Anul acesta am făcut primul Revelion care ne-a prins treji pe toți patru la miezul nopții. Ba chiar am ieșit cu toții afară și am admirat jocul de artificii. După-masă i-am culcat pe copii mai târziu (de fapt i-am plimbat cu mașina să adoarmă, că altfel nu am fi reușit). Așa că au rezistat eroic până s-a terminat focul de artificii.

Pe 1 ne-am trezit cu toții mai târziu și am găsit activități în casă toată ziua. Ne-am jucat, ne-am îmbrățisat, a fost foarte frumos să stăm așa, liniștiți, cu toții.

Pe 2 ianuarie, ne-am gândit că nu ar fi rău să ieșim la zăpadă. Am pulsat apoi și ne-am zis că, de ce nu, o plimbare cu telecabina la Bâlea Lac, nu ar strica. Mai încercasem acum vreo 7 ani, pe 1 ianuarie, dar nu funcționase telecabina, din cauza vântului puternic.

Acum se anunța o zi perfecta. Nici prea cald, nici prea frig, fără vânt, iar sus, ninsoare ca în povești. În plus, e bine să începi anul cu o excursie. Așa ca să deschidem seria călătoriilor de anul acesta. Pe care, fie vorba între noi, ni le dorim destul de numeroase.

Am pornit mult mai târziu decât ne propusesem. Mai greu cu organizarea în vacanță. Am făcut pe drum planul. Urcăm, stăm puțin sus, apoi mergem la Păstrăvărie, la Albota. Rămăsesem cu gândul la peștele mâncat cu câteva zile în urmă, când ne întorceam de la Craiova.

Planul de acasă nu se potrivește cu cel din târg

Dar cum planul de acasă nu se potrivește cu cel din târg, când am ajuns acolo, pe la 12.30 era o coadă lungă, lungă, al cărei capăt nu se zărea. Dar cum să îi explicăm flăcăului din dotare că nu mai putem urca, că e coada prea mare? După ce tot drumul vorbise doar de telecabină și de Hotelul de gheață. Am evaluat repede situația. Puteam rămâne să ne jucăm acolo în zăpadă, să ne dăm cu săniuța. Doar că începuse un fel de lapoviță. Coada era foarte mare. Să renunțăm, era complicat, din cauza celui mare. I-am expus copilului situația, prezentându-i toate detaliile. A ales să stea la coadă. Așa că ne-am așezat cuminți la coadă. Și am stat: o oră, două, trei, care s-au transformat până la final în…. cinci ore. Cei de la telecabină ne-au spus că nu mai există restricții legate de program și că toată lumea va urca și vor și coborî. Dacă mi-ar fi spus vreodată cineva că eu voi sta la o coadă cinci ore, i-aș fi spsus că glumește. Și fără telefon mobil, că nu aveam multă baterie și am ales să o păstrez pe cea existentă.. Iar dacă cineva mi-ar fi spus că fiul meu, care are mari probleme cu răbdarea va sta cinci ore fără jucării și fără crize într-un singur loc, i-aș fi spus că asta este SF. În spatele nostru, la coadă erau două familii simpatice. Erau și ei bunici și aveau o sanie. L-au lăsat pe fiul meu să stea pe sanie, i-o tot așezau după ce urcam câte o scară. Cu ei am glumit, am mâncat covrigi, așa că nu știu cum au trecut cele cinci ore. Am tot vrut pe parcurs să renunțăm. Noi, nu copilul. Cea mică a stat în brațe la taică-său, a dormit acolo, s-a jucat cu cei de la rând.

Feeria de la Bâlea Lac

Într-un final, am urcat cu telecabina. Fericirea avea chipul fiului meu! Am simțit că cele cinci ore de așteptare au meritat. Sus era o feerie. Ca în povești! Deși se înnoptase, (era în jur de ora 17.00), era luminat. Ningea liniștit. Era așa de multă lume sus. Atâta bucurie ! Râsete de copii, căzături cu sania. Ca în copilăria mea! O stare de bine ne-a cuprins pe toți. Am vizitat hotelul de gheață. Eric fugea din cameră în cameră, era fascinat.

Apoi s-a dat cu sania cu alți copii întâlniți sus, s-a jucat în zăpadă. Am mers la restaurant și copiii au mâncat supă și mămăliguță. Mă gândeam că vor face crize din cauza oboselii, dar s-au comportat peste așteptări. Am ieșit din nou la zăpadă. Cât timp eu am așteptat la coadă pentru coborâre, aproape o oră (o nimica toată față de urcare), copiii au stat afară și s-au jucat cu bunicii de împrumut. A fost greu să își ia rămas bun.  Eric s-a atașat foarte tare de acești oameni drăguți. El își face prieteni de diferite vârste. (Așa s-a atașat și de gazda noastră din Grecia, care apoi ne-a făcut și o vizită la Brașov). Dragi bunici din București, vă mulțumim că ați făcut un copil fericit! Și niște părinți liniștiți!

Ne-am gândit chiar să rămânem la cabană peste noapte, cu toate că nu eram pregătiți pentru dormit acolo. Dar am luat în calcul toți factorii și am ales să ne întoarcem acasă.

La ora 20.00 eram jos, și la cinci minunte după ce a pornit mașina, deja dormeau fericiți.

La coborâre, cei de la telecabină ne-au spus că 2 ianuarie este cea mai aglomerată zi din an! Și noi care credeam că pe 2 ianuarie lumea se grăbește către casă. Cu siguranță că, până la urmă, a fost o experiență reușită, din care fiecare a învățat câte ceva. Vom reveni la Bâlea cândva. Bâlea e un loc minunat în orice anotimp!

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să dați like sau share. Dacă doriți să ne urmăriți în continuare, nu uitați să dați like paginii noastre de Facebook.