Seminar gratuit pentru părinţi: Ora de Psihologie

0

Se spune că cei mici apasă niște butoane invizibile ale părinților. Că rolul lor în viața noastră este să ne ajute să ne vindecăm și să evoluăm. De aceea, în meseria de părinte, călătoria începe încă din copilăria părintelui. Pentru a ne putea înțelege și ajuta copilul, trebuie să ne înțelegem în primul rând pe noi, să ne vindecăm rănile propriei noastre copilării, să ne împrietenim cu trecutul nostru.
De multe ori comportamentul copiilor ne scoate din minți. În spatele acestor comportamente provocatoare stau adesea emoții ale copiilor care așteaptă să fie scoase la iveală. Copiii vor să se simtă apreciați, înțeleși și iubiți necondiționat. Nu întotdeauna ne este ușor să descifrăm emoțiile copiilor sau să gestionăm propriile noastre emoții. Este bine să primim un ajutor specializat și să ne informăm pentru a reuși să creștem viitori adulți echilbrați și fericiți. Un astfel de eveniment care își propune să facă o incursiune în psihologia copilului, dar și în copilăria părinților este „Ora de psihologie”, cel de-al cincilea seminar gratuit din cadrul Şcolii Părinţilor Responsabili.

Seminarul va avea loc pe 30 iunie, începând cu ora 17.00, la Crown Cişmigiu. „Ora de psihologie” va face o călătorie în psihologia copilului, care va începe în trecut, în copilăria părinților și va continua cu subiecte la fel de sensibile și interesante, despre timp de calitate, reguli și pedepse și despre cum să gestionăm emoțiile copilului.

Psihologia copilului este mai mult decât un domeniu de studiu, este un univers nemărginit de experiențe, sfaturi și întrebări, de neputințe, frustrări, bucurii, emoții și pasiuni. Psihologia unui copil este punctul nevralgic al oricărui părinte care are ca prioritate în viața lui binele copilului. Și pentru că în spatele oricărui copil minunat stă un părinte care se îndoiește de propriile sale abilități, trebuie să lămurim câteva detalii care ne vor face să ne simțim mai puternici și mai siguri pe noi în pielea noastră delicată de părinți responsabili.

Astfel, Vineri, pe 30 iunie, de la ora 17.00, la Crown Cişmigiu, la Ora de Psihologie, la seminarul moderat de Tily Niculae, una dintre cele mai dedicate mămici din zona de parenting, vor urca la catedră patru specialişti pregătiţi să ne ofere cele mai utile şi interesante sfaturi educative privind psihologia copilului. Modul în care copilăria noastră o afectează pe a lui și cât de important este ca eu, ca părinte, să mă implic, să îl ascult, să îl înțeleg și, desigur, să îl iubesc:

Lecția 1: Vindecă-te: copilăria, rănile ei şi cum ne influenţează ele stilul de parenting abordată de Daniela Nicoleta Dumitrescu, Psiholog clinician, psihoterapeut CBT, practician Metoda ESPERE, blogger „Fericiti cei ce comunica”

Lecția 2: Implică-te: ce înseamnă timp de calitate alături de copil susținută de Sabina Dumitrescu, Psiholog, Drd., Consiliere & dezvoltare. Training. Psihoterapie.

Lecția 3: Înțelege-l: reguli, pedepse și consecințe, predată de Simona Cernea, Psihoterapeut cognitiv comportamental

Lecția 4: Ascultă-l: recunoașterea, validarea și gestionarea emoțiilor copilului, oferită de Sabina Cosca, Psihoterapeut sistemic de familie si cuplu, consilier si coach.

Înscrierile la Ora de psihologie se fac aici: http://www.qbebe.ro/scoalaparintilorresponsabili/oradepsihologie.php

Grăbeşte-te! Locurile sunt limitate!

Detalii despre toate seminariile Şcolii Părinţilor Responsabili puteţi afla aici: http://www.qbebe.ro/familia/scoala_parintilor_responsabili

Sponsor: Himalaya

Parteneri:

Radio Itsy Bitsy, Dasha, DivaHair, DivaHair Cosmetics, Sebastian Purice, Kinderunity, Ursulla, Bucatarasul cel Dibaci, Bucovina, Crina Coliban, Frici de mamici, WowMom, Mamica Pediatru, SuntPitic.ro, Mothers and the city, Johannasburg.ro, GoKid

Despre Qbebe

Qbebe este revista online dedicată mamelor și viitoarelor mame care înțeleg această uriașă responsabilitate și oferă părinților informațiile de care au nevoie pentru a-și crește copilul frumos și sănătos. Qbebe este chiar mai mult decat o revistă, este o comunitate de mămici și tătici determinați să ofere copiilor lor cel mai bun, mai frumos și mai sănătos start în viață. Qbebe ajută, susține și felicită sute de mii de părinți din România, care își cresc cu responsabilitate și dragoste copii.

 

 

About The Author

Sunt Eliza Biro, creator de conținut, profesor, Instructor de Aware Parenting, mămica a doi pitici năzdrăvani care mă inspiră și mă provoacă să evoluez zi de zi.

Niciun comentariu on "Seminar gratuit pentru părinţi: Ora de Psihologie"

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *