Cărți de joc educative

8711 1

Când am primit setul de cărți de joc educative de la Editura Gama, am sărit în sus de bucurie. Căutam tot felul de activități educative în care să-l implic pe fiul meu de aproape 2 ani și să-i stârnesc intersul. Ei bine, cu aceste cărți de joc am reușit. Este adevărat că nu toate se pot folosi pentru vârsta lui, dar i le-am prezentat pe fiecare cu mențiunea că va crește și se va juca și cu celelalte în curând. Ce îmi place la aceaste cărți de joc, este că se pot utiliza în funcție de etapa de dezvoltare în care se află micuțul. Adică activitățile se pot relua, diversifica și pot spori în dificultate pe măsură ce copilul crește.

Dar să le luăm pe rând. Setul Forme și culori se adresează copiilor cu vârste cuprinse între 1-3 ani. Pachetul conţine 45 de carduri cu forme geometrice şi simboluri de diferite culori, precum şi 5 carduri-joker. Fiecare cutie conține indicații de utilizare a jocului, fiind prezentate mai multe grade de dificultate. Îmi place acest joc pentru că se poate folosi și cu cei mai mici. Este util pentru ei să învețe formele geometrice, să le diferențieze, să le sorteze pe culori, dar și să-și dezvolte atenţia şi viteza de reacţie.

forme si culori

Fructe și legume este un alt set de cărți de joc care se adresează în special celor mici. Merge foarte bine și la copiii mai mari de 3 ani în cadrul lecțiilor. Cardurile pot fi valorificate cu succes și în cazul învățării limbilor străine. Pachetul este preferatul fiului meu, care acum este la vârsta când aceste noțiuni capătă un sens pentru el. În afară de identificarea primară a fructelor și a legumelor, se pot grupa pe culori, pe anotimpuri, fructe exotice, după preferințe etc.

fructe si legume

Pachetul cu cărți de joc care ilustrează Meseriile se adresează copiilor peste 3 ani. El conține 25 de cartonașe cu personaje care interpretează diverse meserii, respectiv 25 de cartonașe reprezentând obiecte specifice meseriilor. Din nou este un subiect vast, pe care se poate lucra mult în funcție de vârsta copilului.

mesriimeserii 1

Setul despre Bani este pentru copii peste 5 ani. Pachetul conține 50 de cartonașe care reprezintă banii românești (imagini față-verso ale bancnotelor și ale monedelor), dar și câteva cărți cu produse ce pot fi cumpărate în cadrul jocului (sub fiecare imagine este scris prețul atât cu litere, cât și cu cifre). Mi se pare deosebit de util și ancorat în realitate. Copiii au șansa să se familiarizeze cu valoarea banilor românești. Ei învață să facă calcule, să se descurce la cumpărături, sî găsească soluții. Îmi amintesc de un joc al copilăriei mele, „jocul de-a magazinul” pe care îl reptam sub infinite variante. Făcea parte din jocurile preferate, confecționam bani, aranjam obiectele în magazin, eram pe rând vânzătorul, cumpărătorul etc. Copiilor le place să imite realitatea în jocurile lor, universul lor fiind o copie în miniatură al celui real. Jocul cu aceste cărți despre bani poate fi utilizat atunci când copiii repetă noțiuni matematice (adunarea, scăderea, împărțirea, înmulțirea).

baniibanii 1

Foarte inedit mi se pare setul dedicat Ghicitorilor conține 50 de cartonașe: 24 de cartonașe cu ghicitori, 24 de cartonașe cu imagini, 1 cartonaș cu răpunsurile corecte, 1 cartonaș cu legenda (culorile cardurilor variază în funcție de tema abordată: animale, obiecte, legume, flori, fructe). Setul se poate folosi pentru copii peste 3 ani, le stimulează aceastora creativitatea, imaginația, le dezvoltă vocabularul. Îmi place mult acest pachet și abia aștept ca Pișcoțelul meu să ajungă la vârsta respectivă.

ghicitori

English Vocabulary vizează copiii mai mari, peste 5 ani. Pachetul conţine 38 de cărţi de joc cu adjective, 10 – cu substantive şi două cu asocierile potrivite. Jocurile propuse au diferite grade de dificultate. Este o activitate plăcută de învățare a limbilor străine.

english

Îmi plac mult cărțile de joc educative pentru că sunt versatile, oferă multiple posibilități de activități pe grade de dificultate, putând fi redescoperite la mai multe vârste. La fiecare etapă de dezvoltare, copiii au șansa să învețe ceva utilizând aceste cărți de joc. Copiii se pot juca în echipă, dezvoltâdu-le spiritul de colaborare, pot conecta familia prin implicare în această activitate.

 

 

 

 

 

 

 

Total 0 Votes
0

Tell us how can we improve this post?

+ = Verify Human or Spambot ?

About The Author

Un comentariu on "Cărți de joc educative"

  1. Pingback: Educația financiară- ce beneficii aduce copiilor?

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *