Cum un personaj de poveste poate ajuta un copil să își înțeleagă emoția

528 2

Fiu-meu urlă și lovește cu piciorul în scaunul șoferului. Ne este frică să nu facem accident. Țipă din ce în ce mai tare și nu mai reușim să ne înțelegem cu el. Suntem obosiți, stresați de bezna de afară, de ploaia care cade mărunt, dar temeinic pe mașină. E o ploaie din aia mocănească, de noiembrie târziu, care îți îngheață sufletul. Îți vine să te bagi în pat, nu să pleci la drum. Cea mică este și ea mârăită, căci nu reușește să adoarmă.

Entuziasmul din ziua precedentă i-a părăsit pe copii, plâng ba pe rând, ba amândoi în același timp…Erau foarte încântați că pleacă în excursie.

Pregătirile pentru drum

Acum căteva zile mă anunțase soțul că trebuie să rămână câteva zile la Cluj cu munca și că ar fi bine să mergem și noi cu el că nu vrea să stea departe de copii atâtea zile. Mă gândesc și eu că ar fi drăguț să revăd Clujul, orașul în care, cu mulți ani înainte, mi-aș fi dorit să trăiesc. O chem pe mama să mă ajute cu cei mici cât timp soțul e ocupat cu munca, facem pregătiri entuziasmați.

-O să plecăm la Cluj!le spun încântată copiilor. Cea mică mă privește zâmbind, La un an al ei nu înțelege de ce suntem fericiți, dar râde și ea de bucuria noastră.

– Mergem la Cluj! Mergem la Cluj! Țopăie prin casă băiatul cel mare de aproape patru ani. Dar ce e Clujul, mamă? E Grecia? (Pentru fiul meu, Grecia este destinația supremă, la el toate drumurile duc în Grecia)

-Nu, scumpule, este un oraș la noi în țară, la fel ca Brașov, Craiova (orașele pe care el le cunoaște mai bine).

-Arată-mi poze. Îi arăt poze, îi promit că ne plimbăm cu tramvaiul (că de când mă tot bate la cap), îi spun că am găsit și un loc de joacă mare unde ne vom juca, că ne vom vedea și cu niște prieteni care au și ei copii, îi arăt apartamentul în care vom sta…

-Vreau să mergem acuma!

-Nu acuma, puișor, trebuie să ajungă întâi bunica! Trebuie să facem bagajele…

Seara reușesc cu greu să culc copiii, care au preluat agitația noastră din ajunul plecării. Ne trezim cu noaptea în cap la 4 dimineața. Bem o cafea în viteză în timp ce îmbrăcăm copiii. Cei mici sunt mârăiți, căci nu și-au făcut somnul. Amândoi vor să îi țin în brațe, iar eu trebuie să mă pregătesc de plecare.

Reușim cumva să ieșim din casă pe la ora 5. Nu ne ajută nici vremea de afară care parcă accentuează agitația generală.

Comportamentul provocator din timpul călătoriei și identificarea emoției

Bunica stă în spate între copii. Ba unul vrea ceva, ba celălalt. Cea mică adoarme într-un final. Cel mare nu. Comportamentul său devine din ce în ce mai provocator. Îl simt încordat și nu reușesc să îl ajut să se detensioneze, mai ales că nici eu nu sunt suficient de calmă și de odihnită pentru a gestiona corespunzător situația. Copilul devine insuportabil.

Ne oprim pentru un scurt popas. Îl iau în brațe, îl pup, încerc să îl fac să râdă. Nu funcționează această abordare. Știu că un plâns bun l-ar ajuta să se liniștească și să adoarmă apoi. Dar nu plânge, doar mărâie, țipă.

Timp de câteva secunde liniște, Apoi…

– Mami, eu sunt ca Bobiță…îmi spune el, zâmbind puțin încurcat.

Tatăl mă privește fără să înțeleagă ceva,

– Sunt emoționat ca Bobiță, continuă el.

Dintr-o dată, pentru mine, totul are sens. Bobiță este personajul lui preferat din colecția „Bobiță și Buburuza”, pe care noi o citim seară de seară.

– Atunci când nu putea să doarmă?

– Da, mami, când îl aștepta pe Moș Crăciun,

– Ah, înțeleg, puiuț drag. Așa aștepți și tu să ajungi la Cluj și nu poți dormi.

– Da, mamă, nu mai am răbdare.

– Înțeleg, puiule, și noi ne dorim să ajungem cât mai repede și suntem emoționați.

Nu după mult timp, a căzut într-un somn adânc, iar noi am răsuflat ușurați. Întotdeauna, când fiul meu ne pune nervii la grea încercare, ceva se ascunde în spatele comportamentului său, chiar dacă este greu de perceput. Fie s-a întâmplat ceva, fie se simte deconectat de noi, simte că nu mai primește atenție, fie emoții puternice îl copleșesc ca în cazul de față. Mă bucur că primul pas a fost făcut și că a reușit să își recunoască emoția. Și sper să învețe să conviețuiască cu emoțiile sale mai repede decât am făcut-o eu.

Copiii mici se luptă cu emoțiile mari. Ai voștri cum se comportă când îi copleșesc emoțiile?

Despre alte cărți care îi ajută pe copii în diferite situații am scris aici.

 

Text de Eliza Biro

 

Total 6 Votes
0

Tell us how can we improve this post?

+ = Verify Human or Spambot ?

About The Author

Sunt Eliza Biro, Instructor de Aware Parenting, profesor, mămica a doi pitici năzdrăvani care mă inspiră și mă provoacă să evoluez zi de zi.

2 comentarii on "Cum un personaj de poveste poate ajuta un copil să își înțeleagă emoția"

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *