Muuuult aşteptata vacanţă e aici! Fie că este vorba de 3 zile, o săptămână sau o luna, bagajele sunt cam aceleaşi:
- câteva lucruşoare pentru mami şi tati, îngrămădite în cel mai mic troller – Un fel de kit de supravieţuire cu minimul necesar;
- câte o valiză pentru cei doi copii – Sunt 10 zile? Atunci 10 schimburi de soare, 10 schimburi de ploaie, 10 schimburi de vreme rece şi ceva de rezervă, că se murdăresc mai multe in aceeaşi zi, plus ceva de “sărbătoare” să facem nişte poze frumoase, plus, plus, plus J;
- un rucsac plin cu jucării;
- geanta cu necesarul de bălăceală, niciodată nu ştii unde găseşti o baltă şi n-ai aripioarele la îndemână;
- trusa de prim-ajutor, cu mai multe medicamente decât am luat întreaga mea viaţă, o pot detalia pe viitor, ca sursa de inspiraţie.
Şi, desigur, ultima noapte înainte de plecare este o noapte albă. Îmi dau seama că nu am reuşit să-mi fac o pedichiură mai acătări, că am ratat programarea la epilat şi că ar fi fain să-mi pun o mască hidratantă pe faţă, chiar atunci, deşi n-am mai facut-o de cel puţin 6 luni.
În sfârşit, reuşim, am ajuns!
Juniorul cel mare fuge pe trambulină. Văd că sunt si tobogane, suuuuuper, sunt salvată! La cei aproape 4 ani jumate, baieţelul nostru a stat aproape 3 zile non-stop la locul de joacă, încercând tot şi în toate direcţiile.
Cea mică este fericită că este afară. Cei din jur îi zâmbesc. Îşi găseşte şi ea un balansoar să se dea cu tati, încercăm chiar şi o trambulină. E bine, avem câteva somnicuri în natură.
Concediul de mama începe când iţi dai seama că nici măcar nu te-ai gândit să-ţi pui şi nişte sandale cu toc, când iţi alegi bluzele în funcţie de accesul rapid pentru alăptare, când faptul că ţi-ai uitat pieptenele nu mai este o tragedie pentru că ai invăţat să-ţi prinzi părul şi să faci din ciufuleală un accesoriu de vacanţă.
Reuşesc să povestesc câte ceva cu prietene dragi. Grupul creşte. Sunt 8 copii, niciunul ca celălalt. Se aud râsete, joacă, agitaţie, suspine. Nimeni nu se plânge. E vacanţă!
Ajunşi acasă, răsfoim pozele. Revezi zâmbete largi, ochi curioşi, copii neobosiţi! Noi nu mai aparem demult in poze, la fix imi zic, încă n-am început cura de slabire 🙂 Puiul spune – “Nu mi-a plăcut… că am plecat. De ce n-am mai stat o zi? Nu vreau acasă!”
Succesul vacanţei nu se măsoară in bronzul uniform, nici in serile de dans, dar se citeşte pe chipul de copil, se aude în chicotul vesel, se simte în somnul liniştit pe drumul de întoarcere. So, what’s in it for me? Adică, românescul, mie ce-mi iese? O încarcare rapidă de baterii, un peisaj mirific, o boare de sănătate şi … ce-i drept, tot acolo ajungem… copii fericiţi!
Deci, când, când plecăm în următoarea vacanţă?
de Diana Balint
Niciun comentariu on "Vacanța cu cei mici (guest post)"