Adulții pot deveni deseori enervanți prin intruziunea lor în viața copiilor. Este adevărat că cei mici sunt tare drăgălași, numai buni pentru pupăcit și smotocit. Însă, pentru ei nu este neapărat plăcut ca un strain să intervină cu forța în lumea lor, să le pună tot felul de întrebări stereotipe, să îi pipăie sau să îi pupe. Cu toate astea, sunt asaltați de astfel de „binevoitori” care apar din senin și doresc să interacționeze cu copiii, supunându-i apoi la un tir de întrebări, mai abitir decât la un intreviu de angajare.
Iată șase dintre cele mai enervante întrebări pe care oamenii le pun copiilor:
- Vii cu mine acasă?
Nu am înțeles niciodată de ce necunoscuții simt nevoia să-mi întrebe copilul dacă merge cu ei acasă. Dacă eu m-aș duce să îi întreb dacă vin cu mine acasă, ar spune cu siguranță că sunt nebună. În plus, eu mă străduiesc să le explic copiilor mei că nu au voie să ia nimic de la străini, că nu au voie să plece cu nimeni străin și nici să intre în voie cu străini. Nu încurajez discuțiile cu necunoscuți, oricât de binevoitori ar părea.
- Îmi dai și mie o bucățică? Hai, te rog… (întrebare însoțită de gestul mâinii întinse)
O altă întrebare preferată de adulți este aceasta. Copilul se sperie, se retrage în spatele meu, terorizat la gândul că cineva îi va smulge mâncarea din mână. Trebuie să îi explic că nenea sau tanti glumește, să îl liniștesc și să îl asigur că nu se atinge nimeni de mâncarea lui. Copiii privesc totul în mod serios, cuvintele capătă înțelesurile de bază, ei neputând sesiza sensul lor figurat. Și oricum, la vârsta mică, aceștia sunt speriați la gândul că cineva le ia bunurile. De ex. bunica mea avea obiceiul să glumească cu fiul meu că să îi dea ei jucăria, iar el devenise stresat atunci când o vedea și își ascundea jucăriile.
3. Ia zi, ești cuminte?
„Copil cuminte și babă frumoasă” este un proverb vechi românesc. De fapt „necumințenia” copilului este curiozitate, explorare și „a fi cuminte” este relativ și ține de limitele și de așteptările fiecărui părinte. Este o întrebare adresată copilului meu, la care îmi vine întotdeauna să răspund cu: „Nu, nu e cuminte și nici nu vreau să fie. ” Iar copilul meu a învățat târziu acest cuvânt, numai când l-a auzit la grădiniță, căci noi nu i-am spus niciodată „Stai cuminte!”.
4. Pe cine iubești mai mult?
Trebuie să recunosc că această întrebare mă irită și îmi amintește de copilăria mea când eram foarte des întrebată acest lucru. Mai exista și varianta mai horor: „Pe cine ai da la lup, pe mama sau pe tata?” Desigur, că eram totdeauna în dificultate să aleg între părinții mei și eram confuză, pentru că nu știam niciodată ce răspuns se așteaptă lumea să primească.
5. Ei, ia zi, ce poezie, ce cântecel ai învățat la grădiniță?/Știi?
Este adevărat că cei mici învață ușor și prin joacă. Dar forțarea copiilor să reproducă poezii sau cântecele spre amuzamentul adulților ca niște animăluțe dresate la circ (eventual suiți pe un scaun în mijlocul musafirilor) mărturisesc că îmi repugnă. La această întrebare, copilul ar trebui să întrebe și el: „Da, tu ce poezie știi?”
6. Ce vrei să te faci mare?
Când copilul mai crește, invariabil apare această întrebare. Poate că unii copii vor spune vreo meserie care le trece prin minte, chiar dacă nu știu exact ce presupune.
De fapt, copiii nu sunt niște jucării, ei trebuie tratați cu respect ca orice altă persoană, chiar dacă sunt mici. Apropierea de ei și pătrunderea în universul lor se face discret, jucăuș și numai dacă aceștia acceptă.
Dacă v-a plăcut acest articol și dacă îl considerați util, m-aș bucura dacă l-ați aprecia cu un like sau dacă l-ați distribui mai departe. Pentru ultimele articole urmăriți pagina mea de Facebook sau de Instagram.
