Muc cel mic își continuă aventurile. Acum deja umblă în patru labe prin toată casa. Este așa de simpatic cum vine după noi. Nu prea mai stă deloc singur. Plânge mai ales după mine când ies din cameră. A început să plângă și după taică-său mai mult. Marți seara m-am hotărât în sfârșit să fac puțin sport. Așa că am mers cu o prietenă la pilates. A fost o adevărată dramă când am ieșit pe ușă. A plâns de ți se rupea inima. Dar taică-său l-a calmat repede și nu după mult timp a adormit în brațele lui. Și așa i-a găsit și când am venit. O imagine idilică: Pișcoțel dormind gingaș pe pieptul lui tati. Dar o adevărata tragedie a fost în seara următoare când l-am lăsat în grija bunicilor și am ieșit la un concert. L-am adormit și nici nu am terminat cu îmbrăcatul și cu ultimele sfaturi date bunicilor, că deja s-a auzit în babyphone plânsul lui Pișcoțel, care nu a mai vrut să adoarmă. Mă privea cu o privire atât de serioasă și tristă de parcă ar fi știut că vreau să plec. Îmi pare atât de inteligent când văd câte înțelege deja. Nu a vrut să stea nici la bunici, dorea numai la mine. Am reușit să mă strecor și să plec cu inima strânsă. Bineînțeles că nu am putut să mă bucur pe deplin de concertul celor de la Orphane Land, căci gândul tot la puiul meu era. Când am revenit după vreo două ore, sufrageria era ca un adevărat câmp de bătaie. Jucăriile erau împrăștiate peste tot, iar Pișcoțel dormea într-o poziție tare ciudată în brațele bunicii lui, care nici nu îndrăznea să se miște de teamă să nu-l trezească. Îmi fusese atât de dor de el că abia așteptam să-l strâng în brațe. Bunicii ne-au povestit cum se tot uita la ușă și cum a plâns vreo cincisprezece minute, cum au reușit să-i mai capteze atenția și cum a adormit jucându-se, de obosit ce era. Mi-a fost așa de milă de el, dar mai sunt situații când pentru câteva ore trebuie să-l lăsăm acasă, deși e tare greu fără el.
Și la masă Pișcoțel dă dovadă de inteligență. Atunci când se repede la mâncarea noastră și primește din mâncarea lui o refuză fără să o guste. Așa a făcut în vreo două rânduri cu tocana lui taică-său. I-a pus pe vârful linguriței puțină tocană și i-a plăcut la nebunie. Apoi cu aceeași lingură i-a dat din piureul lui care avea aceeași culoare. Bineînțeles că de câte ori primea piureul de legume, îl refuza și de câte ori gusta tocana mai dorea. Așa că Pișcoțel mănâncă după toane. Ceea ce i-a plăcut a fost quinoua cu banane. A mâncat cu poftă un castonel întreg, ceea ce reprezintă o premieră pentru Pișcoțel care abia mănâncă câteva lingurițe.
Nu au trecut mucișorii și e un chin să-l aspirăm. Se enervează foarte tare când vrem să-i eliberăm căile nazale. Taică-său e mai inventiv și a găsit o soluție de a-i scoate mucii fără urlete. Fixează întât batista bebelușului pe nara lui Pișcoțel, ține piciorul pe butonul de pornire, îi dă drumul, apoi oprește. Continuă când Pișcoțel este liniștit. În felul acesta, Pișcoțel nu-și dă seama că-i scoate mucii și nu este deranjat de acest proces.
Cu somnul avem probleme, căci Pișcoțel are momente când noaptea adoarme târziu, dimineața la 8 e în picioare și ne dă trezirea, iar câteodată pe timpul zilei doarme doar 10-20 de minute. Este foarte ocupat cu noile achiziții. Încearcă să se ridice, dar îi alunecă picioarele pe parchet. Nu are încă singuranță. Este curios, trage de sertare, ia papucii și-i bagă în gură, umblă la fire, pune mâna peste tot. Iar noi suntem cu ochii tot timpul după el.
Cu toate astea, am înregistrat încă o premieră, și anume prima căzătură din pat. Până să ajung eu în dormitor, Pișcoțel era deja jos și urla ca din gură de șarpe, de speriat ce era. Nu m-am speriat foarte tare, eram pregătită să se întâmple și asta odată și odată. Pentru că nu-l pot lăsa nicăieri nesupraveheat, l-am pus și în cadă cu niște jucării până i-am dezinfectat altele. Îl las tot timpul pe jos pe lângă mine. Distracțiile lui sunt sticlele de platic, dozele de bere, cutiile mele de cremă etc. Deși are atâtea jucării care mai de care mai frumoase, el tot de obiecte obișnuite se arată mai interesat. Mă întreb de ce oare le luăm atâtea jucării scumpe copiilor când ei sunt fericiți cu atât de puțin?
Niciun comentariu on "A treizeci și opta săptămână din viața lui Pișcoțel- prima căzătură"