„Este în regulă să plângi!” – așa ar trebui să le spunem copiilor noștri, atunci când au o criză de plâns sau una de furie. De multe ori, exasperați de plânsul copiilor noștri, încercăm să le distragem atenția, să le stopăm plânsul. De asemenea suntem tributari cutumelor transmise din generație în generație. Fie am fost opriți cu blândețe sau tachinați, recompensați sau pedepsiți, ignorați, certați sau distrași de la plânsul nostru. Bine intenționați, dar neinformați, părinții noștri au încercat să ne ajute să nu mai suferim: „Taci cu mama nu mai plânge”, „Ești urât/ă când plângi”, „Ce băiat ești tu care plânge”, „Băieții nu plâng.”, „Copil mare și plânge, „Dacă nu taci, îți dau eu motive de plâns” , „Mă faci de rușine”, „Nu te mai iubesc dacă plângi”. Alteori, durerea ne-a fost minimalizată: „Nu e grav”, „Nu ai niciun motiv să fii supărat”, „Faci mare tărăboi din nimic”, „Nu merită să plângi pentru asta”, „Nu te mai doare” .„Gata, a trecut”
Stopând plânsul, se ajunge la inhibarea emoției, la probleme emoționale și mai târziu la boli cauzate de stres. Aletha Solter definește plânsul ca fiind „un mecanism natural de eliberare de stres, care permite celor mici să se vindece de efectele unor experiențe înspăimântătoare sau frustrante pe care le-au trăit anterior. Copiii folosesc lacrimile și crizele de furie pentru a vindeca traume și a se elibera de tensiune.” Alte beneficii ale plânsului sunt îmbunătățirea sănătății emoționale (copiii se descarcă de stările negative), crearea unui atașament sănătos între părinte și copil (deoarece părinții acceptă întreaga gamă de emoții ale copiilor), creșterea stimei de sine a copiilor (deoarece aceștia se simt iubiți necondiționat și acceptați) etc. În plus, copiii înțeleg că părinții lor îi iubesc necondiționat și că sunt în siguranță alături de ei. Vor avea încredere și mai târziu să își împărtășească emoțiile cu părinții lor, pentru că știu că sunt aceeptați și înțeleși de aceștia.
Bebelușii plâng din multe motive. Nevoile acestora trebuie împlinite imediat, fără a fi lăsați să plângă singuri niciun moment. Neîmplinirea nevoilor poate provoca traume serioase bebelușilor și echivalează pentru ei cu un abandon emoțional. Un bebeluș nu plânge niciodată că este răsfățat sau că vrea să ne manipuleze, nevoile lui sunt autentice, iar plânsul reprezintă o formă de comunicare a acestora.
De aceea, atunci când plânge bebelușul, în primul rând trebuie să verificăm dacă sunt împlinite nevoile acestuia sau dacă suferința nu este provocată de cauze medicale. Odată eliminate toate cauzele posibile de plâns, bebelușul este ridicat în brațe. Acesta trebuie să se simtă iubit și în siguranță pentru a putea să se elibereze de tensiuni prin plâns.
În același fel se abordează și tantrumurile (crizele de furie) în cazul copiilor mai mari. Copilul trebuie asigurat că furia sa este acceptată, că dacă dorește poate fi ținut în brațe, că este iubit și că este în regulă să plângă. Putem numi stările sufletești prin care trece copilul: nervozitate, mânie, neliniște, frustrare, oboseală, tensiune pentru a-l ajuta pe acesta să conștientizeze ce anume simte.
De multe ori, plânsul ne ajută și pe noi, adulții să ne eliberăm de tensiuni, neliniști, suferințe și să redobândim echilibrul emoțional de care avem nevoie. De aceea, nu trebuie să reprimăm plânsul copiilor, ci trebuie să fim lângă ei, să le arătăm că îi înțelegem și că le acceptăm exprimarea prin plâns.
Voi cum procedați când bebelușul plânge neconsolat?Dar când are celebrele crize de furie?
Dacă v-a plăcut acest articol și dacă îl considerați util, m-aș bucura dacă l-ați aprecia cu un like sau dacă l-ați distribui mai departe. Pentru ultimele articole urmăriți pagina mea de Facebook sau de Instagram.
