Aplicația de mobil gratuită prin care elevii pot oferi feedback profesorilor

0

În fiecare an, am cerut elevilor mei să îmi ofere feedback despre orele de limba și literatura română. Mereu mi-am dorit să fiu o profesoară mai bună, m-am întristat când nu am reușit să mă apropii suficient de ei sau când nu am putut să fac orele mai atrăgătoare. Sunt dezamăgită dacă nu înțeleg toți materia. Am mers an de an la tot felul de cursuri și formări care să aducă valoare actului didactic. Am citit mult cărți sau articole pe tema educației. Mă lupt și acum să învăț cum să fac față provocărilor noi pe care le am cu elevii.

De aceea, pentru mine feedbackul pe care îl primesc este important. Mă ajută să mă evaluez și să-mi îmbunătățesc  metodele de predare.

În primii ani de predare, le ceream elevilor părerea la finalul anului. Sau făceam trei coloane pe tablă cu „ce le-a plăcut”, „ce trebuie îmbunătățit” și „ce trebuie să aruncăm la gunoi”. Apoi, le-am cerut să își scrie opiniile lor, liber, fără nume. De câțiva ani le fac chestionare. Chestionarul de anul trecut a fost cel mai complex și edificator pentru mine. M-am transferat într-o școală nouă, am luat clase care deja schimbaseră mai mulți profesori și mi-a fost foarte greu. I-am rugat pe copii, inclusiv, să îmi pună notă și mie și materiei. La chestionar au participat aproximativ 100 de elevi. Am aflat foarte multe lucruri despre ei, de ce nu le place școala sau ce îi deranjează la materia pe care o studiem împreună. M-am bucurat că mulți mi-au spus că învață de drag, că a fost o atmosferă relaxată. Mi-au spus, de asemenea, care a fost tema lor preferată, care  a fost momentul cel mai dificil. Cel mai mult le-a plăcut când am folosit aplicația Kahoot și că și-ar dori să o utilizăm mai des (greu, tare greu, pentru că nu avem acces la tehnologie în toate clasele). Notele pe care le-am primit au fost între 8-10. Au fost câțiva de 8, câțiva de 9 și mulți de 10.

Dar nu știu dacă au fost în totalitate sinceri. Poate le-a fost rușine că le recunosc scrisul și poate asta i-am împiedicat să se exprime liber.

Aplicația de mobil prin care elevii oferă feedback profesorilor

Acest lucru nu se va mai întâmpla, însă, anul acesta, când voi folosi aplicația gratuită Teleskop. Monica Mocanu, profesoară de matematică în Buzău, a lansat o aplicație mobilă prin care profesorii pot obține feedback de la elevi. Aplicația poate fi folosită și pe parcursul anului, pentru a obține feedback la finalul unei ore de curs, al unui capitol sau la sfârșitul anului școlar. Mi se pare foarte utilă această aplicație, pentru că poți îmbunătăți din mers lucrurile, poți relua noțiuni care nu au fost înțelese sau poți căuta metode noi dacă cele utilizate nu au funcționat bine.

Pe pagina sa de Facebook, Monica Mocanu a scris despre ce a determinat-o să creeze un instrument atât de util pentru profesorii care doresc să își îmbunătățească activitatea la clasă:

„Sunt unul din zecile de mii de profesori care intră dimineața în școli sau licee, cu catalogul sub braț. Cred că meseria aceasta e una din cele mai provocatoare pe care o poate avea un adult în România, atât prin responsabilitățile care se pun în mișcare cu fiecare gest pe care îl facem, cât și datorită întâlnirii cu oameni atât de tineri, în fiecare zi, elevii noștri.

Urmăresc zbaterile comunității educaționale atât din poziția de profesor cât și din zona nonguvernamentală în care am activat în ultimii ani. Predau matematică (la ore) și dezbateri (la clubul de debate). Cred că, dincolo de schimbările care se întâmplă în ultimii ani in școală, un loc unde depinde doar de noi să mișcăm lucruri este chiar ora noastră din clasă. De fapt, cel mai important loc.

Vă propun, alături de un grup de colaboratori, un instrument simplu de utilizat care ne poate fi de folos în efortul de a face ore mai bune.”

Ce oferă platforma Teleskop

Apicația este gratuită. Teleskop asistă cadrele didactice demersul de investigare, auto-evaluare și reflexie asupra învatarii, oferindu-le acces la trei formulare standard de feedback, la confidențialitatea arhivei de chestionare/ formulare deținută de fiecare profesor utilizator, un sistem de asistență online (instant chat) unde puteți primi suport din partea echipei tehnice și un forum în care puteți intra în dialog cu experți în evaluare și cu colegi profesori din țară care utilizează aplicația, pentru a impartasi idei de utilizare si valorificare a rezultatelor obtinute.

Cum utilizăm aplicația/platforma Teleskop?

Pentru a putea genera formulare și a le distribui elevilor dvs, aveți nevoie de un cont de utilizator. După validarea contului de utilizator, veți putea iniția din cont formularul de feedback, la finalul unei ore selectate de dvs, în funcție de tipul de oră și de obiectivele avute. În această variantă de start, aplicația Teleskop pune la dispoziție un formular A la final de oră, un formular B la final de capitol și un formular C la final de evaluare.

Înainte de generare, e important sa aveți acces la un grup de discuții al clasei respective (grup de whatsapp, facebook, alt tip) pe care sa puteți transmite linkul generat automat de aplicație. Puteți invita un elev să transmită linkul pe un grup deja existent sau puteti genera dvs un grup dedicat acestui proces. Odată transmis elevilor, ei pot completa răspunsurile la întrebări, iar rezultatele se colectează automat în telefonul dvs, la „Istoric”. Timpul mediu de completare al unui tip standard de formular este de 1-3 minute.

Elevii se plâng deseori că ei nu sunt niciodată întrebați despre ce simt, ce își doresc. Cred că această aplicație îi poate face și pe ei mai responsabili. Le oferă șansa să aibă și eu un cuvânt de spus în educație, să ofere, în mod sincer, un feedback.

Aplicația Teleskop reprezintă un pas esențial către modernizarea sistemului nostru de învățământ.

Dacă v-a plăcut acest articol și dacă îl considerați util, m-aș bucura dacă l-ați aprecia cu un like sau dacă l-ați distribui mai departe. Pentru ultimele articole urmăriți pagina mea de Facebook sau de Instagram.

 

About The Author

Sunt Eliza Biro, creator de conținut, profesor, Instructor de Aware Parenting, mămica a doi pitici năzdrăvani care mă inspiră și mă provoacă să evoluez zi de zi.