Mă uit la ei ! Colorează liniștit unul lângă altul. Din când în când, schimbă câte o vorbă legat de desenele lor și se aud chicotelile lor înfundate. Cine ar zice că acum câteva minute, sufrageria părea un câmp de luptă ? Cu țipete și tot tacâmul ? Și că dimineața a început cu tradiționala ceartă cine să primească primul pâinea cu unt și cu miere ? Și că am stat între ei să mediez furia fiecăruia și să parez loviturile lor.
Când sunt obosiți și frustrați, se trezesc demonii adormiți în fiecare dintre el. Nu au dormit suficient (emoții, Moș Nicolae, cadouri, dulciuri etc.), s-au trezit devreme. Din nou, cu gândul la cadouri, dulciuri, moș Nicolae… S-au trezit și cu niște muci și o durere de gât. În plus, la fiu-meu, este și frustrarea că nu a putut să meargă azi la grădi, ca să-i arate prietenului său jucăria primită. Apoi, jucăria de la Moș Nicolae nu a fost prea calitativă și deja s-a rupt o parte din ea. Fiică-mea, și ea, cu frustrările ei. Că el o consideră mică și nu o bagă mereu în jocurile lui. Sau că îi aruncă vorbe care o fac să sufere… Nu îi place să se simtă fără putere sau incapabilă să facă lucrurile pe care le face el. Suficiente motive pentru doi copii să sufere și să își verse nervii unul pe celălalt. Și, desigur, pe mine. Căci cine e mai la îndemână pentru un copil să își descarce emoțiile decât mama ?
Așa este la noi…și așa cred că este la toți frații… Când se iubesc și nu pot unul fără altul. Uneori se joacă așa de frumos, că trec ore întregi și nu ai treabă cu ei. Există momente când își iau apărarea și găsesc soluții atunci când celălalt este supărat…
„- O să plec în altă lume, ne anunță fiu-meu într-o seară.
– Și eu o să vin după tine, o să te caut, îl atenționează soră-sa. Eu vreau să mai am frate, îi spune ea, aproape umflând-o plănsul.”
Sau atâtea momente când el cedează doar să fie ea fericită. Sau ea cedează să se liniștească el.
Sunt și suficiente momente în care trebuie să intervenim, pentru că zici că s-a dezlănțuit iadul… și unul îi strică celuilalt jocul (de obicei mezina). Sau unul îi ia jucăria celuilalt (de obicei cel mare) atunci când nu mai găsesc nimic intresant printre tonele de jucării decât chestia aia cu care se joacă ălălalt..
Sau vor amândoi în același timp…sau amândoi în brațe. Sau au impresia că sunt nedreptățiți și că unul primește mai mult și altul mai puțin…
Toate aceste situații conflictuale necesită atenție sporită, deoarece felul în care le soluționăm își va pune amprenta pe relația lor viitoare. Și, pentru noi este foarte importantă acestă relație și atașamentul care se construiește între ei.
Ce facem noi în situațiile de criză între frați
– Descriem problema, îi ascultăm pe fiecare dintre ei
– Le spunem că, indiferent cât de supărați sunt, violența verbală sau fizică nu este permisă
– Încercăm să nu ținem partea niciunuia
-Îi învățăm să caute soluții. Dacă nu găsesc nicio soluție, atunci intervenim noi
– Nu îi comparăm niciodată, nici pozitiv, nici negativ.
-Nu îi pedepsim și nu îi recompensăm (ne mai scapă câte o amenințare, dar ne străduim să le eliminăm)
-Nu încurajăm competiția între ei, nici măcar în joacă
– Suntem atenți la conflictele lor, pentru că știm că în spatele comportamentelor lor rele, se ascund alte probleme. Căutăm sursa și încercăm să îi ajutăm să își vindece frustrările, durerile etc.
Desigur, că educația, și în cazul relațiilor între frați, se face pe timp de pace. Atunci acționăm cel mai mult, atunci explicăm, atunci discutăm etc.
Uneori ne iese, alteori nu. Uneori suntem mândri cum am gestionat situația, alteori ieșim și noi cu nervii ciufuliți.
Dar acum mă bucur de liniște și mă topesc când îi văd uniți și iubitori unul cu altul…E bine să fii mamă de doi...
