Copiii, ca și adulții de altfel, pot dezvolta foarte repede și ușor dependențe: de la păturica preferată, suzetă sau tabletă/televizor și până la mâncare. Aceste dependențe (tipare de control), aparent nevinovate, sunt de fapt o formă de retragere a copiilor în zona lor de confort emoțional. Dintre reacțiile la stres „fight”, „flight”, „freeze” (lupta, fuga și înghețul), dependențele emoționale reprezintă „înghețul”, adică disocierea, amorțeala psihologică. Printre aceste tipare de control, la loc de cinste se află și mâncarea, care nu ar trebui să fie nici o recompensă, nici o mituire, nici o distracție și nici o modalitate de reprimare a plânsului. Mâncatul ar trebui să fie doar o formă de hrănire sănătoasă a organismului pentru ca acesta să se dezvolte armonios.

Ce este mâncatul emoțional?

Dacă pe vremuri era la modă copilul gras și sănătos, astăzi nu mai este deloc valabil un astfel de deziderat. Dacă pe noi ne îndopau părinții noștri, convinși fiind că trebuie să mâncăm mult ca să fim sănătoși, acum avem la îndemână studii care ne învață că mâncatul trebuie să fie făcut în mod echilibrat.

Mâncatul pe fond nervos își are originea în copilărie când copilul este supraalimentat. Atunci când copilul primește mâncare la cel mai mic disconfort sau i se reprimă plânsul în acest fel, el va dezvolta o relație defectuoasă cu alimentele, cerându-le de fiecare dată când îl supără ceva.

Cum știi că mâncatul este pe fond nervos?

Atunci când copilul spune că îi este „foame”, dar refuză orice variantă de gustare sănătoasă și dorește să mănânce doar dulciuri, snaksuri. Cel mic vrea să mănânce imediat după ce s-a supărat pe un copil, i-ați refuzat ceva, a dorit să se joace și nu ați avut timp pentru el, este gelos pe fratele/surioara sa etc. Cererea este formulată imperativ și este însoțită de cuvântul „acum”. De exemplu, în cazul nostru, după ce fiul meu nu a mai fost alăptat (după doi ani și trei luni), laptele de vacă a devenit un tipar de control. Imediat ce se plictisea, era supărat, cerea lapte, indiferent de oră sau de cât mâncase. În timp, pe lângă lapte, a început să ceară „ceva bun” în momentele critice. Mâncatul pe fond nervos este greu de sesizat, deoarece nu întotdeauna sunt vizibile sursele de stres.

De ex. eram într-o vizită la niște rude, iar el s-a jucat preț de o oră cu unchiul meu. Era fericit, râdea cum n-o făcuse demult. Într-o pauză de joc, unchiul meu a luat-o în brațe pe surioara lui în vârstă de câteva luni. Instant, fiul meu a început să plângă că îi este foame, că vrea lapte sau ceva bun. Toată lumea a sărit să îi satisfacă rugămintea, dar eu, știind că mâncase deja, l-am întrebat dacă este supărat că unchiul i-a dat atenție surioarei. A răspuns afirmativ, apoi și-a reluat joaca cu unchiul și totul a decurs perfect, uitând de cerința sa. De obicei, mâncatul emoțional apare în situații stresante. Creierul copiilor nu este suficient de dezvoltat, ei trăiesc tot felul de stări cu care nu se pot descurca și atunci mâncatul le distrage atenția de la acestea, făcându-i să se simtă bine pe moment.

Ce dezavantaje are mâncatul emoțional?

1. Poate duce în timp la obezitate.
2. Alimentele nesănătoase slăbesc organismul și favorizează apariția multor boli.
3. În timp duce la mâncatul compulsiv.
4. Scade stima de sine.
5. Aduce sentimente de vinovăție și frustrare.
6. Reprimă plânsul, iar descărcarea emoțională sănătoasă nu poate avea loc.

Unde greșesc părinții?

Când copiii sunt bebeluși, iar părinții nu reușesc să înțeleagă ce mesaj transmit aceștia prin plâns, au tendința să le ofere lapte (sân sau biberon), uneori în exces. Când copiii cresc, părinții au obiceiul să le dea ceva „bun” să tacă dacă plâng, ca recompense că au fost cuminți, ca mită să mănânce tot sau să se comporte într-un anumit mod, drept cadou când îi iau de la grădiniță. Mulți părinți tind astfel să își manipuleze copiii, apelând la mâncare. În afară de riscurile pentru sănătate, copiii învață că stările de frustrare, nemulțumire, plictiseală, lipsa răbdării, a atenției din partea părinților se rezolvă prin „ceva bun”, nereușind să își gestioneze singuri emoțiile.

Ce poți face pentru a înlătura mâncatul emoțional?

1. Implicați toată familia în pregătirea mesei. Ora mesei ar trebui să fie un adevărat ritual, iar fiecare membru să aibă atribuite anumite sarcini clare. Mâncatul împreună poate avea și rolul conectării, al consolidării relațiilor de familie. Copiii învață că masa este un prilej de tihnă, de relaxare, este o plăcere. Ei au ocazia să exerseze răbdarea necesară așteptării ca bucatele să fie gata.
2. Mergeți la cumpărături împreună. Faceți o listă de cumpărături împreună cu copilul, explcați-i care sunt alimentele sănătoase și care nu și respectați această listă. Rugați-i pe copii să vă ajute să alegeți cele mai sănătoase alimente.
3. Nu condiționați faptele copiilor cu oferirea alimentelor. Mâncarea nu trebuie folosită în niciun caz ca pedeapsă sau recompensă.
4. Nu îi forțați pe copii să mănânce.
5. Aveți grijă ca „paharul cu afecțiune” al copiilor să fie tot timpul plin. Dacă petreceți timp de calitate suficient u copilul, dacă nevoile sale sunt împlinite, dacă are parte de atenție și resimte din plin iubirea părinților, probabil că va cere mult mai rar „ceva bun” și nu va manifesta comportamente provocatoare.
6. Validați-le emoțiile negative și ascultați-le plânsul, atunci când acesta survine.
7. Nu constrângeți și nu amenințați copilul că nu mai primește mâncarea preferată. În loc de „dacă nu mănânci supă, atunci nu primești ciocolată”, folosiți „după ce mănânci supă, atunci primești ciocolată.” Copilul trebuie să înțeleagă ordinea firească a alimentelor, de ce le consumă, ce aport au acestea asupra organismului pentru ca motivația de a mânca să fie intrinsecă.
8. Oferiți un exemplu pozitiv legat de alimentație. Copiii învață cel mai bine imitându-i pe părinți. În timp, ei își înșușesc obiceiurile culinare ale părinților, care reprezintă și în acest caz un model.
9. Nu oferiți mâncare atunci când copiii se află în fața unui ecran, deoarece în această situație mănâncă necontrolat, fără să conștientizeze, și pot mânca mai mult decât în mod obișnuit.
10. Respecați orele de masă ale copiilor și nu oferiți între mese decât gustări sănătoase.
11. Oferă-i copilului alternative atunci când se plictisește, astfel încât acesta să își dezvolte creativitatea și să nu se refugieze în dulciuri.
12. Învățați-i pe copii să sesizeze senzațiile de foame și să facă diferența între foame și poftă.

Prin repetiție și răbdare, copiii deprind obiceiurile sănătoase. Copiii nu ar trebui niciodată să fie încurajați să mănânce atunci când sunt triști, dezamăgiți, emoționați sau furioși. Părinții trebuie să îi învețe să își recunoască emoțiile, să le înțeleagă și să le verbalizeze.

de Eliza Biro