Halkidiki la sfârșit de septembrie

Vacanța de anul acesta a fost o adevărată aventură, deoarece nu am fost siguri că vom pleca decât cu câteva zile înainte.

Destinația a fost simplu de ales. Având în vedere că suntem îndrăgostiți de Grecia, (cu toate că ne-a plăcut mult și Coasta de Azur) nu a fost dificil să hotărâm locul vacanței. Am exclus avionul din discuție, deoarece ni s-a părut complicat cu doi copii mici și cu o mulțime de bagaje. În plus mașina ne ajută la somnul copiilor de prânz, fără de care tantrumurile se țin lanț la piticul nostru. De data aceasta, am optat pentru Halkidiki, brațul Sithonia, pentru că am citit că ar fi mai baby friendly. (Cu o vară înainte am fost în Thassos)

Așadar, zarurile fiind aruncate ne-am apucat să căutăm cazare. Cerințele noastre erau: apartament (deoarece micuța noastră are un somn extrem de sensibil, iar noi am dorit să mai stăm seara la un pahar de vin și la o poveste, așa, ca în concediu), localizare pe plajă sau aproape de plajă, să aibă grădină cu verdeață și loc de joacă pentru copii, să fie cât mai baby friendly și, desigur, să se încadreze în bugetul nostru.

Cu greu, am găsit într-un final apartamentul dorit, spațiul de joacă pentru copii și ratingul bun ne-au luat ochii. Am renunțat la ideea de apartament pe plajă și am rezervat o cazare în Ormos Panagias, o localitate între Nikiti și Vorvorou.

Ca variantă de drum, am ales să ieșim din țară pe la Bechet cu bacul. Primul bac este la 5 dimineața, apoi din două în două ore. Traversarea durează cam 15-20 de minute. De la Bechet până în Ormos Panagias am făcut cam 9 ore jumătate cu mai multe opriri.

Grecia la sfârșit de septembrie are un farmec deosebit. Soarele plăcut te mângâie ușor, nu te arde ca în zilele caniculare. Sunt mai puțini turiști, așa că poți găsi o plajă doar pentru tine. Te poți plimba toată ziua, la plajă soarele arzător nu te gonește în cameră, iar apa este perfectă pentru a face baie. Dezavantajele ar fi că poți avea parte și de zile mai înnorate, cu vânt sau ploaie, că soarele apune mai repede, iar serile și nopțile sunt mai reci decât în plin sezon.

Noi ne-am bucurat din plin de toate zilele (chiar și de cele ploioase). Dimineața nu ne-am grăbit spre plajă pentru că soarele începea să aibă putere după ora 10.00. Ormos Panagias este un mic port cochet, cu câteva taverne. De aici pleacă în fiecare dimineață la ora 9.00 vapoarele către muntele Atos.

În stânga portului, se află Trani Ammoudia, o plajă foarte frumos amenajată cu apa turcoaz si nisip fin. Ne-a plăcut pentru că era aproape, deși noi preferăm plajele mai sălbatice și mai spectaculoase. Tot în Ormos Panagias, se află și plaja Lagonisi, la sud de Ormos Panagias. Este interesantă prin faptul că este frumos curbată pana când drumul i se termină într-o peninsulă micuță care se continuă în mare. De pe plajă poate fi admirat Muntele Athos. Nisipul este fin și apele foarte puțin adânci și calme. Noi am fost doar în prima după-amiază, atunci când am ajuns și nu ne-a plăcut faptul că a fost foarte aglomerată, că nu aveai voie să parchezi în apropiere, dacă nu plăteai consumația la bar. Plaja gratuită era mică și înghesuită. Am descoperit în zilele următoare plaje mult mai spectaculoase și aproape goale, chiar dacă erau mai departe.

În partea sudică a localității Nikiti se înșiruie una după alta plajele Agios Ioannis, Kalogira, Koviou. Sunt plaje cu nisip fin, priveliști minunate, apa azurie și clară. Din întâmplare, noi am descoperit o plajă care cred că ține de Kalogria, care ne-a sedus de la prima vedere. Când am ajuns eram doar noi, un cort pe plajă și încă un cuplu. Plaja asta oferă un feeling special, este mai ascunsă, are o priveliște fantastică. Sentimentul minunat că ești doar tu și marea ne-a încărcat pozitiv. Am avut noroc că terasele funcționale aici în plin sezon se închiseseră, astfel că acest paradis a fost doar pentru noi și alte câteva familii. Aici am petrecut majoritatea zilelor însorite. În trecere am mai vizitat plaja Karidi în Vorvourou, care mi-a plăcut mult și Plaja Orange aproape de Sarti, o plajă stâncoasă, deosebit de spectaculoasă. Ambele sunt mici și foarte aglomerate, de aceea am preferat doar să le vizităm. Ceea e pitoresc în Grecia, este că drumuri aparent neumblatete pot purta spre plaje edenice.

Masa am luat-o la taverna Paris, situată pe malul mării în Vourvouru, un loc liniștit și idilic (în plin sezon este foarte multă agitație). Copilul cobora să se joace pe plajă, un stol de rațe venea pe sub mese să se înfrupte din resturile căzute pe jos. Mâncarea bună, prețurile decente, servirea ireproșabilă. Aici am mâncat cel mai bun și variat desert din partea casei, care conținea și înghețată spre bucuria lui fiu-meu și Orange Pie, o prăjitură delicioasă spre bucuria noastră și pepene roșu spre bucuria celei mici. Ne-am simțit tare bine acolo, astfel încât nu am mai căutat alte restaurante ca în alți ani. Mâncam aici fie prânzul, fie cina în funcție de programul zilei respective.

Ca stațiuni ne-a plăcut Sarti, deși l-am vizitat pe ploaie, unde am mâncat cea mai delicioasă plăcintă cu spanac. Vourvouru mi s-a părut interesant, are farmecul său, însă este un amestec bizar de construcții grandioase și peisaje sălbatice, are mute golfulețe spectaculoase. Este un fel de 2 Mai, am văzut aici multe familii cu copii mici. Neos Marmaras nu ne-a dat pe spate, iar străzile acelea abrupte te fac să îți ții răsuflarea atunci când le parcurgi în mașină. Ce ne-a surprins în mod plăcut a fost satul Parthenonas care este unicul sat tradiţional al Sithoniei aflat în conservare. Se află la 350-390 m altitudine faţă de nivelul mării și este înconjurat de întinse livezi de măslini şi păduri de pin. De sus, o minunată panorama se deschide asupra golfului Toroneos şi Kassandrei. Noi l-am vizitat tot într-o zi ploioasă și aici am mâncat cele mai bune clătite cu unt și cu gem.

Nikiti nu ne-a impresionat deloc, aici găsești într-adevăr câteva supermarketuri și chiar și un Lidl, multe taverne, baruri și patiserii, dar ni s-a părut lipsit de personalitate.

Ceea ce merită de vizitat este peștera Petralona, aflată la vreo 50 de km de Nikiti, în care s-a descoperit cea mai veche urmă de prezență umană în Balcani, datând de circa 270.000 de ani. Accesul la peșteră se face cu un tractoraș care costă 2 euro de persoană (copiii nu au plătit), iar biletul a costat 8 euro de persoană, incluzând și vizitarea muzeului. Peștera abundă de elemente specifice stalactite, stalagmite, coloane și este recomandată în special pentru unicitatea acestora în sensul că e singura peșteră cu formațiuni în trei culori: albe de la oxidul de calcar, roz-portocaliu de la oxidul de bauxita si roșcat de la oxidul de fier. Aici s-a găsit craniul fosilizat, încastrat în sedimente, se pare că este cea mai veche fosilă umană din Europa, un stadiu de evoluție intermediar între Homo erectus și Homo sapiens. În peșteră au fost găsite și numeroase oase de animale, precum și variate unelte din piatră, care pot fi văzute la muzeul apropiat. Fiul meu a fost deosebit de încântat și ne-a tot întrebat despre dinozauri și de ce au dispărut. Este foarte trist că au murit dinozaurii și dezamăgit că nu mai există.

Ca suveniruri ne-am făcut din nou plinul cu ulei de măsline, cumpărat direct de la producători, care nu are nimic în comun cu cel din magazine, măsline savuroase, iaurt, brânză feta, susan, nuga și halva pentru a mai prelungi puțin din farmecul Greciei în rutina cotidiană.

A fost o vacanță frumoasă, ne-am bucurat de fiecare moment, chiar dacă a plouat în unele zile. Am profitat de faptul că cea mică încă stă, doarme și mănâncă în manduca de multe ori, iar cel mare a mai dormit în mașină. Chiar dacă adesea este dificil cu doi copii, care mai fac și isterii, nu dorm (mai ales în concedii, ocupați cu noutatea), vacanța a ieșit pe plus și nu ne-am întors mai obosiți decât am plecat. Cu marea în suflet așteptăm următoarea vacanță în Grecia, cu delicii culinare și peisaje mirifice.