alt arsenal de tantrumuri decât unul mai mic. În plus, noi adulții avem și alte așteptări de la un copil de această vărstă. Îi aruncăm pe umeri povara responsabilității : „Ești mare de acum. Trebuie să te descurci singur.”
Mesajul, în schimb, trebuie să fie mereu același.
„Sunt lângă tine să te ajut să te descurci atunci când îți este greu.” „Te văd, știu ce simți.” „Îți este greu, ai emoții puternice cu care nu știi ce să faci.” „Te înțeleg, este în regulă să simți aceste lucruri.”
Sfârșit de ciclu, un nou început. Emoții grele pentru părinți, emoții pentru copii… Emoții normale…Optimism că totul va fi bine !
Dacă v-a plăcut acest articol și dacă îl considerați util, m-aș bucura dacă l-ați aprecia cu un like sau dacă l-ați distribui mai departe. Pentru ultimele articole urmăriți pagina mea de Facebook sau de Instagram.
Sursă foto: www.pexels.com
