Alăptare cu final fericit

Când eram gravidă cu primul meu născut, de abia aşteptam momentul în care îmi voi ţine puiul la sân. A venit şi momentul naşterii, o cezariană pentru care nu am fost pregătită psihic, după care a urmat momentul despărţirii de puiul meu. L-am văzut in timpul operaţiei şi apoi după 27 ore, politica maternităţii nu permitea aducerea bebeluşilor la cezariene. Au fost cele mai lungi ore din viaţa mea.

L-am pus a doua zi la sân aşa cum văzusem că făcea si sora mea când îşi alăpta fetiţa şi am reuşit din prima. Din a treia zi de la naştere am reuşit să renunţ la completarea cu lapte praf primită în maternitate. Acasă alăptarea la cerere mi s-a părut cel mai firesc lucru din lume. Am prins repede şi uşor cum se face ataşarea corectă şi nu am avut parte de ragade sau alte probleme cu sânii. Din punctul acesta de vedere am fost foarte norocoasă.

Dar povestea alăptării primului meu copil nu a avut un final fericit. În jurul vârstei de 5-6 săptămâni, băieţelul meu a început să plângă atunci când era la sân. Nu mai voia deloc să sugă. Am început să plâng şi eu foarte mult, sufeream gândindu-mă că în loc să se aline la sânul mamei, copilul meu urla la sân. Am început să mă mulg, pentru a-i oferi lăpticul meu cu biberonul atunci când refuza sânul. Uşor, uşor a început să sugă din ce în ce mai puţin şi să prefere biberonul cu lapte matern. Şi pentru că nu făceam faţă cu mulsul laptelui matern, a apărut din nou în peisaj şi laptele praf. Pe la 4 luni s-a încheiat experienţa noastră privind alăptarea, iar eu am rămas cu un mare gol în suflet. A primit lăptic muls până la 5 luni când am pierdut lupta în favoarea laptelui praf.

Mi-am promis mie ca la următorul copil să nu mai fac marea greşeală să ofer biberon. Pe fetiţă am născut-o cu 2 zile înainte ca băieţelul meu să împlinească 2 ani. Am ales de această dată o maternitate privată, unde mi-am putut alăpta copilul imediat după cezariană.

Cu fetiţa, experienţa alăptării a fost un mare succes, nu am mai întâmpinat probleme, de altfel cea mică nici nu a avut aşa de multe reprize de plâns ca şi frăţiorul mai mare. Însă ea, stătea chiar şi o zi întreaga la sân. Manca şi dormea. Dar eu tot ceea ce îmi doream era ca bebelina mea să primească doar lapte matern, direct de la sursă şi nu din biberon. Şi pentru că trebuia sa mă ocup şi de cel mare, cu fetiţa la sân mâncam, mă jucam sau îl culcam pe cel mare. Am descoperit sistemele de purtare ergonomice din nevoia de a avea mâinile libere, cu fetiţa in slingul cu inele, am reuşit să fac faţa şi treburilor casnice.

Fetiţei mele nu i-am oferit lapte praf, biberon sau suzetă aşa cum am facut prima dată. Îmi pare rău că a trebuit să învăţ această lecţie la primul copil. Acum avem 19 luni de alăptare la cerere, dormim împreună pentru că altfel nu aş putea face faţă trezirilor nocturne pentru supt ale ei. Legătura pe care o avem este una specială, iar atunci când fetiţa mea e la sân este un moment magic, ce nu poate fi descris în cuvinte.

de Nicoleta Proca, mamă lui Mihai (3 ani și 7 luni) și a Andrei (1 an și 7 luni)