Ziua Internațională a Prematurității

1

Până să fiu însărcinată, nu m-am gândit niciodată la ce înseamnă pentru o familie un copil prematur. La ce înseamnă trei luni pentru o familie cu bebeluș născut la termen și ce înseamnă aceste trei luni pentru o familie a unui copil prematur.

Pentru familiile copiilor născuți prematur, înseamnă rugăciune, credință, speranță, putere…. și o lungă așteptare… o grea așteptare care apasă pe umerii întregii familii.

Fiecare zi e importantă și înseamnă un pas înainte, un pas spre a ajunge acasă, în sânul familiei.

Timp de 3 luni familia devine maternitatea, medicii care își dedică timpul și cunoașterea, asistentele care sunt necondiționat lângă puternicii luptători. Acele asistente deosebite care, și după terminarea programului sună de acasă să vadă cum sunt cei mici care nu erau într-o stare tocmai bună, când ele au plecat. Pentru mamele copiilor prematuri, aceste amintiri nu se sting niciodată.

Orice poveste nouă deschide răni vechi, sentimente de melancolie. Momentul când i-au văzut pe micuții luptători prima dată nu poate fi uitat, sunt atât de mici, încât uneori pare ireal. Firele care îi ajută sa respire, să îi monitorizeze sunt multe și par copleșitoare. Însă toate devin amintiri.

Eu nu am cunoscut direct această experiență. Copiii mei s-au născut la termen. Dar de când sunt mamă, durerea altor mame mă apasă și pe mine. Am multe prietene, ai căror copii au fost premature. Am fost îngrijorată pentru puii lor, m-am bucurat atunci când aceștia au făcut progrese. De aceea, susțin mamele care ajută alte mame.

Pe 17 noiembrie este Ziua Internațională a Prematurității. Mamele cu copii născuți prematur în Brașov ne lansează o invitație:

„Pentru mamele din maternitate internate acum, aceste trei luni par un drum extrem de lung, un tunel a cărui luminiță nu se vede, si, pentru ele, este nevoie de noi, să aducem o rază de căldură, zâmbet și multă speranță ca acest tunel o să se sfârșească repede cu bine.
HAIDEȚI SĂ FIM ALĂTURI !!! Fiecare putem ajuta.”

Mai multe detalii despre eveniment puteți afla de aici: https://www.facebook.com/events/137510763661140/

About The Author

Sunt Eliza Biro, creator de conținut, profesor, Instructor de Aware Parenting, mămica a doi pitici năzdrăvani care mă inspiră și mă provoacă să evoluez zi de zi.