Deja viața noastră s-a îmbunătățit considerabil. Fiecare avea rolul său prestabilit, aproape că ne înțelegeam fără cuvinte. Pișcoțel a început să ia în greutate, puțin câte puțin. Se pare că și el a început să se acomodeze la viața extrauterină. Fusese supus la prea multe schimbări, noutățile probabil îl copleșeau. Totuși făcea față cu bine provocărilor. Eram încântați de el. Îi urmăream fiecare gest, mimică, sunet.
Luni ne-am pregătit pentru prima ieșire în societate a lui Pișcoțel. L-am îmbrăcat, l-am pus în căruț și stângaci, ca niște părinți începători ce eram, dar mândri nevoie mare de odorul nostru, am ieșit să dăm o tură de bloc. Plimbarea a fost un succes, Pișcoțel a dormit foarte bine.
În fiecare zi am continuat să ne plimbăm, prelungind durata de stat afară.
Văzând noi că lucrurile intră pe un făgaș normal și că nu-i treabă chiar așa de imposibilă creșterea unui copil, ne-a mai venit inima la loc și am putut să începem să pregătim și botezul micuțului. Alegerea restaurantului nu ne-a pus probleme. Fusesem la un botez într-un anumit local, ne-a plăcut foarte mult mâncarea și servirea, așa că am ales acest restaurat pentru petrecerea cu ocazia creștinării micuțului nostru. Am avut noroc că am găsit liberă data pe care ne-o doream, așadar cu câteva telefoane am rezolvat cam tot ce ține de organizarea botezului.
Din două în două zile îl cântăream pe Pișcoțel, în ciuda faptului că știam că trebuie cântărit o dată pe săptămână. În jurul meu sfaturile curgeau în continuare. Toți erau îngrijorați că nu a luat în greutate, încercând să mă convingă să suplimentez cu lapte praf. Dar eu mă încăpățânam cu îndârjire să mă împotrivesc tuturor, deși aveam multe dileme în ceea ce privea laptele meu. Continuam să citesc articole de specialitate, să învăț din experiența altor mămici și deși Pișcoțel dorea să stea tot timpul la țiți, ceea cea era epuizant pentru mine, am încercat pe cât posibil să-i satisfac această nevoie fără a suplimenta cu laptele praf decât seara, înainte de culcare. Tot documentându-mă am aflat, că în anumite perioade la 2-3 săptămâni, la 5-6 săptămâni, la 3 luni există așa numitele pusee de creștere când bebelușii își solicită mama mai mult decât de obicei timp de 2-3 zile, în care stau mai mult și mai des la sân, dând impresia că nu se satură, iar mamele disperate și influențate de cei din jur suplimentează cu lapte praf sau în cazuri nefericite chiar renunță la laptele lor, crezând că acesta nu este bun sau este insuficient pentru bebeluș.
Aflând aceste lucruri, mi-a fost mai ușor să trec peste zilele când Pișcoțel plângea peste măsură și căuta sânul și la 5 minute după ce terminase de mâncat. Este adevărat că această situație poate fi exasperantă, frustrantă și extrem de obositoare pentru mamă, dar ce-i drept nevoile micuțului trebuie să fie primordiale în această etapă de viață.
În această săptămână am remarcat că Pișcoțel prezintă pe față niște bubițe albe care nu-i treceau. Am sunat-o pe pediatra lui, care a venit de îndată să-l vadă și astfel am aflat că nu este nimic grav, fiind vorba despre acneea bebelușului. Din nou ne-am liniștit. Deja începeam să privim fiecare situație cu calm, fără a ne panica la fiecare noutate întâlnită. Pentru a-mi clarifica anumite nelămuriri, am sunat o prietenă pediatru care m-a ajutat confirmându-mi sau infirmându-mi anumite informații citite sau aflate de la diferite persoane. Acum eram mult mai stăpână pe mine și știam cum trebuie să mă port cu odorul meu, când este cazul să mă impacientez și când nu. De asemenea am aflat ce ar trebui să conțină dieta mea. Din meniul zilnic nu trebuia să lipsească fructele, legumele, lichidele, ceaiul pentru stimularea lactației, ceaiul de chimen, de anason, compoturile, supele, sucurile naturale. Prăjelile, mâncărurile grele, murăturile, ceapa, usturoiul puteau schimba gustul laptelui, deci trebuia să fie eliminate cu desăvârșire. Bineînțeles că alcoolul și cafeaua nu intrau în discuție. Pentru a evita problema colicilor, nu aveam voie să mânânc varză, fasole, mazăre, brocoli. În rest nu aveam foarte multe contraindicații, așa cum mă speriaseră multe persoane. E drept că din această săptămână nu am mai fost atât de stresată de acest aspect și am diversificat meniul zilnic, fiind foarte atentă la comportamentul copilului meu. Dar, având în vedere că în timpul sarcinii am mâncat de toate, acesta nu a reacționat în niciun fel la alimentația mea.
La sfârșitul celei de-a treia săptămâni am avut un alt motiv de bucurie, și anume creșterea în greutate a lui Pișcoțel. Acesta câștigase în greutate 320 grame în plus față de greutatea cu care ieșise din maternitate. De atunci a continuat să crească constant în greutate. Hotărâsem să-l cântăresc la 2 zile pentru a observa dacă stagnează sau scade, în acest caz urmând să iau măsurile corespunzătoare.
Niciun comentariu on "A treia săptămână din viața lui Pișcoțel – Prima ieșire din casă"