Copilul la 2-3 ani sau „mica adolescență”

2

-Eu mă îmbac! Singulăăăă!

-Nu, tu! Eu! Eu mă spăl singulăăă!

-Eu închid apa!

-Nu veau! Nu veau! Nu veeeeau!

-Eu! Eu! Eu!

Sunt doar câteva replici (însoțite de un ton ridicat, de o mimică adecvată și de scrăncete de dinți) din cele pe care le aud, de ceva vreme, o zi întreagă de la fiică-mea la doi ani și patru luni. Uitasem cât de dificilă este această perioadă și cât de multă răbdare trebuie să ai. Mai ales dacă mai ai unul sau mai mulți copii și mai trebuie să gestionezi și gelozii între frați (ale fiecăruia dintre copii).

La fiul meu am avut impresia că această perioadă este nesfârșită. Avea tantrumuri intense, dese și de lungă durată care mă lăsau sleită de puteri. De câte ori opream mașina și cobora era un chin să îl convingem să urce înapoi în scaunul său. Era veșnic lipit de mine și nu puteam pleca nicăieri singură fără să se dezlănțuie iadul. Nu mă lăsa să îl schimb, să îl îmbrac, voia să facă totul doar el.

Acum retrăiesc o parte din aceste situații cu fetița mea. Vrea totul să facă singură: să schimbe ea punga la gunoi, să facă ea singură duș, să oprească ea apa la duș, să stingă ea și să aprindă lumina (își cară un scaun sau alte obiecte pe care s epoate urca să aprindă, să stingă lumina sau să închidă, deschidă ușa), să ia ea singură medicamentele, să se îmbrace/dezbrace, să își pună/dea jos pampersul și putem continua așa la nesfârșit. Ba chiar să mă dea ea cu deodorant sau să mă hrănească cu diverse lucruri. Unele necomestibile.

Izbucnește în crize de furie (noroc că ale ei trec mult mai repede decât ale lui frate-său, pe vremuri). Este foarte hotărâtă când spune „Nu” și așa rămâne orice ai putea încerca. Dar știu că este în grafic cu toate aceste manifestări. Încerc să îmi păstrez calmul cât mai mult posibil și să gestionez cât mai bine situațiile.

Care sunt caracteristicile vârstei de 2-3 ani a copilului

Ca să facem cu bine față acestei perioade, este important să cunoaștem prin ce se caracterizează etapa de doi-trei ani.

În această perioadă, copiii nu înțeleg încă consecințele faptelor lor. Ei acționează din curiozitate, prin imitație sau din frustrare.

Sunt axați doar pe propria lor persoană, nu sunt capabili să fie empatici și sunt ancorați în „aici” și „ acum”: „Vreau apă acum!” Sunt foarte curioși să exploreze mediul înconjurător și vor să facă anumite lucruri, chiar dacă le sunt interzise. Studiază apa, aruncatul de sus al obiectelor, diferitele texturi etc. Sunt la vârsta explorărilor și descoperirilor mediului înconjurător și a modului cum funcționează lucrurile. Doresc să simtă că au și ei putere și își manifestă independența.

Pentru că încă nu își pot exprima sentimentele, emoțiile, frustrările se adună. Izbucnesc apoi în crize de furie dese. Se simt neînțeleși și, de multe ori, neputincioși. Li se interzic lucruri, nu pot face ce fac frații lor sau copiii mai mari, le sunt refuzate anumite dorințe. Le este greu că sunt perioade din zi când sunt în grija altcuiva (un educator, o bonă, un bunic) și atunci când sunt din nou lângă părinți se dezlănțuie tantrumurile. Nu pot face față atâtor emoții pe care nu reușesc să le controleze.

Perioada negațiilor este specifică acestei perioade, în care părintele îl aude pe „Nu” de foarte multe ori într-o zi. Copiii nu sunt foarte cooperanți, se opun de regulă oricărei încercări de shimbare sau control al comportamentului lor, cuvântul preferat fiind „nu”.

Cum gestionăm provocările vârstei de 2-3 ani

În afară de a lucra cu noi să ne păstrăm zenul și să ne încărcăm permanent propriile baterii, există și câteva modalități de aborda copilul în perioada de doi-trei ani

1.Le trasăm reguli cu blândețe, dar fermitate

Punem reguli pe care le explicăm foarte bine de câte ori este nevoie. În jurul vârstei de 2 ani, cei mai mulţi copii încep să înţeleagă conceptul de regulă. Sunt capabili să reţină şi să urmeze un număr limitat dintre ele. Dar nu trebuie să ne aşteptăm la prea multe din partea unui copil de doi sau trei ani. Treptat, de-a lungul primilor ani ai copilăriei, copiii pot să îşi amintească mai multe reguli şi sunt dispuşi în general să le urmeze. Atunci când stabilim reguli, este mult mai eficient dacă explicăm într-un limbaj în care copilul poate înţelege de ce anumite limite trebuie stabilite. (ex. „Te poţi juca cu apa în baie, dar nu în living pentru că nu doresc să se ude parchetul. ”

2. Lăsăm consecințele naturale să se întâmple

Atunci când situația o permite, lăsăm consecinţele naturale să se întâmple. De exemplu, dacă nu dorește să se îmbrace, îl putem scoate afară fără haina mai groasă. Imediat ce va simți frigul, va cere să se îmbrace.

3. Oferim alternative

Te scot din baie eu sau tati ? Punem pampersul în picioare sau așezat ? ca să nu creăm confuzie, este bine să nu oferim mai mult de două alternative.

4. Jocurile și râsul

Atitudinea jucăușă ne poate scoate de multe ori din încurcătură în situația critică. Putem folosi un joc absurd de ex. atunci când cel mic refuză să se îmbrace, ne prefacem că vrem să ne îmbrăcăm cu pantalonii lui pe cap.

5. Ne încurajăm copilul să-și exprime sentimentele regulat prin plâns și izbucniri de furie. Mare parte din comportamentele inacceptabile nu vor apărea, dacă sentimentele dureroase sunt descărcate frecvent.

6. Creăm un mediu sigur și prietenos pentru copil.

În sălile de așteptare, în timpul călătoriilor lungi, la restaurant luăm jucării care să-i țină ocupați. Copiii se plictisesc repede. Puneți deoparte jucării speciale pe care să le oferiți când nu doriți să fiți întrerupt (un telefon important etc) Așa cum și filozofia Montessori recomandă, facem schimbări în casă pentru a oferi autonomie copilului. Îl ajutăm să exploreze în siguranță și să aibă ocazia de a fi cât mai autonom.

7. Pregătim mereu copilul pentru ceea ce va urma.

Îi povestim, îl pregătim cu jocuri pentru vizita la medic, pentru intrarea în colectivitate, pentru momentul când rămâne cu altcineva. Îi spunem dinainte că urmeză să părăsim locul de joacă sau să ieșim din casă.

8. Limităm ordinele, folosirea lui „NU”, deoarece îi privează de libertatea de a alege singuri ce să facă. Reformulăm interdicția, explicăm de câte ori este nevoie, oferim posibilitatea să aleagă.

9. Îi oferim posibilitatea de a spune „NU”

Atunci când nu este o situație foarte importantă, de ex. ce tricou trebuie să poarte, îi oferim prilejul să spună „Nu” și ne supunem voinței sale.

10. Modificați-vă așteptările

Micuții resimt emoții intense și nevoi puternice. Ei fac adesea zgomot, sunt curioși, dezordonați, hotărâți, nerăbdători, exigenți, anxioși, egocentrici și plini de energie. Încercați să îi acceptați așa cum sunt.

În această perioadă, copiii au nevoie să se simtă puternici, autonomi. Mesajul lor este foarte clar:

„Nu vreau să hotărăști tu în locul meu. Vreau să fiu tratat ca o persoană distinctă și competentă. ”

Cei mici au nevoie de această etapă. Este normală și benefică.

Chiar dacă vă este greu să treceți prin provocarea vârstei de 2-3 ani, imaginați-vă viitorul adolescent care va spune „Nu” presiunii găștii în a face lucruri interzise. Va avea tăria să fie asertiv, să spună „Nu” colegilor fără a se teme că va pierde prietenia lor.

Dacă v-a inspirat acest articol, vă invităm să dați like sau share. Dacă doriți să ne urmăriți în continuare, nu uitați să dați like paginii noastre de Facebook.

Text de Eliza Biro

 

 

 

 

 

 

Total 7 Votes
0

Tell us how can we improve this post?

+ = Verify Human or Spambot ?

About The Author

Sunt Eliza Biro, Instructor de Aware Parenting, profesor, mămica a doi pitici năzdrăvani care mă inspiră și mă provoacă să evoluez zi de zi.