Alimente interzise în primul an de viață al bebelușilor

0

Diversificarea sau introducerea de alimente solide în hrana bebelușilor se face în jurul vârstei de 6 luni, după recomandările Organizației Mondiale a Sănătății. Până la această vârstă este indicat ca bebelușul să fie alăptat exclusiv.

Chiar dacă există voci care presează mamele să dea „de toate” la copii să mănânce „că uită cum se uită, îi e poftă” sau „voi cum ați crescut”, „voi ați mâncat de toate și uite că nu aveți nimic”, este bine ca atunci când se începe documentarea să existe o bună informație asupra alimentelor permise și a celor interzise până la un an. Consecințele pot fi grave, vizibile imediat (alergiile) sau în timp (obezitate, diabet, cancer etc.) Unele dintre aceste alimente nu ar trebui introduse nici după vârsta de 1 an în alimentația copiilor, din cauza ingredientelor pe care le conțin, dar și a procesului de preparare.

  1. Sarea este foarte dăunătoare pentru organismul bebelușului, deoarece acesta are rinichi imaturi, care pot fi grav afectați de excesul de sare. Legumele, fructele conțin cantitatea de sare necesară creșterii copilului în primele luni.
  2. Zahărul este un aliment nesănătos și pentru adulți, cu atât mai mult pentru bebeluși. Conținutul caloric al zahărului este unul crescut, influențând aportul caloric al următoarelor mese. Laptele matern, formula, fructele, legumele, cerealele sunt suficiente pentru asigurarea glucidelor. În primul an, zahărul poate fi înlocuit de siropul de arțar sau de curmale, iar după un an de zahărul brun sau de miere.
  3. Laptele de vacă nu se oferă bebelușilor în locul laptelui matern sau a laptelui praf, deoarece are un potențial alergen cauzat de nivelul crescut de proteine. Un alt motiv pentru care nu se administrează copiilor mai mici de doi ani, este conținutul redus de fier. Se poate folosi însă la prepararea brânzei, a iaurtului, a piureurilor de legume etc.
  4. Albusul de ou este interzis, deoarece este alergen și poate cauza alergii serioase la copiii mici.
  5. Mierea este un aliment sănătos, folosit și în scopuri terapeutice. Cu toate acestea, în primul an de viață nu este permisă copiilor, din cauza riscului de botulism, o boală infecțioasă, gravă.
  6. Fructele de padure trebuie evitate până la un an, deoarece sunt alergene. Se introduc cu prudență, verficicându-se toleranța organismului la acestea.
  7. Alunele, migdalele, fisticul, caju-ul, arahidele sunt de evitat, din cauza dimensiunilor lor foarte mici, existând riscul de înecare. În plus sunt alergene.
  8. Carnea de porc nu este permisă înainte de un an, indicat fiind să se amâne consumarea ei până după 3 ani, și atunci în cantitate limitată. Sistemul digestiv al bebelușului nu este pregătit pentru un conținut așa de mare de grăsimi saturate.
  9. Mezelurile sunt extrem de periculoase pentru copii, din cauza conținutului bogat în aditivi, coloranți, conservanți, potențiatori, dar și datorită procesului industrial de preparare.
  10. Margarina este un alt aliment nociv, care ar trebui să fie evitat din meniu indiferent de vârstă.
  11. Conservele, afumăturile, semipreparatele din comerț, în special, pateul nu au ce căuta în alimentația copiilor. Se înlocuiesc cu carne proaspătă, pateu sau cremă de brânză făcute în casă etc.
  12. Cacaoa (ciocolata) nu aduce niciun beneficiu copilului, îl agită. Cacaoa poate fi înlocuită cu succes cu pudra de roșcove.
  13. Bomboane, pufuleții, chipsuri, sticksuri, popcorn nu sunt permise până la un an și trebuie limitat consumul lor de către copii și după această vârstă. Acestea nu au un aport nutritiv, interferează cu regimul alimentar al bebelușului. Pot constitui și un real pericol de sufocare.
  14. Sucurile din comerț sunt complet nocive, chiar și cele așa zis naturale. Singurele sucuri care se administrează copiilor sunt cele preparat proaspăt fără adaos de zahăr.
  15. Iaurtul cu fructe din comerț nu este recomandat, datorită adaosului de coloranți, arome, zahăr. Este indicat iaurtul simplu (dacă este posibil făcut în casă) în care se pot pune bucăți de fructe, semințe de chia, biscuiți făcuți în casă etc.

Tu când ai introdus aceste alimente în meniul copilului tău ?

Vă mai recomandăm și Copilul tău nu mănâncă?

Dacă v-a plăcut acest articol și dacă îl considerați util, m-aș bucura dacă l-ați aprecia cu un like sau dacă l-ați distribui mai departe. Pentru ultimele articole urmăriți pagina mea de Facebook sau de Instagram.

 

 

Total 1 Votes
0

Tell us how can we improve this post?

+ = Verify Human or Spambot ?

About The Author