Le citim copiilor tot felul de basme, de povestiri. Cel puțin la noi, acestea sunt la putere. Ne concetrăm pe narațiune și omitem, adesea, în lecturile copiilor, poezia care este, astfel, nedreptățită.
Este foarte important să îi familarizăm pe cei mici cu versurile. Poezia le cultivă sensibilitatea. Îi învață sensurile figurate ale cuvintelor, chiar dacă nu sunt conștienți încă de aceste forme de expresivitate. Copiii își antrenează simțurile și își dezvoltă, în acest fel, limbajul. Ritmul versurilor impune o stare de bine copiilor. Prin intonație, adultul poate reda anunite stări și emoții copiilor. Copiii se obișnuiesc să asculte, să se concentreze, chiar dacă textul nu are un fir narativ și personaje intersante. Copiilor mei le-am citit doar versuri de Lucia Muntean, dar le apreciază, pentru că atunci când își aleg cartea de seară, vin, uneori, și cu volumul de poezii.
Am așteptat cu nerăbdare să le citesc copiilor versuri din cartea „Anotimpuri colorate” , scrisă de o autoare talentată din Republica Moldova, foarte puțin cunoscută în România, Emilia Plugaru. Le-au plăcut versurile, au recunoscut fiecare anotimp cu activitățile sale specifice.
„Joacă razele de soare
Printre frunzele de nuc
Trece-un vântuleț șăgalnic
Și le smulge, și se duc.”
„Are ochii de cărbune,
Nas din morcov și o gură
Dintr-o ață colorată,
Iar în cap-broboadă sură…”
„-Lună, spune-mi, dacă știi,
Soarele are copii ?
-Are, are, cum să nu,
Un copil de-al lui ești tu.”

Mie mi-a trezit parfum de copilărie pozia „A-nflorit iarăși caisul”. Versurile și imaginea m-au dus cu gândul la explozia florală a caisului din grădina bunicilor.

„A-nflorit din nou caisul
Și în fața casei mele
Roi de albinuțe zboară
Zumzăie prin floricele
Razele sale de aur
Soarele și le-a trimis,
Jucăușe și spințare,
Să se joace prin cais.”
Fiecărui anotimp îi sunt dedicate mai multe poezii.Versurile ușor de reținut, delicate și jucăușe sunt ilustrate de pictorul moldovean Ion Cârchean, în acuarelă. Cartea Anotimpuri colorate de Emilia Plugaru se găsește la Libris. Este un prilej foarte bun să îi familiarizați pe cei mici cu textele lirice, iar voi, să retrăiți emoția copilăriei cea plină de farmec.




Niciun comentariu on "Anotimpuri colorate- poezii pentru copii, de Emilia Plugaru"