Când ne-am hotărât să avem încă un copil, am avut mari emoții legate de primul copil, care era la vârsta tantrumurilor foarte dese, era foarte atașat de mine și încă alăptat. De aceea, l-am pregătit din timp cu cărți și jocuri simbolice, cu explicații, poze și amintiri de când era și el bebeluș.

Încă de când s-a născut mititica, băiețelul nostru a îndrăgit-o și s-a comportat cu ea peste așteptări. În fiecare dimineață, întâi o salută și o drăgălește pe ea, mă cheamă când plânge sau îi oferă câte o jucărie, mă întreabă dacă are voie să îi dea o anumită jucărie, le spune celorlalți ce are și ce nu are voie să mănânce. Deși băiețelul mai are nostalgia alăptatului, îmi zice . „Mami, dă-i țiți să crească mare. ”

Într-o zi, când cea mică avea doar vreo trei luni, el îi citea dintr-o carte cu povești și îi povestea cum se vor juca atunci când ea va crește. Acum, când bebelina are aproape opt luni, interacțiunile sunt mult mai dese și complexe. Mă bucur când văd rezultatele educației pozitive în comportamentul său. Ea îl soarbe din ochi și atunci când Zeul binevoiește să o bage în seamă, ochii săi sclipesc, iar fericirea nu are margini. El este cel care o face să râdă cel mai repede și din toată ființa sa, pe el îl admiră și îl imită. El este mândru că ea îl privește și îi arată fel de fel de „scheme” de băiat mare.

Lumea mă întreabă dacă e gelos – firește că e gelos. E în natura umană să fim geloși. Chiar dacă o iubește, chiar dacă știe că îl iubim, are momente când ar vrea mai multă atenție, când îmi cere să o pun jos și să-l iau și pe el în brațe, când îl deranjează că el pleacă la grădiniță, iar ea rămâne cu mine, când vrea și el să fie mic (regresia în bebelușenie)- „un mic mare”, așa cum se autointitulează el. Are și el emoții mari, care se transformă în crize de plâns sau în comportamente provocatoare, dar niciodată aceste stări ale lui nu se transformă în ură sau agresiune față de ea, ci în resentimente față de noi. De fapt sunt strigătul lui de ajutor că are nevoie de afecțiune, că paharul său s-a golit.

Ce am făcut noi pentru a dezvolta o relație bună între frați

1. Nu i-am creat așteptări false – i-am dat întotdeauna informațiile corecte, i-am vorbit sincer, i-am prezentat situația așa cum era: că surioara lui va fi un bebeluș care va plânge mult, va sta mult în brațe și va păpa țiți să crească mare și că nu se va putea juca cu el până nu va crește.
2. Nu i-am impus să-și iubească surioara, iar atunci când bunicii i-au spus că trebuie să o iubească, le-am explicat clar că nu este obligat să facă asta, sentimentele nu se impun, vin cu timpul.
3. L-am implicat de la început în schimbatul pampersului, la băiță, l-am întrebat întotdeauna dacă dorește să mă ajute, fără a-l obliga în cazul în care m-a refuzat. Am făcut asta mai mult ca pe un joc.
4. I-am permis și lui să fie bebeluș, fără să îi spunem că el nu are voie, că este mare etc. Am jucat jocuri de regresie de câte ori a cerut acest lucru.
5. Am avut fiecare dintre noi timp special doar cu el – fie atunci când bebelina dormea sau când altcineva stătea cu ea, am încercat pe rând să stăm doar cu el atât eu, cât și tatăl său și să facem în acele momente numai ce el își dorea.
6. L-am dus în fiecare zi doar eu la grădiniță, pentru că era ritualul nostru de dimineață și nu am dorit să se simtă afectat de apariția surioarei sale. În general, am încercat să nu modificăm multe lucruri cu care el era obișnuit pentru a nu-i strica echilibrul.
7. Nu am pus pe umerii săi responsabilitatea de frate mai mare. Nu îmi place eticheta: „Tu ești mai mare și trebuie să…”. Nu, el este doar un copil, căruia nu i-a cerut nimeni permisiunea să mai aibă o soră, ea nu este responsabilitatea sa.
8. Nu l-am obligat niciodată să îi dea vreo jucărie bebelușului. L-am rugat doar dacă îi ia ceva din mână să îi ofere altceva, i-am explicat că ce nu își dorește să împartă să pună deoparte, pentru că bebelina nu înțelege și că ea pune mâna pe orice vede. Îl întreb dacă îmi permite să îi ofer ei ceva ce îi aparține lui.
9. Încerc să nu îl rog să își schimbe comportamentul pentru că o deranjază pe surioara lui, dar nu îmi iese întotdeauna, mai ales când aceasta adoarme cu greu, iar el o trezește. Ideal ar fi să îi spunem: „Nu țipăm în casă” în loc de „Nu țipa că o trezești.”
10. Când îmi cere să îl iau în brațe, dacă sunt cu mezina în brațe îi spun: „Imediat ce voi avea brațele libere”, în loc de „Sunt cu sora ta în brațe”.
11. Nu fac și nu las pe nimeni să facă comparații între frați: „Uite bebe nu plânge, tu de ce plângi” sau „Ea e cuminte, tu nu ești”
12. Îl iau în brațe cât de des îmi cere sau îi dau să mănânce în gură (deși el mănâncă singur de la un an și se descurcă bine inclusiv cu a-și turna singur laptele sau cu alte alimente), fără să îi spun că este mare deja.
13. Îl reasigur tot timpul că îl iubesc mult indiferent de comportamentul său.
14. Îi permit să plângă și îi ascult plânsul atunci când simt că are nevoie să își elibereze sentimentele.
15. Nu îl pedepsesc și nici nu îl recompensez pentru felul în care se comportă cu cea mică.
16. Le oglindesc sentimentele fiecăruia și vorbesc în numele lor: „Uite, ce fericită e sora ta că te vede/ că i-ai dat jucăria” , „Sora ta e mândră că are un frate așa de priceput/atent/drăguț”, „Sora ta e tristă că i-ai luat jucăria”, „ Fratele tău te va învăța și pe tine să construiești turnuri.”

Acestea sunt doar câteva dintre pricipiile noastre pentru o educație democratică. Copiii trebuie respectați ca ființe umane, iar rezultatele nu vor întârzia să apară. Chiar dacă uneori este extrem de dificil, chiar dacă avem impresia uneori că nimic nu funcționează și suntem extenuați, este bine să îi ajutăm de mici să aibă o relație solidă și sentimente frumoase unul față de celălalt.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să dați like sau share. Dacă doriți să ne urmăriți în continuare, nu uitați să dați like paginii noastre de Facebook.